|
|||
|
|||
Desi romanii castiga mai putin, casele si creditele costa mai mult
Desi cererea de locuinte este masiva, numaratorile arata ca, pana in 2008, in Romania se vor da in folosinta doar 7.000 de noi apartamente si vile. Preturile de vanzare ale acestora,
perfect aliniate cu cele europene, uita insa ca se impun pe o piata unde salariul mediu net este de circa 200 de euro, iar sistemul de creditare este excesiv de scump. Spre exemplu,
pentru cumpararea unei locuinte, o familie din Polonia foloseste aproximativ 18% din veniturile sale, in vreme ce in Romania o familie blocheaza in acelasi scop peste 70% din venituri,
deci peste limita admisa de bancheri. Avem case mai scumpe La noi, pretul pe metru patrat pentru un apartament care doar scriptic se adreseaza segmentului mediu, se situeaza intre 1.100-1.800 euro. „In Polonia, preturile constructiilor noi oscileaza intre 850-1.400 euro/mp. Desi sunt foarte apropiate ca nivel, sa nu uitam ca pe piata lor puterea de cumparare este mult mai mare. Venitul lunar mediu brut in Polonia este de aproximativ 580 euro, in timp ce in Romania este de 273, deci mai putin cu 50%. Si cat de departe suntem fata de nivelul venitului mediu din UE, respectiv 2.335 euro”, a declarat Alexandru Petrescu, managing partner in cadrul ESOP. Creditul, un vis pentru romanii cu venituri medii Pe langa faptul ca preturile sunt mai mici, si sistemul de creditare din Polonia este cu mult mai avantajos. Bancherii polonezi finanteaza 80% si se ajunge uneori la 100% din valoarea unei locuinte, iar rata anuala a dobanzii este cuprinsa intre 3-5%. Spre deosebire de acestia, bancile romanesti finanteaza cel mult 75% din valoarea investitiei, iar dobanda la imprumuturile in euro (n.r. - acum si mai putin accesibile) este cuprinsa intre 7-10%. Practic, o familie care castiga 546 euro lunar, adica echivalentul a doua salarii medii brute, nu poate accesa un credit ipotecar, intrucat gradul de indatorare (rata lunara aferenta creditului imobiliar/ipotecar) se apropie de 70%, limita impusa de banca centrala fiind de 35%.
Dobanzi inca mari la imprumuturi
familie (euro) locuinta totala plata final lunara Preturile sunt valabile pentru o locuinta de 50 mp Cat trebuie sa castigi ca sa-ti permiti un credit
Valoare casa Rata Venit necesar Total cost locuinta Locuintele noi se vand pe bani grei Viitoarele proiecte rezidentiale nu se anunta deloc a fi mai accesibile. In cartierul bucurestean Baneasa, care va fi cel mai mare proiect imobiliar din Europa Centrala si de Sud-Est, cel mai ieftin apartament costa 181.500 euro fara TVA. La fel, Central Residential Park, proiectul ce va livra pe piata bucuresteana circa 430 de apartamente, promoveaza preturi care pleaca de la 100.000 euro fara TVA. De asemenea, vilele nou-construite pretuiesc minimum 130.000 euro, cum este cazul ansamblului Sydney Residence din localitatea Tunari, la care se adauga si TVA.
|
|||
Eryka Lang - Evenimentul Zilei |
14 November 2005