Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Pe piaţa imobiliară s-au făcut toate greşelile posibile

11 mar 2009 | Sursa: Curierul National | Numar afişări: 4695

Era evident că va veni o criză

Nu toţi reprezentanţii industriei de real estate s-au ferit să avertizeze asupra iminenţei unei crize a sectorului de profil, iar una dintre aceste persoane este Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei imobiliare More International Invest, care a anticipat corect, încă din 2007, o întoarcere a pieţei.

Pe piaţa imobiliară s-au făcut toate greşelile posibile"Această schimbare de direcţie putea fi întrevăzută cu uşurinţă, dar oamenii erau mult prea preocupaţi să facă şi să numere banii", a declarat într-un interviu pentru Curierul Naţional Ilias Papageorgiadis.

 În opinia sa, era clar că perioada de boom nu mai putea fi pentru mult timp prelungită. "Este o chestiune de simplă economie. Când un apartament sau un teren atinge un preţ ridicol,  nimeni nu vrea să-l cumpere", a spus reprezentantul More Internaţional.

Potrivit acestuia, la sfârşitul lui 2007 deja cea mai mare parte a cumpărătorilor a dispărut, dar nimeni nu era interesat să vadă acest lucru. "Piaţa a început să îngheţe în ultimul trimestru din 2007. Au fost clienţi care în martie 2008 mă sunau şi cărora le spuneam să vândă,  pentru că piaţa se va duce în jos. După cum se ştie, în toamnă piaţa a intrat în colaps", a specificat Papageorgiadis.

El mai explică faptul că uitarea unor reguli esenţiale ale economiei de piaţă a reprezentat greşeala majoră care a dus la criza pe care o traversăm în momentul de faţă. "Reprezentanţii sectorului imobiliar nu au ţinut cont de bazele economiei care au în vedere trei aspecte: primul, potrivit căruia clientul este cel mai important factor, al doilea care ne spune că de fapt cash-ul este cel care face legea şi al treilea, principiul verificat «vinde cu profit şi regretă după ce ai vândut decât să păstrezi prea mult o proprietate, aşteptând un preţ mai mare»", a precizat directorul More, adăugând că mulţi oameni nu aveau o experienţă importantă în afaceri. "Nu este vorba doar de chestiunile strict legate de specificitatea industriei de real estate, ci de abordarea business-ului în general. Oamenii credeau că vor putea obţine bani cu uşurinţă toată viaţa", a completat Ilias Papageorgiadis.

Ofertele developerilor nu corespund cerinţelor clienţilor

Una dintre principalele probleme evidenţiate de omul de afaceri grec este aceea că, în condiţiile în care avem un deficit mare de locuinţe noi, dezvoltatorii au identificat o oportunitate de piaţă, însă proiectele au proliferat haotic, neadaptate cerinţelor clienţilor şi potenţialului financiar al acestora. Prin urmare, au fost realizate proiecte departe de centrul oraşului şi cu suprafeţe locative prea mari. "Ne va lua foarte mult timp să depăşim criza pentru că avem apartamente cu suprafeţe mari şi departe de civilizaţie, cu preţuri şi costuri de construcţie ridicate. Chiar dacă ai bani,  nu le cumperi. Când lucrurile se vor linişti, va trebui să construim apartamente în oraş, cu suprafeţe mici", este de părere Papageorgiadis.

Inflamarea preţurilor din real estate are acum efect de bumerang

O altă greşeală a developerilor a fost promovarea unei politici de preţuri total inadecvate. În opinia directorului More, ofertele promovate la sfârşitul lui 2007 şi începutul lui 2008 erau deosebit de scumpe. "Este clar că atunci când un apartament sau un teren are un preţ ridicol nimeni nu va dori să-l cumpere, indiferent ce ar indica anumite «studii de piaţă»", a afirmat Ilias Papageorgiadis, în viziunea căruia preţul de piaţă trebuie să ţină cont şi de costurile reale.

 "Preţul corect pentru o locuinţă depinde de zonă, dar el poate fi stabilit astfel încât să acopere costurile dezvoltatorului, cu un profit de 30-50%. Desigur, vom avea excepţia celor care s-au întins foarte mult şi ale căror costuri de construcţie au fost mult prea ridicate anul trecut. În condiţiile actuale ale pieţei, aceştia nu vor putea vinde în profit. Este necesară o adaptare a ofertei la potenţialul real al consumatorului. Cei care au vrut profituri uriaşe au acum apartamentele goale", a comentat Ilias Papageorgiadis.

Cât priveşte nivelul la care se tranzacţionau terenurile, activitatea speculativă le împinsese la cote total nerealiste. "Preţurile terenurilor vor scădea de la 30 până la 80% faţă de nivelul de anul trecut", consideră Papageorgiadis.

Băncile au transmis semnale false în piaţă

Directorul More Internaţional apreciază că băncile poartă o responsabilitate deosebită pentru inflamarea nejustificată a preţurilor din real estate. "Chiar dacă nu era criza mondială, nu mai puteam continua aşa. Trebuie să separăm două lucruri: dorinţa şi necesitatea", a spus Papageorgiadis, explicând şi diferenţa: "Au fost cazuri în care oamenii şi-au cumpărat case, dar nu au mai avut bani de mobilă sau de asigurare. Ei nu înţeleseseră că atunci când au nevoie de un apartament trebuie să aibă, înainte de toate, răbdare. Ei spuneau "vreau un apartament şi vreau acum" şi în mod normal nu ar fi fost posibil. Banca le-a dat însă această oportunitate, distorsionând piaţa. Acordând cu uşurinţă aceste credite ipotecare oamenilor ce nu au posibiliatea reală financiară de a rambursa împrumutul, băncile au transmis un semnal greşit în piaţă", a explicat Papageorgiadis.

În opinia sa, politica restrictivă a Băncii Naţionale a venit să contracareze acest fenomen îngrijorător. "Nu ştiu dacă normele BNR au fost cele mai bune, dar dacă nu ar fi fost, trebuiau inventate. A fost bine că banca centrală a luat astfel de măsuri pentru că, până la urmă, avem nevoie de o creştere sănătoasă", a subliniat reprezentantul More International, care apreciază că în momentul de faţă ar fi loc pentru o relaxare a acestora. Cu toate acestea,  instituţiile bancare trebuie să aibă în vedere niveluri sustenabile de îndatorare.

"Când ai un venit de 1.500 euro pe lună, contractarea unui credit de 500 de euro pe lună este normală. Orice trece peste respectivul nivel este anormal şi poate deveni periculos", estimează Ilias Papageorgiadis.

Costurile exorbitante din imobiliare, împovărătoare pentru societate

Impasul pieţei imobiliare poate fi o oportunitate pentru ca reprezentanţii sectorului să îşi poată ajusta comportamentul economic şi să elimine practicile păguboase care au condus spre actualul deznodământ. Aceasta este şi părerea lui Ilias Papageorgiadis. "Criza e dureroasă, dar necesară. Ea nu comportă numai aspecte negative pentru România, ci şi avantaje. Este bună pentru românii care au un loc de muncă bun, iar acum, dacă ai un job bine plătit, îţi poţi cumpăra o locuinţă la un preţ mai mic.

 Îţi poţi transforma dorinţa ta în realitate prin accesarea unui credit într-un mod sănătos, fără a te supraîndatora", a explicat Papageorgiadis. Pe de altă parte, şi cei care vor prefera să închirieze vor beneficia de apartamente mai bune la preţuri rezonabile. "Multe chirii se vor duce în jos. Este rău pentru speculatori, dar bine pentru societate, în ansamblul ei. În definitiv, este normal ca să avem în vedere în primul rând cele 22 de milioane de oameni care trăiesc în România. Aceştia sunt cei care au prioritate, şi nu capitalul speculativ. Poate că par idealist, dar asta este părerea mea", a mai adăugat directorul More International.

 Mai urmează încă vreo doi ani tulburi

 Ilias Papageorgiadis nu întrevede o revenire rapidă a pieţei locale. "În 2009 şi 2010 niciun sector nu va fi dinamic, iar în 2011 primul va fi rezidenţial, dar de data aceasta pentru produsul corect. Când spun produsul corect, mă refer la locuinţe în oraş, cu suprafeţe mici şi preţuri flexibile", afirmă Papageorgiadis, care preconizează că bottom-ul va fi atins în prima parte a anului 2010.

"Nu am ajuns încă la minim, nu suntem încă nici la jumătatea problemei", a specificat acesta, amintind că actuala criză ar putea dura 2 ani, deşi alţi specialişti avansează un termen de patru ani. Totuşi, reprezentantul More International apreciază că piaţa locală s-ar putea dinamiza începând cu a doua parte a anului 2010, urmând ca 2012 să fie chiar un an foarte bun. "Un lucru ce ar putea schimba întreagul scenariu creionat mai sus este implementarea monedei euro. Se aşteaptă acest lucru în anul 2014, dar dacă această procedură va avea loc mai devreme, atunci economia României ar putea primi un impuls suplimentar", a concluzionat Ilias Papageorgiadis.


Ce deblochează piaţa: 

1) Simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor în ceea ce priveşte  construcţiile (nu este normal să aştepţi aprobarea unui PUZ şi a unei autorizaţii de construcţie chiar şi 12-18 luni).

2) Sistemul bancar să revină la normal. Împrumuturile să fie acordate în strânsă corelaţie cu veniturile clientului (şi nu cu dorinţele lui), acesta urmând să beneficieze de o dobândă suficient de mică pentru a nu-l "elimina" pe termen lung.

3) Statul să implementeze măsuri care să nu aibă orizont de doar 2-3 ani, ci o perioadă mai îndelungată.

4) Accesarea fondurilor UE, care ar putea relansa activitatea economică.

5) Să facă ca infrastuctura să meargă, să accelereze aceste procese în toată ţara.

6) Stimulente fiscale pentru activităţile productive şi pentru crearea locurilor de muncă. 

Spargerea bulei imobiliare va oferi oportunităţi reale pe piaţa locală 

"Cash-ul este cel mai important. Păstrează cash-ul ca să mergi mai departe, până când vei găsi o oportunitate de investiţie reală. Acum oamenii şi-au adus aminte că lichidităţile sunt determinante pentru derularea afacerilor", a afirmat Ilias Papageorgiadis, care totuşi consideră că rămânerea pe cash nu rămâne o soluţie de perspectivă. "Cel mai bun moment pentru a face o investiţie este acela în care piaţa este jos.

 Spargerea bulei imobiliare ne va permite să găsim «diamante» veritabile, proprietăţi cu potenţial uriaş pe care le-am fi dorit şi înaintea crizei, dar pe care nu ni le permiteam. Când vom găsi active imobiliare care să poată oferi un randament bun în orizontul nostru de timp investiţional, cu siguranţă că le vom achiziţiona", a mai spus Papageorgiadis.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (18)
#18. Kristoloveanu | 03.04.2009 | 12:20
0 (0/0)   
Patraulea...Trandafire...dormiti ma?Au inceput sa creasca.Da!Preturile au inceput din nou sa urce pana la cer!1800,2000,2300 euro pe 4 pereti,adica pe o garsoniera.
#17. raul | 02.04.2009 | 11:53
0 (0/0)   
de la 1800
#16. raul | 02.04.2009 | 11:52
0 (0/0)   
Un macelar cu traditie , inca de la 180..si ceva ( scrie si pe blogul lui)
#15. George | 02.04.2009 | 11:52
0 (0/0)   
Deblocarea creditarii este doar un vis indepartat
Papa-Gheor doar vrea sa mai prinda un os
#14. Daniel | 02.04.2009 | 11:50
0 (0/0)   
Ilias a fost macelar :)))
#13. bau bau | 02.04.2009 | 11:47
0 (0/0)   
Domnul Ilias Papagheorghiadis este un adevarat previzionist, el a vazut caderea pietei imobiliare asa cum au prevazut si alti alarmisti, gen Hancu sau doamna cu prosopul de zerotv, din acest motiv are foarte multe tereuri cumparate si nevandute (adica pe pierdere), este un fanfaron si un pacalici care incearca sa-si faca imagine.Marele lui grup de firme are trei angajati amarati care abia asteapta sa plece.
Nu inteleg de ce este bagat in seama.Va rog sa-l intrebati daca a facut vreo facultate.
#12. puri puri | 27.03.2009 | 11:43
0 (0/0)   
Da,e clar preturile or sa inceapa iar sa urce!In toamna iar avem 1600-1800 euro/mp.Specula va reinvia!
#11. Gelu | 26.03.2009 | 23:01
0 (0/0)   
Nu se deblocheaza nici o creditare. Toti banii de la FMI zboara direct in conturile bancilor-mama. Cunoasteti vreo banca ce s-a indatorat la stat prin atragerea unui credit de vreo 2 mld de euro - vorbitori de limba lui Goethe?
#10. Pantea Daniela | 26.03.2009 | 17:55
0 (0/0)   
Mai sa fie...Astia iar dau drumul la avalansa de preturi...acum ca s-a deblocat creditarea.O sa vedeti!Ii manaca palma.
#9. Dan | 26.03.2009 | 03:31
0 (0/0)   
Ceea ce sa intimplat in Romania nu este decit o repetare a experientei din Vest. Evident, persoanele ce au cumparat in perioda de boom au facut a greseala si se poate anticipa ca a sa aiba dificultati platind ipotecile in cazul in care nu sint capabili(le) sa mentina veniturile declarate.

Normalizarea preturilor de pe piata la niveluri realistice este veste buna. In acelasi timp, e veste proasta pt institutiile financiare care au aprobat credite consumitorilor.

Din punctul de vedere al investitilor, daca preturile sint la niveluri rezonabile, ACUM este momentul achizitiilor. Cine a cumparat inainte de decaderea pietei (2007 si inainte), nu a fost prea inteligent...

In opinia mea, o sa vedem Banci in Romania cu multe credite imobiliare duse pe apa Sambetei...pierderi...si clar, multe persona fara casele pe care le-au visat. Numai din dureri se invata.

Cei ce au profitat ca lupii sint Contructoarele Imobiliare si comerciale, agentii de vinzari...clasa cea mai joasa care si-au pus in buzunar 10% comisionane din preturile umflate ale proprietatilor pe care le-au vindut publicului naiv si neinstruit...
#8. Gelu | 26.03.2009 | 00:37
0 (0/0)   
Pana in august 2009 pretul unui metru patrat de bloc cenusiu ceausist va deveni maxim 300 de euro. Asta inseamna ca 2 camere la vreo 60 de metri vor costa maxim 18.000 de euro. Toate celelalte imobile se vor alinia in consecinta ca si preturi. Metru patrat de constructie la rosu (fara comisioane, taxe, profituri exorbitante ale agentilor imobiliari, investitorilor, constructorilor) nu are voie sa depaseasca 3-400 euro.
Multa sanatate celor care s-au imprumutat la achizitia caselor la peste 1000 euro metrul patrat... si sa aiba grija la balustrada cand se apleaca sa se arunce in gol...
#7. veve | 17.03.2009 | 14:12
0 (0/0)   
Cata naivitate domnilor.....preturile vor reveni mai repede decat ne imaginam....nu mai visati la cai verzi pe pereti
#6. miki | 15.03.2009 | 00:27
0 (0/0)   
Stimate domn,

Daca tot vii si afisezi o atitudine moralista spunand ca in 2007 si 2008 proprietatile erau deosebit de scumpe, iar tu ti-ai consiliat clientii corect sa cumpere si sa vanda in acea piata , cum poti veni sa spui ca ai anticipat criza? Asta denota ca ti-ai prostit clientii ca sa poti face profit ,nu prea seamana cu o anticipare.
#5. baghera | 13.03.2009 | 20:05
0 (0/0)   
De ce nu l-ati intrebat pe dl Ilias Papageorgiadis, CEO al companiei imobiliare More International Invest, care a anticipat corect, încă din 2007, o întoarcere a pieţei cum isi bate joc de agentii imobiliar pe care ii angajeaza
#4. MARIAN | 12.03.2009 | 09:35
0 (0/0)   
DE BUN SIMT ! IN 10 ANI OAMENII DE AFACERI DIN SECTORUL NOSTRU IMOBILIAR AU ACUMULAT AVERI PE CARE ADEVARATII AFACERISTI OCCIDENTALI LE ACUMULEAZA IN GENERATII !
#3. m2 | 11.03.2009 | 15:29
0 (0/0)   
Evaluatorii deja sunt in corzi cu bancile pentru ca la instantele de judecata au ajuns dosare la care preturile apartamentelor din Bucuresti au scazut ca evaluare fata de anul trecut si cu 70%. Evaluarile se fac pentru procesele de partaj dar si pentru procesela care vor incepe intre clienti si banci! Preturile reale sunt cele din 2000-2002. Garsoniera 7000 Euro, Ap2 camere 11000 Euro, Ap 3 camere 16000 Euro, 4 camere 20000 Euro. Dar nici la acesti bani nu vor putea fi cumparate pentru ca si cu FMI si fara in Romania somajul va fi enorm iar cine va avea un salariu de 3000Euro va fericit! Ne intoarcem prin cresterea cursului si prin inchiderea fabricilor la nivelul ecinomic din 1997 -2000! Cam grav!
#2. mihai | 11.03.2009 | 15:23
0 (0/0)   
Foarte bun Omul. Cei care spera sa mai primesca mai mult de 7000 euro pe o garoniera sa astepte mult si bine!!! Mai mult As vrea sa bad cine mai poate in urmatoare periodsa sa-si plateasca datoriile catre banci!Atunci vor aparea evaluarile reale. Pe www.**** deja Libra bank vinde apartamente recuperate. Nimeni nu va da acele preturi aberante. Preturile vor reveni la cele din anun 2000!
#1. mihai | 11.03.2009 | 15:22
1 (0/1)   
Foarte bun Omul. Cei care spera sa mai primesca mai mult de 7000 euro pe o garoniera sa astepte mult si bine!!! Mai mult As vrea sa bad cine mai poate in urmatoare periodsa sa-si plateasca datoriile catre banci!Atunci vor aparea evaluarile reale. Pe www.**** deja Libra bank vinde apartamente recuperate. Nimeni nu va da acele preturi aberante. Preturile vor reveni la cele din anun 2000!
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Romana , SU: 800 mp
Colentina , SU: 38 mp, 2 cam.
Unirii , SC: 118 mp, 4 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video