De la Năvodari-Mamaia şi până în staţiunile din sud, hectare întregi de plajă au fost distruse de zăpadă şi viscol. Autorităţile ştiu exact ce e de făcut pentru a rezolva problema. Dar de la plan la acţiune e cale lungă, căci în prezent nu sunt bani pentru astfel de cheltuieli.

23586-marea_neagra.jpgȚărmul românesc se micşorează, de la an la an. Potrivit specialiştilor, din zona de nord a litoralului se pierd anual şapte metri de plajă, în timp ce în zona de sud dispar doi metri şi jumătate. Dacă nu se iau măsuri, plaja din Mamaia va dispărea aproape în totalitate, în următorii 20 de ani. Au fost lansate nenumărate avertismente asupra faptului că am putea pierde plajele, în lipsa unui plan care să oprească acţiunea valurilor. Însă în timp ce autorităţile ţin studiile şi rapoartele în sertar, iarna aceasta a deteriorat litoralul mai mult decât oricare anotimp rece din ultimii zece ani.

Neptun, cea mai aglomerată plajă din sudul litoralului, este şi cea mai afectată. Valurile au distrus iremediabil faleza, care arată de parcă ar fi fost săpată, astfel că terasele aproape că au rămas suspendate în aer, notează ProTv. Plaja din Neptun arată ca după război – valurile au săpat în aleea de promenadă, care s-a prăbuşit, iar nisipul a fost spălat aproape în totalitate.

Porturile turistice sunt ruinate, digurile sunt distruse de furtuni, iar ambarcaţiunile sunt aproape nimicite. În portul Tomis, vasele sunt prinse de bucăţile mari de gheaţă, iar cele care au fost urcate pe chei sunt acoperite de gheaţă. În cele mai multe cazuri, lemnul s-a umflat, iar instalaţia electrică trebuie înlocuită. Proprietarii, aflaţi la limita răbdării, au încercat să spargă gheaţa din jurul ambarcaţiunilor, dar şansele de reuşită sunt destul de mici.

  • Mii de tone de nisip au dispărut numai din Neptun, astfel că cel puţin cinci hectare de plajă ar trebui reparate complet. Numai aici, pagubele se ridică la sute de mii de euro
  • Nici staţiunea 2 Mai nu arată mai bine. Golful a fost înghiţit de apă aproape în totalitate, iar digul de protecţie a fost făcut bucăţi de valurile de 10 metri înălţime
  • În Vama Veche, situaţia este puţin mai bună. Plaja este destul de lată pentru a fi refăcută în două luni, până la 1 Mai, când apar primii turişti
  • În Olimp, Jupiter şi Venus, furtunile de zăpadă au distrus tot ce le-a stat în cale – terasele restaurantelor sunt ruinate, iar foişoarele salvamarilor sunt nimicite

În unele zone, lipsesc chiar şi doi metri din stratul de nisip pe care îl ştiau turiştii de vara trecută. Pagubele nu ar fi fost atât de însemnate, dacă autorităţile ar fi adoptat proiectul japonez de salvare a plajelor româneşti. Aceştia au elaborat un program, special destinat litoralului Mării Negre, prin care eroziunea plajelor ar putea fi împiedicată. Au fost propuse amplasarea unor diguri subacvatice, refacerea anumitor faleze şi aducerea de nisip din alte zone. Însă din cauza costurilor ce depăşeau 310 milioane euro, oficialii nu l-au pus în practică, iar fondurile insuficiente la acest moment nu permit începerea unor astfel de lucrări.

CITEȘTE ȘI: Noua mină de aur a lui Ţiriac: unde îşi plasează acesta banii cash?


24 February 2012