Paşte în Spania: 22 euro/noapte cazare şi mâncare
Şi dacă aţi încerca o vacanţă de Paşte în Palma de Mallorca? Aţi avea toate motivele să o faceţi. Despre frumuseţea locurilor, plajele fine, apa cristalină, arhitectura deosebită nu are sens să vă mai vorbim.
Cu toţii ştim că Palma de Mallorca este considerată, şi fără niciun pic de părtinire din parte nimănui, o bijuterie a insulelor Baleare. Vă vom spune însă că în luna aprilie temperaturile sar de 20 de grade Celsius, şi că ofertele hotelierilor din insulă sunt în această perioadă foarte bune. O vacanţă de Paşte este mult mai ieftină decât în timpul verii, la fel ca toate celelalte distracţii pe care le puteţi găsi acolo cum ar fi de exemplu o plimbare cu vaporaşul sau turul insulei."În Mallorca, tentaţiile sunt la tot pasul, iar preţurile sunt pentru toate buzunarele. Turiştii care aleg plajele însorite, pe lângă dulcea lenevire pe şezlong, în compania unui cocktail, se bucură şi de o plimbare cu yacht-ul, surfing, scufundări şi, în general, toate sporturile acvatice. Capitala insulei, Palma de Mallorca este una dintre capitalele mediteraneene care adună vedete internaţionale care vin în vacanţă la vilele lor de aci. Claudia Schiffer, Michael Douglas, Regele Juan Carlos al Spaniei, sunt doar câteva dintre vedetele care pot fi văzute în timpul plimbărilor" susţine Simona Dincă, senior project manager Class Travel.
Paşte în Palma de Mallorca
Hotel Java 3* www.classtravel.ro
perioada 2-7 aprilie
de la 110 Euro/pers.
5 nopţi cazare cu demipensiune
preţ bilet de avion de la 399 Euro/pers.
Cei care iubesc viaţa de noapte, cluburile şi discotecile vor găsi în Ibiza paradisul. După miezul nopţi, când te-ai aştepta ca liniştea să coboare încet peste insulă, în Ibiza abia atunci începe distracţia. Aici noaptea are o altă faţă, o poate spune oricine a vizitat acest loc.
Paşte în Ibiza
Hotel El Puerto 3* www.classtravel.ro
perioada 2-7 aprilie
de la 215 Euro/pers.
5 nopţi cazare cu mic dejun
preţ bilet de avion aproximativ 339 Euro/pers.
Portugalia, o destinaţie până nu demult considerată scumpă, a devenit încet, încet mai accesibilă turiştilor români. Tot mai multe agenţii au început să aibă oferte atractive pentru această destinaţie.
Paste Portugalia, Lisabona
Hotel Fenix Lisbon 4* delux,
de la 599 Euro/pers.,
4 nopţi cazare cu mic dejun
transport cu avionul, transferuri
însoţitor de grup
Antalya a este încă una dintre destinaţiile preferate de clienţii români, datorită hotelurilor cu servicii de calitate şi bine amplasate. Resorturile sunt adevărate paradisuri, construite astfel încât turistului să nu-i lipsească nimic. Grădini întinse cu flori colorate şi gazon simetric, pini şi palmieri înalţi împrejmuiesc piscinele vaste. Modalităţile de relaxare sunt numeroase: tenis, centre de spa, discoteci, filme la cinema.
"La începutul lui aprilie, Antalya este destinaţia ideală pentru practicarea golfului, iarba este umedă, iar temperaturile sunt de aproximativ 20 grade Celsius. În plus, vremea începe să se încălzească treptat şi câteva ore de plajă pot fi incluse în program.
Totodată, sejurul în Turcia oferă posibilitatea turiştilor de a participa la excursii facultative pentru descoperirea lumii antice cu nume sonore ca Perge, Aspendos, Side sau Termessos. Centrul oraşului este mereu animat şi colorat de magazinele mici şi mari, iar aromele puternice de ceai negru, chimen, cimbru şi piper îmbie turiştii. Baclavaua specifică locului, cu mult sirop şi nucă, îi atrage pe vizitatori" ne-a declarat,Ciprian Enea, consultant www.besttourism.ro.
Antalya, Alanya
Hotel Alayie Resort 4* www.paralela45.ro
de la 34 Euro/pers./noapte
preţ bilet de avion de la 295 euro/pers./adult şi de la 255 Euro/pers./copil
Circuit Kusadasi Istanbul www.besttourism.ro
de la 275 Euro/pers.
transport cu autocar
4 nopţi cazare cu mic dejun la hotel 3* în Kusadasi şi 3 nopţi cazare cu mic dejun la hotel 2*
4 mese de seara.
Itinerariu: Colonia antică Efes, Casa Fecioarei Maria, Mormântul Sf. Ioan, Templul zeiţei Artemis, Pamukkale, Colonia antică Milet
Pentru cei care au mai multe zile libere de Paşte, propunem un circuit de excepţie de-a lungul Adriaticii.
Circuit Croaţia - Slovenia - Muntenegru - Serbia
de la 525 Euro/pers. www.butterflytourism.ro,
transport cu autocarul, 9 nopţi cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele cu mic dejun
1 noapte Budapesta, 1 noapte Zagreb, 2 nopţi Opatija, 1 noapte Sibenik, 2 nopţi Dubrovnik, 1 noapte Zabljiak cu demipensiune
1 noapte Belgrad, tur de oraş cu ghid local în Zagreb, Zadar, Split, Dubrovnik, tur panoramic în: Belgrad, Ljubljana, Sibenik
vizită la Peşterile Postojna (bilet intrare inclus), vizită la Parcul National Plitvice (bilet de intrare inclus), vizita parcul naţional Durmitor.
Pe aceeasi tema
Voteaza articolul: 

















| Aprecierea vizitatorilor: 



















Comentarii (2)
Adauga un comentariu
#2. Adrian | 22.03.2010 | 14:57
0
(0/0)
alaiye si nu alayie!
#1. Dragos | 21.03.2010 | 19:53
0
(0/0)
Aveti oferte si pentru 1 mai?
» IMOPEDIA.ro
0
(0/0)
Da, in scurt timp vom publica un material si pentru 1 Mai. Sa petrecem intai de Paste ;)
Adauga comentariu
Newsletter
VIDEO vezi sectiunea video »


IMOPEDIA.ro
VANZARI
INCHIRIERI
PROIECTE si INVESTITII
DEX.IMOPEDIA.ro - dictionar imobiliar
Blog IMOPEDIA
Dragos Dragoteanu
26 Iulie 2010
Toata lumea vorbeste de criza si eu, in viziunea mea primitiva, spun sus si tare: astazi, in Romania, nu este nicio ...
Maria Seder Neda
27 Iulie 2010
La prima vedere, în 2010, totul pare împotriva achiziţiei unui „second home”, aşa cum numesc englezii casele de ...
RUN
30 Iulie 2010
Va mai aduceti aminte de statistica de aici? Dintre proprietarii care ofereau exclusivitate o buna parte o acordau ...
Valentin Ionescu
25 Iulie 2010
Pai va spun eu. Nici macar nu este constatarea mea, ca sa ma banuiti de self promotion, sau, mai rau, de pretentii ...
Adrian Crivii
23 Iulie 2010
Situația economică a României devine din ce în ce mai dramatică, iar următoarele 6-12 luni vor face distrugeri de ...
Daniel Dobre
30 Iulie 2010
1) Pentru vanzator
Exista cu siguranta diferente enorme intre cele noua concepte. Mi-am propus sa discutam in prima ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri







