Presiunile sociale schimbă din nou legea, în România. Unul dintre cele mai controversate proiecte ale ultimulor ani, Pasajul Suprateran Prelungirea Ghencea, continuă să fie tergiversat și amânat dar, măcar pentru un moment, autoritățile au dat dreptate vocii societății: contestațiile care au blocat proiectul ultima oară sunt neîntemeiate și ar trebui să fie ignorate. Problema este că mai este nevoie de decizia Curții de Apel care să ateste același lucru, pentru ca începerea lucrărilor să fie din nou un scenariu posibil.

40848-pasaj_ghencea.pngPasajul Suprateran Domnești ar fi trebui să fie construit în vara aceasta. În schimb, el a urmat tradiția ultimilor ani și a rămas blocat între birouri, comitete și consilii. Ultimul termen vehiculat pentru deblocarea proiectului este mijlocul lunii septembrie, moment în care Curtea de Apel își va exprima decizia referitor la contestațiile care au blocat proiectul. Acestea au fost calificate drept nefondate de către Comisia de Evaluare și Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Ultimul val de contestații a condus la situația în care Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor să dea dreptate Comisiei de Evaluare. Totuși, Curtea de Apel a reintrodus în evaluare această procedură, în etapa primară a calificării. După aceea urmează propunerea tehnică și cea fianciară. Noi estimăm ca rezultatul acestei reevaluări să apară în apropierea datei de 15 septembrie”, detaliază Cătălin Homor,  directorul CNADR.

Decizia Curții de Apel este așteptată la mijlocul lunii septembrie 

Așadar, în puțin mai mult de o săptămână, mult discutatul proiect ar trebui să fie repus pe drumul construcției, dacă decizia luată de Curtea de Apel va fi în corcondanță cu deciziile celorlalți factori decizionali care au analizat aceeași speță până acum. Cu toate acestea, reprezentanții societății civile sunt de părere că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. 

„Sunt deja prea mulți ani în care noi, cu dreptatea în mână, am tot sperat că proiectul va începe. Că justiția își va face treaba. Că autoritățile vor pune piciorul în prag. Mereu am fost la un pas de a începe construcția, mereu s-a amânat în ultima clipă. Tocmai de aceea, pentru noi, faptul că totul s-ar rezolva după o decizie favorabilă a Curții de Apel, pare mai degrabă o glumă amară decât o realitate posibilă”, explică pentru IMOPEDIA.ro Radu Tudoran, locuitor al zonei.

Pasajul suprateran Domnești este cel care ar putea să readucă un trafic fluent în zona Prelungirea Ghencea unde, la orele de vârf, o șosea care ar putea fi străbătută în câteva minute cu mașina, blochează sute de șoferi cu orele pe drum. Dar confortul locuitorilor zonei nu contează pentru părțile interesate de acest proiect. Ultimele contestații au venit de la societățile Drumuri și Poduri Gheorgheni și Asocierea Impresa Construzioni Giuseppe Maltauro Spa - Itinera Spa - Expresconstruct Tys SRL - Viadesign RRL. Aceștia au depus contestațiile în ultima zi a termenului legal pentru depunerea acestora. 

CITEȘTE ȘI:

 

6 September 2016