MAI
Isărescu: Gradul de îndatorare a populaţiei a ajuns la saturare, creditarea nu mai poate avansa rapid
Băncile trebuie să-şi "actualizeze strategiile şi planurile de afaceri", în condiţiile în care gradul de îndatorare a populaţiei a ajuns la "saturare", şi să se orienteze mai mult către IMM-uri, apreciaza guvernatorul BNR.
"Din datele noastre, în toate variantele, creditarea populaţiei nu mai poate avansa în ritm foarte rapid. Scenariul nostru de bază este că, de la 70-90% cât a crescut creditarea populaţiei în perioada de "glorie" în 2006-2008, nu va avansa mai mult de câteva procente în cazul creditelor pentru populaţie. Cine a putut să se îndatoreze la nivel de populaţie s-a îndatorat. Trăim o saturare a gradului de îndatorare. Pe măsură ce se vor rambursa creditele vor mai apărea şi altele", a susţine Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR este de părere că băncile ar trebui să îşi actualizeze strategiile şi planurile de afaceri şi să acorde mai multă importanţă IMM-urilor.
"O bancă comercială care se bazează în prezent ca în trecut pe creditul acordat populaţiei, înclusiv pentru că este prizonieră pentru că şi-a ales o reţea teritorală mare gândind sau poftind, visând că explozia creditului de consum nu poate sfârşi, părerea mea este că mai devreme sau mai târziu se va da cu capul de realitatea extrem de dură", a mai precizat spus guvernatorul BNR.
Acesta a adăugat că nu vede "câmp mare de business" pentru băncile comerciale în domeniul creditării populaţiei.
































bancile comerciale crediteaza un singur client cu profituri imense in acest moment. client care se afla intr-o situatie disperata:
banii din bugetul tarii sint furati in cea mai buna masura de catre guvernare, iar banii plasati de catre bancile comerciale inlocuiesc aceste furturi. aceste imprumuturi facute de guvern sint creditate PRACTIC de toata populatia tarii pe foarte multe generatii de acum inainte.
bancile nu mai au nici un interes sa crediteze populatia in aceste conditii. o populatie care prezinta un risc imens in acest moment prin insolvabilitate in fata unei adinciri aproape demente, in progresie geometrica, a saraciei.
ultimul acord cu fmi cuprinde niste constringeri pt forta de munca precum si mariri de preturi la utilitatile de prima necesitate CATASTROFALE.
intr-o tara care se transforma in stat SCLAVAGIST imprumuturile pt consum nu o sa mai existe.
SCLAVII trebuie sa produca de acum inainte si nu sa consume....
DESTEPTAREA ca am ajuns SCLAVI cu tontii
Care IMM-uri Domnule Isarescu, cate au mai ramas si vor mai ramane in tara in economia de subjugare din tara?
1. Prin sabie
2. Prin indatorare .
- John Adams - 1735 - 1826 .
Asasinii Economici sint responsabili pentru crearea primului imperiu Global .
Se gaseste o tara care are resurse , cum ar fii petrol .... si apoi aranjeaza un imprumut urias de la Banca Mondiala , sau una din celelalte organizatii de acest tip .
Se va mituii pe cei de la cel mai inalt nivel .
DAR banii nu vor ajunge cuadevarat in acea tara , Defapt ajung la marile corporatii pentru a construi proiecte de infrastructura in acea tara .
Parcuri industriale etc, lucruri de care sa beneficieze Corporatiile si cativa oameni bogati din acea tara .
DAR , nu ajuta majoritAtea oamenilor din ROMANIA de loc spre exemplu , ci interesul ca intreaga tara ramine cu o datorie foarte mare . PRICEPETI ?
Este O Datorie Asa De Mare Inciot Sa Nu O Poata Platii si asta face parte din plan ....... Vine FMI din nou si spune ,,,,
.. RO , ati pierdut foarte multi bani , nu va puteti platii datoriile , asa ca ... Vindeti Petrolul foarte ieftin la companiile straine , Vindeti resursele subterane , vezi cum sa facut deja cu gazul , sa-i lasam sa construiasca o baza militara la noi in tara , vezi la Kogalniceanu ,
trimiteti trupe si sustinetile si pe ale noastre ,,, cum ar fi Irak , sau sai vatam in urmatoarele alegeri ONU .
Mai vine FMI si ne spune privatizati companiile petroliere . vezi rafinariile vindute OMV - ului , o mare corporatie , si privatizata cu magarii mari Cine sa imbogatit atunci ?? cind sa vindut cu 3 miliarde de eu ???
Mai vine FMI si ne spune sa privatizam si sistemul de apa si canalizare , Sa Liberalizam Vinzarea Gazului - adica statul Romin sa nu mai intervinma sa tina sub control pretul catre populatie sal lase liber sal vinda cum vrea marile lor corporatii - ati vazut deja la tv stirile -- tot sa le vinda corporatiilor din SUA si altor corporatii multinationale .
Deci , este o adevarata retea .
Este Modul De Actionare Al FMI si al
Bancii Mondiale .
Ei indatoreaza o tara - exemplu Romania - si este o datorie atat de mare incat nu o pot platii .
Apoi , FMI si Banca Mondiala , vine si se ofera sa Refinanteze datoria si trebuie ca tara sa plateasca o dobinda si mai mare si binenteles se pune conditii care inseamna defapt sa-si vanda resursele ..... incluzand multe din serviciile lor sociale , companiile de utilitate , de asigurare ,,, la corporatii straine defapt la corporatiile Mandatate de FMI si de Banca Mondiala .
Au spus din conducatorii nostrii cati bani lichizi intra defapt in tara noastra ???
Si cit defapt in conturile lor ???
doar citind aceasta carte veti intelege de ce guvernantii si presedintii I au atitea decizii aberante impotriva popoarelor lor,
evident vor aparea unii care vor spune ca sunt false dar ce exemplu mai bun vreti decit realitatea
este clar ca soros pe numele lui real schwartz este omul bun la toate al rothschilzilor , este dealtfel implicat si in facatura wikileaks, cititi de ex. lovendal.net
se poate vedea lesne ca wikileaks nu vine cu documente prea importante
S-a primit un "mesaj" de la E. Barosso cum ca in doi-trei ani, populatia Romaniei trebuie sa scada cu 4 milioane. Pentru aceasta, de la 1 ianuarie se vor introduce in paine si produsele de panificatie saruri de plumb, cadmiu si altele. Cele mai multe victime vor fi din randul pensionarilor.