Mihaela Pană recunoaşte că a fost mereu fascinată de segmentul de vânzări rezidenţiale de lux, acesta fiind motivul pentru care a rămas loială acestui sector al pieţei. Timp de nouă ani, Mihaela a lucrat pentru Echinox Consulting, iar în 2002, când compania respectivă a semnat contractul de parteneriat cu DTZ, a trecut la o nouă etapă din cariera sa şi a devenit parte a unei echipe globale ce numără astăzi 10.000 de profesionişti. În prezent, Mihaela Pană este director al departamentului rezidenţial la DTZ. Ajunge la birou la 9 dimineaţa şi îşi face programul în aşa fel încât să poată rezolva toate problemele: aruncă un ochi pe revista presei, pregăteşte materialele necesare pentru întâlnirile din ziua respectivă - fie că acestea au loc la sediu sau pe teren, discută cu dezvoltatorii sau merge pe şantiere pentru a vedeaîn ce stadiu se află lucrările. Chiar şi aşa, de obicei reuşeşte să plece de la birou la ora 18.00.
Ştie doar că echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională este foarte important. Mihaela Pană are doi copii şi face tot posibilul să fie lângă ei de fiecare dată când au nevoie şi să nu rateze evenimentele importante din viaţa lor. Dealtfel, Mihaela recunoaşte că, pentru ea, o zi perfectaă de relaxare înseamnă un film bun, o plimbare în parc cu cei doi copii, un prânz delicios. În plus, îi place să călătorească, adoră oraşele cu iz romantic, dar şi pe cele care-ţi pot împărtăşi istoria lor.






























