|
|
|
Insolvenţa imobiliară, cel mai bun mod de tergiversare a lichidării
Numărul cazurilor de insolvenţă la cererea firmelor datornice este deja de peste zece ori mai mare în prima jumătate a acestui an faţă de întreg anul trecut. Companiile imobiliare se încadrează şi ele în acest trend, cerând propria insolvenţă. Problema este că acest proces e, de multe ori, doar o metodă prin care se încearcă amânarea lichidării activelor.
Totul porneşte de la un calcul de rentabilitate insolvenţă versus lichidare. În această perioadă în care lumea nu dispune de lichidităţi pentru achiziţii, iar preţurile sunt mici, lichidarea este amânată cât se poate de mult. „Lichidarea trebuie făcută într-un termen scurt, astfel că, acolo unde e posibil, firmele cu probleme aleg să se pună, pe o perioadă de 3-4 ani, sub protecţia tribunalului, prin insolvenţă. Asta în speranţa că după această perioadă va trece criza", a declarat avocatul Gheorghe Piperea. „În această perioadă, nimeni nu poate obliga dezvoltatorul să plătească banii datoraţi imediat. În plus, dacă ar lichida acum, ar vinde pe doi lei. Astfel că, frecvent, cumpărătorii de apartamente sunt cei care rămân cu buza umflată", adaugă Piperea.
Dacă insolvenţa e acum un rău mai mic pentru debitori decât lichidarea, decizia de luat nu este clară nici pentru dezvoltatori, în aceste vremuri tulburi. „De mult prea multe ori se alege procedura de faliment, când se putea alege reorganizarea judiciară; aşa după cum am văzut cazuri în care s-a ales procedura de reorganizare deşi era clar că nu exista nicio şansă", a declarat Ana Birchall, avocat specializat pe restructurări financiare şi insolvenţă. Astfel că insolvenţa, de la protejarea debitorului de plata imediată a datoriilor, se poate întoarce împotriva acestuia. „Pot fi puternic afectaţi atât debitorii, cât şi creditorii. Asta pentru că frecvent planurile de reorganizare nu funcţionează deloc sau, deşi funcţionează iniţial, eşuează la final", explică Raluca Năstase, avocat la Biriş Goran. Ea subliniază că acest lucru pune creditorii în dificultate, în special pe cei care îşi iau banii ce mai rămân, dacă rămâne ceva. Creditorii votează reorganizarea în speranţa că vor ajunge să recupereze o parte din creanţă, dar se trezesc la final că datoriile acumulate sunt în continuă creştere, şi şansele lor de a recupera ceva scad. Vom ilustra aceste lucruri cu câteva exemple în care insolvenţa nu-şi avea rostul, varianta lichidării fiind evidentă, precum şi cu exemple în care lucrurile s-au prelungit până când din companiile respective nu mai e nimic de recuperat.
O altă problemă care apare în cazul insolvenţei este aceea a nemulţumirilor faţă de administratorul judiciar.
„Acesta e mai degrabă amendat de judecătorul sindic decât schimbat pentru «motive temeinice». Or, aceste «motive temeinice» sunt la libera apreciere a judecătorului sindic, nefiind în mod expres prevăzute de lege", declară Năstase. Piperea atrage atenţia că există cazuri în care băncile ajung să-şi piardă răbdarea cu unii administratori, ca urmare a gestionării inadecvate a afacerii în insolvenţă, varianta fiind schimbarea acestuia de către judecătorul sindic.
Ozer, război cu administratorul judiciar
Turcii de la Ozer Construction, cei care au făcut clădirea de birouri America House din Capitală şi ansamblul rezidenţial Bellview Sinaia, au mari probleme în cadrul procesului de insolvenţă în care se află de la finele anului trecut. Administratorul judiciar susţine că aceştia, împreună cu administratorul special, nu au făcut mai nimic de când au intrat în insolvenţă, pentru a se pune pe picioare, în ciuda prestigiului din trecut al companiei, dat de proiectele finalizate. De cealaltă parte, unii dintre creditorii firmei, dar şi compania au încercat de două ori, fără succes, schimbarea administratorului judiciar. Votul a fost aproape la limită, dar în favoarea creditorilor, care vor menţinerea administratorului actual.
Votarea a avut loc chiar dacă Adunarea Creditorilor poate doar să desemneze administratorul judiciar sau lichidatorul, iar înlocuirea celui desemnat poate fi făcută numai de judecătorul sindic, pentru motive temeinice, aminteşte Global Insolvency, compania de administrare. Această firmă de administrare pretinde că debitoarea, prin administratorul special, nu mai comunica cu administratorul judiciar şi încheia contracte şi făcea plăţi fără a informa administratorul judiciar cu privire la deciziile luate.
Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei a fost făcută anul trecut de Ozer, cu declararea intenţiei de reorganizare, astfel încât turcii şi-au păstrat dreptul de administrare. Asta înseamnă că aceştia trebuiau să desfăşoare în această perioadă una dintre activităţile declarate în obiectul de activitate sau să propună modificarea/completarea actului constitutiv şi să introducă alte obiecte de activitate care să permită desfăşurarea unei activităţi curente. Administratorul judiciar susţine însă că Ozer nu desfăşoară niciuna dintre activităţile declarate care urmau a fi desfăşurate şi că activitatea debitoarei din 2010 generează în continuare pierderi.
