În şedinţa de guvern de astăzi, miercuri 13 aprilie, a fost aprobată Hotărârea prin care chiriaşii Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL)  pot să cumpere locuinţele închiriate. Obligatoriu este să fii stat în ele trei ani, să poată achita integral valoarea locuinţei, iar venitul mediu pe membru de familie să nu depăşească cu peste 100% salariul mediu brut pe economie.

În ce condiţii se cumpără locuinţele ANLÎn afară de aceste cerinţe, chiriaşii ANL au dreptul doar o singură dată în viaţă să cumpere o astfel de locuinţă, nu au voie să deţină o altă casă şi nici să o vândă pe cea cumpărată de la ANL timp de cinci ani, din momentul în care devin proprietari.

"În ceea ce priveşte valoare de vânzare a locuinţelor, ea se stabileşte de către unităţile administrativ teritoriale, în baza evaluării realizate de către o persoană fizică sau juridică, iar valoarea de vânzare conform legii se stabileşte aplicând procedura de abordare prin cost, practic valoarea de vânzare fiind dacă de costul de înlocuire a clădirii, dar nu mai mic decât valoarea de inventar adusă la zi", a precizat Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării.

Guvernul a creat cadrul prin care locuinţele ANL pot fi cumpărate, dar decizia de a le vinde nu îi aparţine acestuia, ci administraţiilor locale, care îşi pot face politica de locuinţe aşa cum doresc.

"Noi nu obligăm unităţile administrativ-teritoriale să vândă aceste locuinţe. De altfel, din cele 7.113 locuinţe realizate până la 1 ianuarie 2004, unităţile administrativ-teritoriale au fost de acord să vândă 3.321 din 45 de unităţi administrative. Dacă vor veni în continuare solicitări, noi vom emite în continuare Hotărâri de Guvern", a declarat Vasile Blaga.

În perioada 2001-2008, ANL a construit 22.600. Deocamdată, au fost scoase la vânzare doar o parte din locuinţele construite până în 2004.

13 May 2009