Ministrul Finanţelor Publice este de părere că moneda europeană nu are cum să ajungă la cursul de 5 lei. Cel puţin nu anul acesta. Aşa cum a arătat şi guvernatorul Mugur Isărescu, motivele pentru care acest scenariu este exclus sunt multe, dar cel mai important este poate faptul că economia României este una dintre cele mai stabile din regiuni, iar derapajele puternice sunt excluse.

25199-dscn5289.jpgÎn opinia ministrului de Finanţe, moneda naţională a avut o traiectorie pozitivă. Acesta a subliniat faptul că leul s-a depreciat mai puţin decât alte monede din regiune. Dar cel mai important argument pe care îl oferă oficialii de la Finanţe este că fundamentele macro-economice ale ţării sunt sănătoase.

Are dreptate guvernatorul Mugur Isărescu. Au fost câteva evoluţii în sensul deprecierii, care sunt specifice întregii zone centrale şi  zonei Europei de Est, care vin îndeosebi din influenţa unor factori externi. Economia românească este stabilă, predictibilă, ştim cum va evolua la principalii parametri - creştere economică, deficit bugetar, deficit de cont curent, rata inflaţiei”, arată Florin Georgescu, ministrul de Finanţe.

Singurul lucru care este de natură să destabilizeze cursul atât de puternic cum s-a întâmplat acum este evoluţia situaţiei economice din Grecia. Acest aspect a îngrijorat unii investitori care au avut diferite plasamente în această zonă. Ei au luat decizia să-şi mute investiţiile în altă parte, ceea ce a condus la dezechilibrele observate pe piaţa locală. Acum însă, totul este sub control, mai arată ministrul de Finanţe.

 AFLĂ de ce spune Mugur Isărescu că nu vom avea un curs de 5 lei/euro

7 June 2012