Relația dintre chiriași și proprietari este aproape întotdeauna una tensionată, mai ales în condițiile în care alegerea proprietății de închiriat se face aproape exclusiv în temeiul prețului cerut. Totuși, într-o piață în care chiriașii domină, proprietarii au nevoie de un ghid al proprietarului, pentru a-și păstra clienții. Iar acest lucru este valabil atât în cazul chiriașilor persoane fizice, cât și în cazul chiriașilor companii.

34775-py53.jpgChiriașul modern a avut o evoluție remarcabilă, comparativ cu anii dinaintea crizei. În cazul companiilor, acest lucru se resimte acut. Numărul clădirilor de birouri rămase neocupate a forțat piața închirierilor să ajungă la un nivel foarte competitiv.

„În trecut, cei mai mulți chiriași alegeau pe baza unor argumente legate de zonă, nivelul chiriei și disponibilitatea proprietarului în a participa la procesul de mutare. Acum, chiriașii sunt interesați de aspecte cu adevărat importante, precum cele care au impact în costurile curente sau chiar în imaginea acestora pe piață”, arată oficialii JLL.

Proprietățile nu mai trebuie să fie doar performante, ci și potrivite chiriașilor

Acum nu mai este suficient ca o clădire să fie performantă, ea trebuie să fie potrivită chiriașului. Acest lucru este valabil atât pe piața rezidențială cât și pe piața birourilor. Chiriașii vor să afle informații despre istoricul proprietății cât și al proprietarilor, iar aceste date conduc spre decizia finală.

„Înainte, faptul că o clădire oferea confort angajaților, avea spații eficiente, un aport important de aer proaspăt, lumină naturală, spații verzi și surse alternative de lumină etc era suficient. Acum însă, se vorbește despre lichiditatea investiției, de modul în care proprietarul administrează proprietatea. Doar așa aleg clienții să semneze un nou contract sau să îl continue pe cel existent”, continuă oficialii JLL.

Modul în care costurile de administrare se îmbină cu serviciile oferite de proprietar este un punct de interes major și pentru chiriașii rezidențiali, precum și pentru cei business. Pentru o colaborare pe termen lung, cheltuielile comune trebuie stabilite de la bun început și respectate pe parcurs. De aesemenea, transparența proprietarilor este un bun argument pentru decizia de a păstra contractul de închiriere.

„Închirierile făcute în grabă, pe criteriul exclusiv financiar, conduc adesea la tensiuni. La început trebuie să se discute despre disciplina și frecvența plății. Un proprietar care permite mereu chiriașului să întârzie cu mai mult de două-trei zile riscă să creeze o obișnuință. Pentru proprietar, momentul achitării chiriei este un moment bun să afle despre starea locuinței, posibile reparații sau îmbunătățiri, poate verifica dacă s-au achitat la timp cheltuielile de întreținere”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Robert Tănase, broker Tănase Homes.

Proprietarii trebuie să se întâlnească frecvent cu chiriașii, pentru a evita neplăceri și pentru a întări relația

Pentru proprietarii care nu pot ajunge atât de des să viziteze proprietatea, este recomandat să urmărească plățile prin solicitarea chitanțelor sau a unor copii după acestea. Pentru a nu exista neînțelegeri, asemenea lucruri pot fi menționate de la bun început, în contractul de închiriere. Tot prin această metodă legală se pot împărți și responsabilitățile legate de reparații.

„Reparațiile cad, de cele mai multe ori, în responsabilitatea proprietarului. Lucrurile se pot schimba însă atunci când pagubele sunt făcute din vina chiriașului. În cazul relațiilor cimentate între proprietar și client, chiriașul poate să achite reparațiile, urmând ca suma cheltuită să îi fie retrasă din chirie”, continuă Robert Tănase.

În orice caz, indiferent dacă este vorba despre chirii rezidențiale sau office, este esențială crearea unei relații de încredere și respect reciproc bazat pe înțelegere și respectarea regulamentului intern. Proprietarul care vrea să își păstreze chiriașii trebuie să le vină acestora în întâmpinare cu soluții la nevoi pe care poate nici chiriașul nu știe că le are. Acest tip de comportament este chiar o investiție în viitor, pentru că asigură menținerea sau chiar creșterea valorii proprietății, crește nivelul de satisfacție al clienților, minimizează cheltuielile nerecuperabile precum și riscul financiar.

CITEȘTE ȘI: Găseşte cei mai buni chiriaşi pentru locuinţa ta, cu un efort minim


30 July 2014