MAI
Gheorghe Funar: "Criza imobiliară este gândită ca să fie spoliaţi cei din domeniu"
Într-un interviu în exclusivitate pentru Imopedia.ro, Gheorghe Funar expune o teorie a conspiraţiei : „Piaţa imobiliară se va debloca, dar într-un ritm destul de lent, pentru că aşa este gândit sistemul, aşa este gândită această criză imobiliară, ca să fie practic spoliaţi cât mai mult posibil cei care lucrează în acest domeniu".
IMOPEDIA.ro: Cum vedeţi piaţa imobiliară autohtonă în prezent?
Gheorge Funar: Este într-o fază aproape de blocaj. S-a ajuns la această situaţie incredibilă în urmă cu doi ani, din cauza greşelilor intenţionate făcute de sistemul bancar.
Marile bănci au greşit enorm, dar în mod intenţionat. În sensul că au acordat credite cu dobânzi foarte mici şi astfel au făcut posibilă, în aparenţă, o situaţie favorabilă, dezvoltarea sectorului imobiliar. În fond s-a dovedit, după nici doi ani de zile, că s-a intrat într-o criză financiară mondială pornită în principal de la aceste credite ieftine acordate în domeniul imobiliar.
IMOPEDIA.ro: Erau şi alte semne care indicau că se va ajunge în această situaţie în afară de aceste credite ieftine?
Gheorghe Funar: Bineînţeles. Se ştie că încă din august 2007, a început această criză financiară mondială în Statele Unite ale Americii şi în Marea Britanie. Într-un an şi jumătate, într-o eră care tinde spre globalizare, când informaţiile circulă atât de rapid şi foarte uşor, cei interesaţi în domeniul imobiliar, dar mai ales politicienii, guvernatorii băncilor centrale, cei de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială ştiau despre această perspectivă sumbră a blocajului în domeniul imobiliar.
IMOPEDIA.ro: Cine a avut cel mai multe de suferit? Pe cine a lovit cel mai tare criza imobiliară?
Gheorghe Funar: Oamenii de rând sunt mai puţin afectaţi. Investitorii şi cei care deţin terenuri au cel mai mult de suferit de pe urma acestui blocaj.
IMOPEDIA.ro: Cum apreciaţi preţurile cerute până acum pentru proprietăţile din România?
Gheorghe Funar: A fost o acţiune sinucigaşă din partea investitorilor care au căutat să obţină profituri enorme, majorând nejustificat preţul construcţiilor pe care le-au realizat. O perioadă, câteva luni bune au reuşit lucrul acesta, dar toată această grabă în îmbogăţire s-a întors împotriva lor ca un bumerang şi acum mulţi sunt în pragul falimentului.
În legătură cu apartamentele vechi, preţurile nu cred că erau justificate. Piaţa, într-o economie capitalistă reglează preţurile. S-a ajuns la o creştere a preţurilor apartamentelor vechi generată de creşterea artificială a preţurilor apartamentelor noi, ca urmare a unor profituri uriaşe pe care le-au impus investitorii.
IMOPEDIA.ro: Dumneavoastră aţi fost afectat de această criză imobiliară?
Gheorghe Funar: Nu. Nu am prea multe proprietăţi, deci nu m-a afectat.
Aflaţi la IMOPEDIA -VIP, cine este omul de afaceri care a şi pierdut, dar a şi câştigat din criza imobiliară:
Citiţi continuarea aici.

































O alta metoda este depopularea tarii si incurajarea papusilor de paie sa paraseasca tara pentru cativa bani in plus si putina fandoseala, in loc sa puna umarul si mintea la treaba in tara... Viata ieftina si prospera in Europa "spalata" este sustinuta in ultiii 20 de ani pe castigurile lor aici, la noi, in europa "nespalata" si naiva...whatever...
Imi pare rau ca au fost vremuri cand v-am votat ( si pe d-voastra si pe Vadim care ajunsese sa bage in partid toate **** ca Oana Zavoranu !!) !! ADIO !!
SPOLIÁ A lua cuiva (în mod abuziv sau prin înşelăciune) averea, a lipsi pe cineva de drepturi, de libertăţi etc.; a prăda, a jefui.
Multa sanatate celor care s-au imprumutat la achizitia caselor la peste 1000 euro metrul patrat... si sa aiba grija la balustrada cand se apleaca sa se arunce in gol...
oricum, domnul funar cunoaste cauzele crizei, caci caritasul a fost exact acelasi lucru.