Este drept, crizele economice destabilizează economiile și dărâmă afaceri care păreau invincibile. Dar există o categorie aparte de oameni de afaceri: cei care văd oportunități în orice context. Pentru aceștia, anii de instabilitate economică înseamnă o rară oportunitate de consolidare a averii. Potrivit specialiștilor, milionarii momentului au 40% din avere făcută cu bani vechi, și 60%, cu bani noi.

36396-oportunitati1.jpgUnul dintre cele mai mari avantaje ale oamenilor de afaceri este aceea că oportunitățile le sunt aduse chiar mai des decât le caută și, în plus, au capitalul necesar pentru a le fructifica. Există însă și reversul medaliei: cu cât mai multe plasamente efectuate, cu atât mai multe riscuri asumate.

Orice oportunitate vine cu riscuri. Iar riscurile nu sunt pentru toată lumea. Mulți dintre cei care doar visează la ziua în care vor fi bogați, nu vor să își asume riscuri. Teama lor este fondată, pentru că sunt mulți antreprenori care și-au asumat riscul, dar au dat greș. Totuși, mulți au mizat tot ce au pentru a ajunge unde sunt și au câștigat. Cred că în multe cazuri, a fost și puțin noroc: să ai oportunitatea potrivită, la momentul potrivit”, a arătat pentru IMOPEDIA.ro Christian Nowotny, reputat trainer real-estate.

Țările ieșite din comunism, ca România, oferă multiple oportunități investitorilor

România ocupă un loc special pe harta țărilor care aduc oportunități investitorilor care sunt dispuși să își asume riscuri. De multe ori însă, aceste ocazii de îmbogățire sunt pregătite parcă în mod special pentru anumite persoane, așa numiții privilegiați ai societății.

Țările ieșite din comunism oferă multe oportunități investitorilor. Dar multe dintre acestea au ajuns la cei care au lucrat în vechiul regim, în funcții înalte din Guvern. Aceștia s-au putut bucura astfel de afaceri foarte prospere, cumpărate ieftin și care implică un set de costuri minore” continuă Nowotny.

Acest tip de afaceri ocupă o parte mai mare din economie în țările cu un nivel ridicat de corupție. Asta nu înseamnă însă că nu există loc și pentru oamenii de afaceri cinstiți. Pentru cei determinați și dispuși să își asume riscurile, nu există condiționări de nicio natură: nici economică, nici geografică.

Există locuri în lume unde banii se fac mai ușor, precum și locuri unde banii se fac mai greu, dar oportunități sunt peste tot și pentru oricine are ochi să le vadă. Există și perioade mai dificile, urmate de perioade mai bune, dar nu există un moment nepotrivit pentru a face bani ci doar investitori care nu vor să iasă din zona de confort. Sunt sigur că, în acest moment, milionarii lumii au  averea formată din 40% bani vechi și 60% bani noi” arată expertul în imobiliare.

La fel ca peste tot în lume, și România are miliardari care au ales să parieze pe oportunitățile din alte țări. Nu sunt mai puțini decât în alte părți, doar că sunt mai discreți. O regulă nescrisă a miliardarilor este că întotdeauna sunt mai vizibili antreprenorii locali decât cei care au ales să își schimbe țara de desfășurare a activităților.

CITEȘTE ȘI:

18 February 2015