Mai poate suporta Capitala noi centre comerciale? Renumele unui mall poate fi construit aplicând o reţetă de succes din alt mediu? Care este direcţia în care se îndreaptă retailul românesc? Răspunsurile la aceste întrebări, dar şi la multe altele, au fost prezentate pe larg în cadrul Retail Real Estate Forum 2013.

32206-real_estate_forum.jpgCei mai importanţi jucători din industrie s-au reunit miercuri, 23 octombrie, cu ocazia Retail Real Estate Forum 2013. Nume cu greutate din real estate, avocatură, construcţii, arhitectură sau financiar au dezbătut principalele probleme din sfera de retail şi au discutat despre importanţa inovaţiei pentru viitorul centrelor comerciale.

„Anul acesta a fost destul de lipsit de evenimente adresate sectorului de retail, deoarece se credea că interesul este destul de scăzut. Iată că nu a dispărut nevoia de comunicare, nevoia ca oamenii din industrie să se întâlnească şi să împartă idei despre tendinţele din zona de retail şi shopping centers. Faţă de anul trecut, observăm o creştere a interesului şi a numărului de participanţi, poate şi datorită faptului că cele două inaugurări de luna aceasta (Promenada şi AFI Ploieşti) au creat efervescenţă în branşă”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Adrian Ion, Publisher în cadrul Govnet.

Organizat la Hotel Intercontinental din Bucureşti, evenimentul a atras profesionişti din diverse domenii, cu toţii interesaţi de acelaşi subiect – care este direcţia în care se îndreaptă sectorul de retail din România şi ce strategii ar trebui aplicate de acum înainte? „Innovate or Die Hard” a fost unul dintre cele mai de impact sloganuri prezentate, ce poate rămâne ca o concluzie a discuţiilor întregii zile.

„Din întâlniri de genul acesta pot apărea idei care să mişte viitorul într-o direcţie care să producă un avantaj pentru toată lumea. Este important să nu avem o atitudine complet pasivă şi să aşteptăm ca alţii să facă regulile jocului. Au apărut câteva idei care nu au fost foarte clar exprimate, însă au fost prezente în mai multe discursuri, s-au oferit semnale asupra unor direcţii în care cei care au susţinut discuţiile sunt interesaţi, în urma cărora probabil că îşi vor centra activitatea viitoare”, consideră arhitect Adrian Cristescu, preşedinte West Group Architecture.

„The New Age of Retail” Real Estate Forum 2013 a fost împărţit în două mari sesiuni de discuţii. Speakerii au adus informaţii noi, au prezentat analize de interes, au împărtăşit din experienţă şi au răspuns la întrebări din sală, astfel că toţi invitaţii au găsit valoare în cele câteva ore petrecute la eveniment.

„Mi se pare util faptul că s-au schimbat idei, faptul că am simţit cu toţii că avem aceleaşi probleme şi am văzut că se poate ajunge la un numitor comun. Fiind reprezentate mai multe domenii, cu toţii auzim lucruri interesante, ne îmbunătăţim bagajul informaţional, facem schimb de experienţă şi cunoaştem potenţiali colaboratori”, subliniază Lucian Anghel, managing partner BSS.

„Astfel de evenimente sunt foarte utile pentru piaţă – ai ocazia să întâlneşti oameni din business, cunoşti mai multe puncte de vedere, vezi care sunt problemele şi, evident, cu toţii vrem să găsim soluţii împreună. Găsesc extrem de importante atât informaţiile, cât şi partea de networking”, încheie Roxana Dudău, avocat în cadrul Noerr. 

24 October 2013