MAI
Home, sweet home
Au făcut valuri când şi-au vândut vechiul apartament în timp record, au mai agitat apele căutându-şi o nouă locuinţă şi apoi s-au liniştit. O perioadă au vrut să fie doar ei cu ei, ca să-şi limpezească gândurile. Iar astăzi ne-au surprins din nou.
Când ne aşteptam mai puţin,
Ligia & Florin
Am visat sa ne mutam intr-un apartament mai mare inca din ziua cand ne-am mutat in prima noastra locuinta, care era un apartament cu numai doua ...
Ligia şi Florin au postat un soi de promo, care ne pregătea pentru anunţul de la ora 18.00.
„Dragii noştri, ne-am gândit foarte mult la întâmplările prin care am trecut în ultima lună. La căutările noastre, la dorinţa de a câştiga acest concurs. La comentariile, nu întotdeauna favorabile, care ne-au fost adresate.
Ne-am frământat în fel şi chip. Nu ne-a fost uşor, credeţi-ne. Am trecut prin multe, am văzut multe, înainte de a lua această hotărâre. Este o hotărâre importantă, pe care o vom face publică pe site-ul Imopedia.
O decizie la care am reflectat mult. La ora 18 o veţi afla cu toţii. Sperăm să nu ne criticaţi prea tare. În definitiv, e decizia noastră şi vă rugăm să o respectaţi şi să o acceptaţi ca atare", scriau Ligia şi Florin în această dimineaţă.
Am stat toată ziua ca pe jar, dar măcar s-au ţinut de cuvânt şi la ora 18.00 au postat din nou. „Dragii noştri, iată anunţul pe care vi l-am promis: Ne-am luat casăăăă! Uraaaaaaaa!" Când? Unde? Cum? De ce? Păi, în principiu, pentru că au găsit ceea ce căutau. Desigur, nu s-au zgârcit la detalii şi ne-au descris în amănunt noua lor casă.
„Apartamentul din blocul City Office pare a fi cel mai apropiat de "casa visurilor noastre". Este situat la 200 m de City Mall pe Şos. Giurgiului. Este aproape de centru, de parc, de metrou, este o locaţie foarte bună.Ne-a convins faptul că în bloc locuiesc şi o parte din acţionarii companiei, că au fost utilizate materiale de calitate, iar finisajele interioare sunt la alegerea noastră (desigur, în anumite limite).
Este un apartament mare: living de 33 mp, dormitorul mare de 24 mp, 2 balcoane şi un total de 116 mp. Bucătăria este închisă, aşa cum ne doream şi avem două grupuri sanitare. În preţul negociat este inclus şi locul de parcare subteran. Apartamentul are centrală termică proprie şi aer condiţionat inclus
Ligia şi Florin mai au însă de parcurs câteva etape până vor deveni proprietari cu acte în regulă.
Trebuie să meargă la bancă şi să depună actele pentru contractarea creditului. Apoi îşi vor alege gresia, faianţa, parchetul. Şi sunt hotărâţi să cumpere o plăcuţă cu „Home, sweet home". Felicitări! Vă ţinem pumnii în continuare!
Aşadar, la o lună de la debutul campaniei „Goana după casă" deja trei concurenţi au devenit proprietari. Ce să mai, minunile se întâmplă şi pe piaţa imobiliară...





















salut marius!! eu sunt din Iasi - ne cunoastem. iti doresc multa sanatate si fericire tie si familiei. poate ne vedem cand mai [...]
Multumim!
felicitari pentru premiu. bravo, il meritati ca ati fost f activi si ati cumparat un apartament f misto ( cel putin asa se vede [...]
Buna seara , Chiar daca mai este ft putin timp pana pe data de 17 cand urmeaza sa ne vedem cu toti, nu ma pot abtine sa nu [...]
Am inteles ca deja ati dat de circa o sapatamina acontul pantru un apartament cu doua camere in zona PIATA PRESEI LIBERE si este [...]
Hehehe, faceti party cu toti care v-am urmarit? :)) Hai serios, ati renuntat la apartamentul din Vitan Residence?
@Ovidiu Panaitescu Multumim pt cuvintele frumoase, veti afla cu siguranta cand ne vom muta, va vom invita la petrecere sa va [...]
Aveti dreptate- cum le spuneam Danei si lui Marius, curajul vostru, al tuturor, este de apreciat. Felicitari si la mai multe [...]
@ Darius Manea Multumim pt laude si incurajari, speram ca de data asta suntem intr-adevar pe final de drum in achizitia [...]













Stai in continuare cu chirie nu fi fraier ca pana in vara mai vine o criza si ajunge un apartament cat chiria pe 3 luni
nu credeam ca o sa fie confuzie, oricum gluma de la 23 nu are nici un fel de subtilitate.
cat priveste constructiile noi, singura modalitate de a sti cum sunt construite este de a le darama. asta este, platesc toti acum tampenile facute de unii care au avut in cap numai lacomie
O zi buna imopedia
Salut. Cumpara cand vrei tu. Intotdeauna am crezut ca cel mai bine este ACUM.
Poti sa-ti cumperi o garsoniera la periferie: Ferentari, Pantelimon, Berceni, eventual o garsoniera cf 2 intr-o zona mai luminoasa.
Eu zic ca daca mai astepti putin si te iei dupa "specialisti" vei afla ca "trebuia sa cumperi atunci"
acum chiar ca imi pare rau ca nu am facut poze atunci S-ar fi vazut caramizile in degradeu unele arse altele mai deschise
daca vrea cineva sa ma creada ok daca nu ,iarasi ok
nu reprezint nici o firma sau sa am un interes acolo
oricum toata zona este mai pestrita
Blocurile care s-au facut in livada scolii gen 111 sint in schimb ok [caramida eficienta si materiale ce pareau de calitate ]
acolo as avea curajul sa cumpar
Oameni buni, daca aveti dovezi pentru ceea ce declarati, va rugam detaliati. Daca nu, ar fi cazul sa va autocenzurati.
chiar ne intrebam si eu si sotia cind am vazut caramizile vechi, daca vreodata vom cumpara o casa noua de unde vom stii ce au pus netrebnicii in pereti
ps
stau un pic mai departe de george bacovia spre piata Progresul pe aceeasi parte cu blocul acela
AM VAZUT CIND SE CONSTRUIA
ACUM AU PUS PE ACEA FATADA UN BANNER URIAS DAR ORICUM NU SE MAI VEDE SUB TENCUIALA
ESTE PACAT SA DATI BANII PE CEVA NOU FACUT CU VECHITURI CHIAR II ARATAM SOTIEI CIND SE CONSTRUIA CUM SINT FRAIERITI CEI CE CUMPARA
NU GLUMESC CU CE AM SPUS
era sa uit, deja ma simt umil in fata iluziei grandorii pe care o emani
hai ... pa, ma duc sa-ti iau un suc (cico sau brifcor?)
P.S.: Eu propun sa incetam acest schimb de replici care nu are nici un rost si pe care cei de la Imopedia sunt sigur ca nu sunt dornici sa-l asculte. Iti spun cu mana pe inima - daca ma crezi, bine, daca nu, iarasi bine - ca Ligia si Florin nu au avut nici un interes si nu e nici un fel de reclama la mijloc atunci cand si-au luat casa asta.
Dat fiind faptul ca apreciez curajul tau de a nu ramane un anonim, astept sa ne dai seria si numarul buletinului, eventual si contul bancar. Ma duc sa savurez un vin vechi si bun.
P.S. ce inseamna "parerist" ca inca nu a fost inclus in DEX? Vine cumva de la parerile pe care le-ai impartasit aici?
Daca ati fu cumparat cu banii jos, era motiv de respect, dar asa, oricine poate sa imprumute bani ...
Ca sa nu mai zic motiv de respect, cand preturile vor fi extrem de mici, iar voi va trebui sa platiti sute de mii bancii ...
"Cred ca faceti o treaba foarte buna daca cumparati acum. Daca aveti nevoie de o casa nu trebuie sa asteptati pensia. Sfatosii care asteapta prabusirea preturilor si a constructorilor, a firmelor imobiliare, apocalipsa, etc. nu sunt in stare sa se bucure decat cand lucrurile merg mai rau azi decat ieri. Si atunci le trece repede. Vor sa mai vada pe cineva cum se prabuseste. Ei se hranesc cu raul altora si ii doare cand cineva reuseste. Sunt looserii care stau o viata pe ganduri si dau sfaturi altora despre cum sa faca lucruri la care ei nu se pricep.
Bravo voua. O proprietate te responsabilizeaza chiar daca opinia unora este ca poti sa stai cu chirie o viata. Unii oameni isi doresc o proprietate ca un punct de echilibru in viata lor, altii vor bani la banca si asta le da incredere. Mai sunt si cei care vor sa epateze cu mertzanu cu numere de Germania sau BMW-ul in leasing. E bine ca suntem diferiti.
Fiecare face ce doreste.
Eu va sustin alegerea facuta. E o alegere buna pentru ca e a voastra si v-ati indeplinit un vis."
Pana una alta, mai guristilor indignati, Florin si Ligia raman cu o casa pe care au dorit-o, voi ramaneti cu invidia. Va umpleti gura de cuvinte urate pentru ca probabil n-aveti ce baga in ea, dar ati vrea ca nici altii, care merita, sa nu bage. Din pacate pentru voi, ura nu tine de foame, ca daca ar fi fost asa, românii ar fi fost mai ghiftuiti decat americanii.
ca sa pornim cu dreptul si sa jucam frumos, felicitari.
bun, acum putem sa revenim, aveti perfecta dreptate unii se delecteaza cu vinul vechi, nu foarte - de prin 2003, spre exemplu cand 4 cam erau 20 de mii dolari iar altii dau oricat acum (fara numar, fara numar, fara numar) daca-i locatia mult visata, poa' sa fie si pe marte sau macar in baneasa la popoviciu in cartier, lume selecta si numai 800.000 bucata.
"Reclama e in capul tau" - aici ai o sampanie de la mine, cum ai ghicit?! incredibil :)))) intradevar dupa zece ani de publicitate si cateva zeci de campanii, sar sabloanele in ochi de la o posta :))))))
campania nu-i rea, momentul nu-i ales bine.
in rest,
Bucurati-va de petrecerile sub clar de luna in noua voastra casuta!
Avand in vedere ca este un apartament cu 3 camere, nu ar fi putut sa fie doar un dormitor, living si bucatarie. Exista si dormitorul mic de 14 mp si bucataria de 10 mp. Evident cele doua grupuri sanitare, holul si balcoanele. Pretul final a fost 134.000 euro cu parcare subterana inclusa.
Draga Bula. Nu vreau sa te jignesc, dat ti-ai ales un nick care reflecta exact mentalitatea rromanului, dupa cinci decenii de comunism si doua de struto-capitalism. Vorbesti despre tigani si o faci de pe pozitii rasiste. Nici eu nu-i sufar pe UNII tigani, dar in mai mare masura nu-i sufar pe UNII români. Orice ar spune extremistii de desktop, asa, ca tine, datul in cap nu are gingii vinetzii. Am intalnit poate mai multi români verzi ca bradul, cu un comportament deplorabil, decat tigani cu acelasi comportament. Crezi ca daca as fi stat in oricare alt cartier bucurestean eram lipsit de vecini **** si de "tigania" de rigoare? Iti spun ca nu, amice Bula, tigania a incetat sa mai fie, in Romania, un atribut al culorii, si a devenit o trasatura de caracter. Sau, daca vrei, de lipsa de caracter. Taves bahtalo!
Daca au dat mai mult de 55000 euro atunci sunt fraieri, sau le fac reclama.
Acum un an mai aveau DOAR 6 apartamente la vinzare( conform banerului lor) .
Te pomenesti ca au luat ei unul!!!!
Nu am vazut nici o lumina in acel bloc abandonat!
De venituri sustenabile, criza economica si alte chestii minore pomeneste cineva ?