Agitația stârnită de francul elvețian, în rândul deținătorilor de credite, a adus în atenția publicului mai multe ipoteze prin care vina este atribuită uneia sau alteia dintre părțile contractante. Clienții au fost acuzați de comportament iresponsabil, acuzație care a fost adusă și băncilor. Similar, atât băncile cât și posesorii creditelor în CHF, au fost învinuiți de lipsă de informare. Cât din aceste afirmații este adevărat și cât este spus în virtutea unui moment dramatic?

36463-chf_cash.jpgÎn perioada de dinainte de criză, băncile încurajau creditarea în CHF, ca alternativă pentru creditul în euro. Împrumutul în lei era mai degrabă o extravaganță atunci, datorită costurile net mai mari. Ideea de a împrumuta bani în cea mai stabilă monedă din lume, la acel moment, cumulat cu dobânzile mici și sumele mai mari care puteau fi accesate, au constituit un pachet de nerefuzat.

Bancherii le explicau clienților, la modul cel mai sincer, că banca nu ar acorda aceste împrumuturi, dacă nu ar fi sigure. Și chiar nu ar fi făcut asta. Dar după cum au recunoscut ulterior oficialii mai multor bănci, nimeni nu se preocupa atunci cu studii extensive care arătau că ar putea fi riscuri. Când ești pe val, e greu să crezi că poți să cazi. Teoria era credibilă. Evident că nicio bancă nu ar fi vrut să treacă prin ce a trecut. Iar clienții au crezut sfatul specialistului, cum este și normal. Nu trebuie să ai studii financiare pentru a contracta un credit. Aceasta este datoria echipelor formate din sute de oameni din spatele ofițerului de credit”, a explicat pentru IMOPEDIA.ro Dan Frumușeanu, broker credite FinanceHelp.

Creditele în lei: o idee bună acum, dar absurdă, înainte de 2008

Numai că teoria neconsolidată a adus probleme în practică, în momentul în care neprevăzutul s-a întâmplat. Finanțarea fără restricții a condus la cererea de nestăvilit. Aceasta din urmă a dus la creșterea puternică a prețului, într-un interval scurt, ceea ce a dus al nevoia unor sume mai mari de finanțat. Cercul vicios care ne-a adus în poziția în care analizăm trecutul pentru a învăța din greșeli. Acum, creditul în lei este mai ieftin decât cele în valută, iar riscul valutar este un concept bine cunoscut de toți clienții bancari.

Acum este simplu de spus: luați credite în lei. Evident, luăm, pentru că piața permite acest lucru. Dar atunci, înainte de 2008, era absurd să plătești de două-trei ori mai mult pentru a obține un credit în lei, să nu mai spun că era aproape imposibil să te califici pentru un asemenea împrumut. Împrumutul în valută era o alegere logică, sub umbrela posibilității de a converti creditul în lei, la nevoie. Numai că mai apoi, la nevoie, conversia creditelor a devenit imposibilă”, continuă expertul în credite.

Băncile trebuie să găsească soluții pentru clienții cu credite în franci elvețieni. Altfel, ar putea interveni BNR

Clienții au rămas fără soluții viabile de stabilizare a creditelor, în condițiile în care ratele le-au crescut de șase ori. Băncile au avut probleme reale în a găsi o strategie prin care să își ajute clienții.

Negocierile au fost imposibile sau dificile și, oricum, fără rezultatele scontate de client. Oamenii au fost amânați, plimbați sau li s-au impus condiții inacceptabile. În orice caz, puține au fost băncile care au înțeles că trebuie să împartă pierderile cu clientul și acest lucru s-a întâmplat abia târziu”, continuă Dan Frumușeanu.

Înainte ca băncile să își asume o parte din răspundere, s-a luat în calcul și controversata posibilitate ca toți românii să susțină pierderile generate de creditele în franci elvețieni. O soluție bună pentru bancheri, dar deloc avantajoasă pentru restul lumii. În urma răspunsului negativ primit de această inițiativă, BNR a discutat pentru prima oară despre posibilitatea împărțirii poverii între bănci și debitori. Băncile trebuie să întocmească un plan de acțiune fezabil. În caz contrar, s-ar putea aștepta la directive de urmat venit din partea Băncii Centrale.

CITEȘTE ȘI:

25 February 2015