Zona de sud a Bucureştiului a fost multă vreme ocolită, atât de dezvoltatorii imobiliari cât şi de clienţi. În condiţiile în care Nordul şi Vestul s-au dezvoltat rapid, cu oferte pentru toate segmentele, gusturile şi buzunarele, nimeni nu mai avea interesul să se uite şi în altă parte. Acum, odată cu criza, toată lumea a început să caute oportunităţi şi deci Sudul a intrat în sfârşit în cărţi.

16305-vedere-popesti-leordeni.jpgDezvoltatorii din zona Popeşti Leordeni au alergat întotdeauna mai mult după clienţi decât colegii lor din nord sau vest. Tocmai de aceea, au înţeles că trebuie să lupte cu cea mai puternică armă pe care o au: preţul. Cu atât mai mult acum, în vremuri de criză.

„Dezvoltatorul din sud a înţeles că nu poate vinde cu 1.400 sau 1.500 euro/mp şi este foarte atent la calculul primar care se face atunci când se pleacă la drum. Nu găsiţi în acest moment un preţ care să treacă de 850 euro/mp" susţine Cătălin Grigore.

Într-o situaţie mai dificilă au fost puşi investitorii care au construit acolo înainte să apară problemele financiare. Ei au construit ceea ce piaţa cerea în 2008: case mari şi curţi spaţioase. Problema este că aceste proiecte au obligatoriu şi un preţ mare, iar astăzi, toată lumea caută să cumpere ieftin. Cum proiectele erau deja ridicate şi nu îşi găseau clienţi, s-a impus o schimbare urgentă. Altfel, ar fi fost nevoiţi să pună lacătul pe afacere. Ca şi mulţi alţi dezvoltatori din piaţă, cei care s-au găsit în această situaţie au ales recompartimentarea. Astfel, numeroase vile din Popesti, in prima faza concepute ca fiind vile individuale, au fost transformate în vile comune.

„În urmă cu doi ani se căutau în special casele spaţioase, cu suprafeţe mari de teren, mai puţin apartamentele. Acum dezvoltatorii au încercat să fie atractivi pentru beneficiari, s-au construit blocuri gen vilă, cu puţine apartamente şi s-a făcut o atragere a cumpărătorilor din zona sectorului 4 sau zona de sud, către această soră vitregă a zonei de nord şi zonei de vest" spune Giulio Angheloiu.

„Avantajele sunt simple: ai trei sau patru vecini maximum, ai un vecin sus, un vecin jos şi gata, intimitatea e la cote înalte acolo. Curtea de regulă are 500 mp şi fiecare îşi poate construi un foişor, un loc de luat masa, îşi poate pune un barbecue, îşi poate parca cu uşurinţă două maşini" adaugă Cătălin Grigore.

Dezvoltatorii care au construit după începerea crizei, au simţit imediat trendul pieţei şi s-au adaptat nevoilor clienţilor. Nu se mai construieşte pentru a obţine profit uriaş pe puţine proprietăţi, ci pentru a obţine profituri mai mici.

„Pe piaţa vilelor in Popesti Leordeni, locuinţele au suferit ca suprafaţă: nu mai construim mare, nu mai construim pe 150 mp amprentă, 450 mp o vilă, construim mediu, mediu spre mic, construim o amprentă care nu depăşeşte 80 mp, oferim un teren nu mai mare de 300 mp în ultima vreme. Totul la un preţ foarte atractiv, vă dau un exemplu - undeva între 80-90.000 euro pentru o vilă branşată la toate utilităţile, în care te poţi muta mâine" afirmă Cătălin Grigore.

Dincolo de lupta investitorilor pentru a creşte zona de sud, există nişte impedimente în atragerea clienţilor care nu pot fi rezolvate de ei.

„Popeşti Leordeni a atras dezvoltatorii imobiliari, dar primăria şi autorităţile nu au putut să ţină pasul cu puterea financiară. S-au dezvoltat cartiere care din păcate în momentul acesta au doar potenţial, dar nu şi infrastructura necesară. Sunt încă din păcate străzile neasfaltate, ca în multe zone din Ilfov, dar se lucrează şi sperăm că va fi bine" ne-a declarat Giulio Angheloiu.

Şi totuşi, interesul autorităţilor se simte. Pe piaţa terenurile se intenţionează în foarte scurt timp să se aprobe un PUG prin care se trece în intravilan o suprafaţă foarte generoasă de teren, în jur de 5.000 de hectare. Acest lucru va atrage cu siguranţă dezvoltatorii, dar şi persoanele fizice care vor să îşi construiască pe viitor o locuinţă. În acest ritm, prin dezvoltarea care se simte în Popeşti Leordeni, zona de sud nu are cum să rămână în continuare sora vitregă a nordului şi vestului, ci are toate premisele necesare pentru a deveni un pol de interes la fel de puternic în următoarea perioadă.

3 February 2011