Zona Pache Protopopescu este una dintre cele mai importante din Capitală. Izul istoric precum şi aşezarea ultra-centrală au transformat acest segment într-unul dintre cele mai căutate, pentru cumpărarea de locuinţe. Acum, în perioada de criză, tranzacţiile s-au redus însă la nivelul de investiţii. Aproape toţi clienţii din Pache Protopopescu sunt persoane care caută o afacere imobiliară bună, care să le aducă avantaje pe termen lung.

25475-sediul_pro_tv.jpgZona Pache Protopopescu este una veche, iar acest lucru se simte la aproape toate clădirile construite acolo. Sunt construcţii ridicate înainte de 1940 şi până în 1960, în general case sau clădiri cu regim mic de înălţime. Dezvoltările mai noi de atât sunt rare. Chiar şi regimul comunist a construit foarte puţin în zonă. Și totuşi, vechimea construcţiilor nu îi descurajează pe clienţii interesaţi de zonă. Ei au un scop precis acolo.

„În mod normal nu sunt probleme de siguranţă a clădirii, în vremea aceea se construia în condiţii zdravene. Oamenii s-au obişnuit să cumpere în zona respectivă, mai ales cei care o cunosc şi o caută. Simt însă că treptat o să mai scadă din interes. Dacă înainte oamenii le cumpărau atât pentru investiţii cât şi pentru farmecul lor, acum sunt tentaţi să cumpere doar pentru investiţii. Iar dacă nu au un preţ bun, nu fac pasul acesta”, spune Cristian Oncioiu, manager Good Property.

„Vremurile pe care le traversăm îi fac pe oameni să se gândească nu numai la zonă ci mai ales la investiţie. Puţini sunt cei care aleg zona şi contează mai puţin vechimea imobilului”, completează Elisabeta Ștef, project manager Apulum 94.

Cele mai mult imobile au o situaţie juridică mai complicată

Iar dacă vechimea nu este neapărat o problemă pentru construcţiile din zonă, situaţia juridică a acestora este o adevărată provocare atât pentru cumpărători cât şi pentru agenţii imobiliari. Legea retrocedărilor se aplică în cele mai multe dintre cazuri.

„Sunt clienţi care nu sunt speriaţi de această lege, dar puţini, aproximativ 30% dintre cei care caută pe Pache Protopopescu. Tocmai de aceea, preţurile pentru proprietăţile cu probleme sunt cu aproximativ 20% mai mici. Adică dacă pentru o clădire care nu este grevată de probleme, preţul este de 1.000 euro/mp, pentru proprietăţile vizate de legea 112 preţul scade până la 800 euro/mp”, continuă Elisabeta Ștef.

Multe dintre casele construite în zonă se vând însă compartimentate. Apartamentele în vilă sunt poate cele mai cautate pe acest segment al Bucureştiului. Iar acolo preţurile sunt chiar puţin mai mici.

„La apartamente în vilă, pentru un regim de înălţime de maximum P+3, cum sunt multe în zona aceasta, cred că nu putem vorbi de mai puţin de 800 euro/mp. Suprafeţele variază între 50-70 mp la două camere, poate chiar şi 80 mp, dacă au un balcon mai mare. La trei camere pornesc de la 60 mp, dacă e mic şi se duc până la 80-90 mp. La case pe un nivel, cu o curte individuală, preţurile migrează la un minimum de 1.200 euro/mp, dar se poate duce cu uşurinţă la 1.600-1.800 euro/mp. La cele cu curte comună, preţul ar trebui să fie undeva cu 30% mai mic”, arată Cristian Oncioiu.

Totuşi, vilele sunt în general pe acelaşi tipar.

„Cele mai multe vile sunt cu etaj, însă suprafaţa terenului este mică. Fiind ultracentral, terenul este puţin iar casele sunt multe. Curţile sunt foarte mici. Unele nu au deloc curte, se intră direct din stradă”, spune Elisabeta Ștef.

Blocurile noi sunt apreciate de clienţii din zonă, în lipsa unor soluţii moderne de locuit

În schimb, pentru segmentul blocurilor se manifestă un fenomen aparte. Indiferent dacă sunt construite în 1970 sau mai recent, preţurile acestora sunt similare.

„Apartamentele în blocuri sunt foarte puţine după anii 70 şi avem din ce în ce mai mult în blocuri construite după 2000, în blocuri mici şi medii. În ultimul an, preţurile blocurilor vechi şi noi tind să se apropie. Cred că preţurile la apartamentele noi au ajuns rezonabile. La apartamentele vechi vorbim de un minimum de 1.200 euro/mp, iar cele noi sunt foarte puţin mai scumpe”, continuă Cristian Oncioiu.

Spre deosebire de alte zone ale Capitalei, blocurile noi din Pache Protopopescu se bucură de o încredere mai mare din partea clienţilor. Poate şi pentru că soluţiile moderne de locuit sunt atât de rar întâlnite acolo.

CITEŞTE ŞI Cum să-ţi vinzi locuinţa în mai puţin de o lună?


 

28 June 2012