Aproximativ 47 de milioane de euro vor fi folosiți pentru reabilitarea termică a 132 de blocuri din Capitală.
Primăria Municipiului București (PMB) a aprobat recent, în cadrul unei ședințe a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), indicatorii tehnico-economici aferenți acestui proiect, urmând ca lucrările să fie demarate în cel mai scurt timp de Compania Municipală Consolidări.

42099-reabilitare_termica_1.jpgÎn prima etapă a programului municipal de reabilitare termică sunt incluse 552 de blocuri din Capitală, însă, deocamdată vor fi reabilitate 132, după cum urmează: 101 blocuri din sectorul 3 (32 de milioane de euro), 15 blocuri din sectorul 4 (7 milioane de euro) și 16 blocuri din sectorul 6 (8 milioane de euro).

Reabilitarea termică a blocurilor este un proces care nu s-a desfășurat uniform în toate sectoarele, înregistrându-se diferențe mari între acestea, diferențe care au la bază cauze obiective, în special de ordin bugetar. Prin urmare, Primăria Generală dorește să compenseze aceste neajunsuri, din dorința de a asigura cetățenilor tratament egal, indiferent în ce sector locuiesc. Asteaptăm în continuare  proiecte, nu doar din partea primăriilor de sector, ci și direct de la Asociațiile de Proprietari interesate”, a precizat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. 

Potrivit schemei de finanțare, asociațiile de proprietari vor trebui să suporte 20% din cheltuieli, în timp ce municipalitatea va asigura restul de 80%.

 

22 May 2018