MAI
Guvernul redistribuie 220-280 milioane euro in Prima Casa, de la bancile care nu au dat credite
Guvernul va retrage 220-280 milioane euro de la 7-8 banci implicate in programul "Prima Casa", care au consumat foarte putin din plafonul garantiilor atribuite si va redistribui sumele bancilor care au acordat cele mai multe credite, a spus presedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Astfel, reprezentantul FNGCIMM, Aurel Saramet, a precizat ca 7-8 banci au consumat intre 0 si 3% din plafoanele de garantii, iar sumele nefolosite vor fi redistribuite.
El a precizat, dupa intalnirea cu premierul Emil Boc, ca primele banci in functie de creditele acordate sunt BRD, BCR, Banca Transilvania, Alpha Bank, Volksbank si Raiffeisen Bank, iar primele patru banci acopera 88% din totalul sumelor consumate pana acum.
In ceea ce priveste CEC Bank, Saramet a spus ca intr-o perioada a existat "un avant ceva mai puternic" la creditele in lei, dar pentru ca acestea sunt mai scumpe decat cele in euro, in acest moment nu exista o "dinamica satisfacatoare".
"Am discutat cu CEC Bank, cauta alte solutii, dar cu certitudine vom redistribui o parte din bani si de la CEC", a spus el.
Presedintele Fondului a mai spus ca trei banci nu au consumat "niciun leu" din plafonul de garantii, iar alte patru-cinci banci au avut un "consum" de 0,1 - 3%. Acesta a declarat ca nu poate nominaliza bancile care se afla in aceasta situatie.





















@ANA: AS DORI SA STIU CAND IMI POT DEPUNE CV SI UNDE PT CORA DIN SOSEAUA ALEXANDRIA
@Yahoo: hai sa fim seriosi nu un amarat de loc de parcare face sau nu o locuinta de lux.In primul rand conteaza locatia,si dupa calitatea [...]
@andrei: Pe site-ul NASU TV se pot viziona emisiunile despre dosarele penale si despre problemele majore din GREENFIELD.Tepele sunt la [...]
@Dana: Sorine in Bucuresti nu exista zone de lux. Vorba lu Raluca, daca n-ai unde parca si tre sa te tiganesti cu prostimea, nu mai e [...]
@angel: Uite asa dispare si programul Prima Casa, daca nu il omoara guvernul cu siguranta il o sa il omoare cursul de schimb...prea visam [...]











