Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI

Locuinţe mai ieftine pentru „Prima casă”

23 iul 2009 | Autor: Andreea Gladcov, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 1825
Dezvoltatorii fac tot posibilul ca locuinţele lor să se încadreze în condiţiile impuse de Guvern prin programul „Prima casă".

Locuinţe mai ieftine pentru „Prima casă”Reprezentanţii dezvoltatorului piteştean Conarg Real Estate, de exemplu, şi-au luat inima-n dinţi şi au anunţat reduceri importante de preţ.

Astfel, la ora actuală, o garsonieră în complexul rezidenţial „Răsărit de Soare" costă doar 39.000 de euro.

La care se adaugă TVA-ul de 5%. Această manevră a picat la ţanc, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

"În Răsărit de Soare am redus preţul apartamentelor, lucru care a reuşit să atragă numai în ultima săptămână peste 40 de clienţi noi. Iar numărul lor creşte zilnic! Şi nu numai atât!

Începând cu luna august, cei interesaţi pot vizita modele ale apartamentelor. Unităţile locative din complex sunt gata în proporţie de 95% ", a precizat Romeo Căzănescu, director general la CONARG Real Estate.

Aceasta este cea de-a doua surpriză plăcută pe care dezvoltatorul a făcut-o clienţilor săi, după ce, cu numai o lună în urmă CONARG i-a surprins cu vestea îmbucurătoare că noii locatari se vor putea muta în Răsărit de Soare, începand cu luna septembrie 2009, deşi termenul de finalizare era preconizat pentru iunie 2010.

Complexul rezidenţial Răsărit de Soare este situat în partea de Est a Capitalei, în cartierul Titan, şi se adresează clasei medii.

Cu o valoare a investiţiei de peste 60 milioane de euro, ansamblul de 988 de garsoniere si apartamente cu două, trei sau patru camere, are o suprafaţă totală construită de 84.465 mp

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (5)
#5. Manole | 25.07.2009 | 17:45
0 (0/0)   
Ma, ca destept dom' Gelu , asta !. Ia zi frate si o analiza la pretul benzinei , sa vedem care-i treaba ; sau la pretul serviciilor de cablu . Cit timp sa nu cumparam ca sa ajunga pretul ca pe vremea lui nea Nicu ?.
#4. Gelu M. | 24.07.2009 | 23:28
0 (0/0)   
Imobilele se tranzactioneaza la intalnirea ofertei (de cele mai multe ori aberanta) cu cererea (in scadere continua ca urmare a arderii lichiditatilor si a sistarii creditarii). Pretul tranzactiilor este in declin continuu ce nu se va opri in urmatorii doi-trei ani, cat se estimeaza a dura criza financiara in RO.

Pana in august 2009 pretul unui metru patrat de bloc cenusiu ceausist va deveni maxim 300 de euro (nu trebuie sa uitam ca ceausescu le-a construit cu 100 usd, da, ati citit bine UNA SUTA dolari americani metru patrat, si sunt si neizolate termic si fonic si in cea mai proasta conditie fizica). Asta inseamna ca un apartament cu 4 camere la vreo 90 de metri patrati va costa maxim 27.000 de euro (daca este in buna stare si construit macar dupa anul 1977). Toate celelalte imobile se vor alinia in consecinta ca si preturi. Metru patrat de constructie noua la gri (fara comisioane, taxe, profituri exorbitante ale agentilor imobiliari, investitorilor, constructorilor) nu are voie sa depaseasca 3-400 euro, daca vorbim de materiale de calitate (in caz contrar pretul nu trebuie sa sara de 200 euro per metru patrat construit). Trebuie sa fii nebun sau inconstient sa cumperi acum la un pret mai mare de cat cel corect, prezentat mai sus.
Multa sanatate celor care s-au imprumutat la achizitia caselor la peste 1000 euro metrul patrat... si sa aiba grija la balustrada cand se apleaca sa se arunce in gol...
#3. JocK | 23.07.2009 | 19:01
0 (0/0)   
Ce vrea sa insemne asta? O gluma neagra?"....în ultima săptămână peste 40 de clienţi noi. Iar numărul lor creşte zilnic!" Fratilor daca se face comanda cu un astfel de articol, macar incercati naibii sa fiti mai pertinenti in ceea ce spuneti, ca s-ar putea sa va creada cineva
#2. costel | 23.07.2009 | 15:52
-1 (1/0)   
va adresez o rugaminte. incercati sa mascati cat de cat astfel de articole, daca tot trebuie sa lipseasca p-ul. sunt mult prea evidente si disgratioase.
va multumesc
#1. rasarit de soare | 23.07.2009 | 14:56
2 (0/2)   
si marmota .... sigur au dat buluc p.rostii ... poate cand o sa fie un ap cu 2 camere 40000e mai discutam .... adica prin toamna:)
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Crezi că vor mai scădea preţurile apartamentelor în Bucureşti?
Da, doar preţurile apartamentelor vechi
Da, doar preţurile celor noi
Doar în 2011 vor mai scădea, din 2012 vor începe să crească iar
Nu, au ajuns la un punct din care nu mai au cum să scadă
Nu, de anul acesta deja au început să crească
Nu mă interesează, am bani să îmi cumpăr ce vreau
OFERTE RECOMANDATE
Berceni , SU: 68 mp, 2 cam.
Berceni , SC: 50 mp, 2 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Construcţia unui nou magazin Cora în Bucureşti începe în septembrie. Află unde se va deschide!
@ANA: AS DORI SA STIU CAND IMI POT DEPUNE CV SI UNDE PT CORA DIN SOSEAUA ALEXANDRIA
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Yahoo: hai sa fim seriosi nu un amarat de loc de parcare face sau nu o locuinta de lux.In primul rand conteaza locatia,si dupa calitatea [...]
Ideile trăsnite din imobiliare nu au limite: Impact promovează vânzarea de case la kilogram
@andrei: Pe site-ul NASU TV se pot viziona emisiunile despre dosarele penale si despre problemele majore din GREENFIELD.Tepele sunt la [...]
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Dana: Sorine in Bucuresti nu exista zone de lux. Vorba lu Raluca, daca n-ai unde parca si tre sa te tiganesti cu prostimea, nu mai e [...]
Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
@angel: Uite asa dispare si programul Prima Casa, daca nu il omoara guvernul cu siguranta il o sa il omoare cursul de schimb...prea visam [...]
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video