Peste 90 de companii imobiliare au redus preţurile şi au pregătit pachete speciale, pentru a participa la Târgul Naţional Imobiliar, ce se desfăşoară la Palatul Parlamentului, între 9 şi 11 mai. Oferta este vastă, pentru a satisface toate gusturile şi orice fel de buget, iar cei mai mulţi dintre expozanţi subliniază că preţurile sunt mai mereu negociabile.

34010-011.jpgEdiţia de primăvară a Târgului Naţional Imobiliar atrage clienţi hotărâţi să îşi achiziţioneze o locuinţă, nu doar vizitatori interesaţi să ia pulsul pieţei, observă expozanţii. Cei mai mulţi şi-au stabilit deja un buget, ştiu ce fel de locuinţă doresc sau zona în care ar trebui să fie amplasată şi vin la târg pentru a se asigura că nu ratează nicio ofertă din piaţă, înainte de a lua o decizie finală.

„Cei mai mulţi clienţi sunt interesaţi de oferte la un preţ cât mai scăzut şi de apartamente cu suprafeţe destul de mici, pentru a se reuşi să se încadreze în nişte bugete restrânse. Mai bine de jumătate dintre cumpărătorii noştri accesează programul Prima Casă, astfel că încercăm să venim în întâmpinarea clienţilor noştri cu cele mai bune oferte. Pentru TNI, cea mai atractivă ofertă este la garsoniere cu suprafaţa utilă de 30 mp, amplasate la etaje intermediare, al căror preţ este de 22.000 euro (TVA inclus)”, spune Andreea Vladu, consilier vânzări Militari Residence.

„Majoritatea vizitatorilor întreabă de garsoniere sau apartamente cu două camere, iar cei care dispun de un buget mai mare sunt interesaţi de căsuţe. Astfel că ofertele pregătite de noi pentru ediţia de primăvară a TNI sunt extrem de tentante: preţul garsonierelor porneşte de la doar 20.000 euro, în timp ce preţul apartamentelor cu două camere pleacă de la 32.000 euro. Locuinţele cu trei camere au un preţ de vânzare de la 45.000 euro, iar căsuţele înşiruite pleacă de la 52.000 euro”, explică Florin Oprea, manager Sud Imobiliar Expert.

„Apartamentele cu două camere erau cele mai căutate, însă în ultimul timp avem din ce în ce mai multe solicitări şi pentru locuinţele cu trei camere, deşi diferenţa de preţ nu este neglijabilă. În cele trei zile de târg, cel mai mic preţ îl avem la garsoniere (27.500 euro), însă cea mai interesantă ofertă aş spune că este pentru apartamentele cu două camere şi o suprafaţă de 70 metri pătraţi: 67.000 euro, cu un loc de parcare subteran inclus în preţ”, declară Mihai Pătraşcu, reprezentant al departamentului de vânzări Gama Residence.

În piaţa imobiliară, orice preţ este negociabil, evidenţiază unii dintre expozanţi

Companiile imobiliare şi-au pregătit arsenalul pentru zilele de târg. Orice stand este plin de pliante şi persoane binevoitoare, dispuse să explice vizitatorilor toate detaliile. Mai mult de atât, expozanţii scot în evidenţă cele mai atractive locuinţe, au conceput pachete speciale şi reduceri valabile numai pe perioada zilelor de târg.

„Toţi vizitatorii primesc un discount de 5% din preţul de listă. În Dristor Residence sunt garsoniere, apartamente cu două şi trei camere, iar la etajele superioare sunt şi locuinţe cu patru camere. Preţurile pornesc de la 48.000 euro şi ajung până aproape de 150.000 euro, la apartamentele mari, de la etajele superioare. În funcţie de client, putem negocia: pe piaţa imobiliară, orice preţ este discutabil”, subliniază Claudia Trandafirescu, director de vânzări Dristor Residence.

Luna mai pare să fie una dintre cele mai bune pentru achiziţia unei locuinţe, întrucât dezvoltatorii par să fie dispuşi la reduceri masive de preţ. Un cumpărător care semnează contractul de vânzare-cumpărare în această perioada economiseşte o sumă însemnată, suficientă pentru mobilarea întregului apartament sau chiar şi pentru achiziţia unui automobil.

„Avem apartamente în incinta Rin Grand Hotel, ce vin la pachet cu acces la toate facilităţile hotelului – proprietarii beneficiază de discounturi dacă optează pentru abonament la spa, acces la piscină, restaurant sau galeria comercială a hotelului. Apartamentele cu două camere au suprafaţa utilă de 67 metri pătraţi, iar de-a lungul lunii mai, preţul de vânzare a fost redus de la 71.000 euro la 59.900 euro. Proiectul se apropie de final, mai avem circa 50 astfel de locuinţe disponibile, dintr-un total de 450”, susţine Bogdan Bălaşa, director vânzări Domus Stil.

„În perioada târgului şi pentru achiziţiile realizate până la finalul lunii mai, avem o promoţie la apartamentele cu două camere din proiectele noastre recent finalizate în Titan – Edenia Titan şi Evocasa Optima: reduceri de la preţuri de bază, cea mai mare reducere fiind de 8.500 euro. Cel mai bun preţ îl avem pentru un apartament cu două camere din Evocasa Optima: 56.900 euro (cu TVA inclus), cu suprafaţa de 47 metri pătraţi”, menţionează Alexandra Manea, PR & Marketing Specialist Adama Group.

Harta proprietăţilor care contează – la standul numărul 1

Partener oficial al Târgului Naţional Imobiliar, IMOPEDIA.ro a venit cu un concept unic, astfel încât standul cu numărul 1 se evidenţiază cu uşurinţă. Cel mai important centru de informare şi de ofertare imobiliară a pregătit special pentru acest eveniment „Harta proprietăţilor care contează”, unde sunt expuse cele mai interesante oferte ale momentului, inclusiv cele promovate de agenţiile imobiliare care nu sunt prezente la TNI.

„Vizitatorii sunt încântaţi de „Harta proprietăţilor care contează”, deoarece găsesc aici oferte multe şi variate, ale unor locuinţe noi sau vechi, pentru bugete de toate dimensiunile. De asemenea, toţi cei aflaţi în căutarea unei locuinţe se bucură că pot vedea exact pe hartă unde sunt situate ansamblurile rezidenţiale noi. Preţurile deja negociate în numele clienţilor reprezintă, desigur, un alt avantaj”, specifică Răzvan Muntean, general manager IMOPEDIA.ro.

Tot la standul numărul 1, vizitatorii sunt întâmpinaţi de reprezentanţii unor proiecte rezidenţiale prezentate pentru prima dată în cadrul unui târg imobiliar: ISG Residence, aflat în imediata apropiere a Parcului Carol, şi Flamingo Garden, amplasat în Corbeanca.

„Ansamblul ISG Residence este alcătuit din garsoniere şi apartamente cu două camere, ce vor fi predate la cheie. Preţurile pornesc de la 45.500 euro, oferim posibilitatea de achiziţionare prin programul Prima Casă, dar şi prin rate direct la dezvoltator. Proprietarii vor beneficia de acces către toate mijloacele de transport în comun, cât şi de un concept simplu, dar modern”, menţionează Aurel Iliescu, director economic ISG Construcţii.

„Flamingo Garden îşi întâmpină clienţii cu o ofertă special concepută pentru TNI: discount de 20% la patru dintre casele aflate pe stoc, deja construite. Este vorba de două tipuri de case, ambele beneficiind de 3.500 mp de teren comun, în cadrul Flamingo Garden. Una este amplasată în duplex, cu o suprafaţă construită de 130 mp şi 250 mp de teren, al cărei preţ a fost redus la 63.000 euro cu TVA inclus. Casa individuală are o suprafaţă construită de 250 mp şi 500 mp de teren, preţul fiind de 135.000 euro, în cele trei zile de târg. Proprietarii se pot muta imediat după ce îşi aleg culorile – lucrăm cu o firmă de amenajări, astfel încât interiorul fiecărei locuinţe este personalizat”, încheie Dragoş Cinca, managing partner Flamingo Park.

CITEŞTE DESPRE Criteriul de bază, în construcţia unei case: funcţionalitatea, nu grandomania

 

10 May 2014