În ultimii ani de criză, imaginaţia dezvoltatorilor de apartamente noi a prins aripi. De la fete cu sânii goi şi până la bilete Loto 6 din 49, variantele de atragere a clienţilor păreau epuizate. Noua găselniţă de promovare a locuinţelor este însă preţul pe kilogram de apartament.

24929-casa_17_510f4ab0e5.jpgCompania Impact, dezvoltatorul Greenfield Residence din Băneasa, şi-a scos apartamentele la vânzare în cadrul Târgului Imobiliar Naţional (TNI) cu preţuri afişate pe kilogram.

“Deşi poate părea ciudat la o primă vedere, nu ar trebui neglijată o comparţie de tipul: cât plătim pe un kilogram de fructe de sezon şi cât plătim pentru aceeaşi unitate de măsură a unui apartament în care vom locui o bună parte din viaţă? Mulţi dintre noi ar fi surprinşi să afle că în timp ce pentru un kilogram de cireşe ni se cere să plătim aproximativ 20 lei, aceeaşi unitate de măsură pentru o garsonieră se tranzacţionează în Greenfield cu doar 2,04 lei, iar pentru un apartament de trei camere cu doar 1,88 lei”, spune Loredana Roşu, brand manager Greenfield Residence.

În urmă cu doi ani şi jumătate, aceeaşi companie anunţa că aplică reduceri de 4.400 de euro pentru fiecare apartament din cadrul ansamblului Greenfield achiziţionat „în grup“, adică mai mulţi prieteni sau chiar necunoscuţi.

Oferta actuală a Impact cuprinde garsoniere la un preţ de 47.000 euro, apartamente cu două camere de 58.000 euro şi unităţi cu trei camere de la 79.000 de euro. Preţul are inclus TVA şi un loc de parcare. Dezvoltatorul a introdus şi un sistem de negocieri personalizate pentru cumpărătorii care dispun de lichidităţi sau care au un credit bancar preaprobat.

Târgul Naţional Imobiliar se desfăşoara în perioada 25-27 mai la Palatul Parlamentului. Rămâne de văzut cu ce oferte trăsnite vin şi restul participanţilor la eveniment.

 

Sursa

24 May 2012