Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Palatele romilor, scoase la închiriat

26 apr 2011 | Sursa: Evenimentul Zilei | Numar afişări: 1563

Romii din Timişoara încearcă să-şi închirieze palatele şi vilele istorice, după ce la începutul crizei încercările de a le vinde au eşuat.

sursa: evz.roMulţi dintre romii care, după Revoluţie, au cumpărat vile istorice în zona centrală sau în zonele rezidenţiale liniştite ale Timişoarei încearcă acum să le valorifice, iar varianta chiriei este cea mai la îndemână.

Salină la subsol, firme de asigurări şi de IT la etaj

Cel mai notabil exemplu este pe bulevardul Michelangelo, în centrul oraşului. Un imobil cu subsol, parter şi două etaje, situat pe colţ, cu două fronturi stradale, a devenit spaţiu de birouri pentru mai multe companii. Imobilul îi aparţine lui Nonu Cârpaci, un rom stabilit de ani buni în Germania şi care acum a reuşit să închirieze în întregime cele şapte spaţii disponibile. La subsolul clădirii funcţionează o salină, iar la etaje se află o companie care promovează alimentaţia naturală, o firmă de asigurări, una de soft etc.

Membru al unui controversat clan din oraş, Nonu Cârpaci se prezintă însă ca un proprietar "de talie europeană", după cum spune administratorul lui, care îi gestionează afacerea la Timişoara.

Având în vedere că preţurile sunt confidenţiale şi negocierea se poartă direct cu proprietarul, l-am întrebat pe administrator dacă nu cumva chiriaşii au fost reticenţi în a se muta aici. "După ce l-au cunoscut pe proprietar, chiriaşii nu au mai avut nicio emoţie. Pe de altă parte, contractele sunt clare, beton", a declarat reprezentantul lui Cârpaci. Acesta mai spune că spaţiile au fost închiriate relativ repede, pentru că "se doresc şi se caută imobile în zona centrală".

800 de euro pe lună pentru 400 de metri pătraţi

Romul Mihai Ion aşteaptă şi el un chiriaş. Închiriază un "pălăţel" alb cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi. Deşi nu cere foarte mult pe imobil, acesta a refuzat până acum mai multe oferte pentru că, fiind foarte credincios, nu a vrut să aibă în casa sa un loc al "păcatului".

"Am avut mai multe oferte. Noi suntem o familie de oameni pocăiţi, iar ce au vrut unii să deschidă aici nu s-a potrivit cu principiile noastre. Suntem dispuşi să închiriem casa pentru birouri de firmă, nu pentru restaurante sau alte localuri de genul acesta, în care să vină fel de fel de oameni", a declarat Mihai Ion, care cere pentru palatul cu 400 de metri pătraţi o chirie de 800 de euro lunar.

Casă "ca la Peleş", cu 5 milioane de euro

La începutul crizei, romii cu palate din Timişoara au încercat să obţină lichidităţi vânzându-le. Prima casă de vânzare a apărut pe bd. Michelangelo. "Casa e antică şi cu lemn în interior, ca la Peleş", îşi lăuda locuinţa proprietarul Toni Stancu, care cerea pentru casă 5 milioane de euro. Bani pe care nu i-a primit. "Am cumpărat-o cu un milion de mărci, iar de zece ani am investit în ea peste jumătate de milion de euro. Casa e cu lemn, gresie frumoasă. E ca la Peleş. Numai în exterior nu i-am făcut nimic, pentru că e patrimoniu, greu cu autorizaţiile", zice Stancu.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Oltenitei , SU: 37 mp, 1 cam.
Unirii , SC: 125 mp, 4 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video