Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI

Piaţa imobiliară din Râmnicu Vâlcea nu a fost ajutată de programul Prima Casă

02 sep 2011 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 4328

Pe piaţa imobiliară din Râmnicu Vâlcea, lucrurile nu decurg mai bine decât anul trecut. Cumpărătorii de apartamente au ca prim criteriu preţul, iar programul Prima Casă nu a adus mari schimbări. Oamenii nu reuşesc să îndeplinească condiţiile cerute de bănci şi de Fondul National de Garantare. Singurul lucru pe care l-a făcut programul susţinut de stat, a fost să oprească scăderea preţului locuinţelor, au declarat pentru IMOPEDIA.ro specialiştii imobiliari din Râmnicu Vâlcea.

sursa: ro.wikipedia.orgÎn Râmnicu Vâlcea nu s-au schimbat multe faţă de anul trecut, cel puţin pe segmentul imobiliar. Valoarea locuinţelor, însă, s-a depreciat uşor. La modul general, cei care au bani în buzunar încă mai aşteaptă, deoarece cred că preţul locuinţelor mai are de unde să scadă. Iar proprietarii care nu sunt presaţi de datorii consideră că nu este cel mai bun moment pentru a-şi vinde apartamentele.

„Este aceeaşi situaţie ca anul trecut, ca nivel de vânzări, iar la nivel de preţ se observă o scădere de aproximativ 10%, faţă de 2010" afirmă Marius Stătescu, agent imobiliar francizat Real Pro.

„Piaţa imobiliară este, practic, blocată. Lucrurile merg mult mai rău decât anul trecut. Preţurile încă sunt mari, iar clienţii nu se hotărăsc să cumpere, deoarece mai aşteaptă o scădere. Proprietării aşteaptă o stabilizare a pieţei, spun că nu este momentul să vândă acum. Se mai fac câteva tranzacţii, dar este ceva sporadic" susţine Dan Şerb, administratorul agenţiei Imobil Klass.

Programul Prima Casă impune condiţii de neîndeplinit pentru cei interesaţi

Ce a adus Prima Casă din 2009 până acum Prima Casă a început ca un program aplaudat la unison de toate părţile implicate: constructori, bănci şi clienţi. În scurt timp de la ... Programul guvernamental nu are un succes răsunător, conform spuselor agenţilor imobiliari. Există clienţi care ar fi interesaţi să acceseze fondurile garantate de stat, dar care nu reuşesc.

„La noi, în Vâlcea, nu merge programul Prima Casă. Oamenii nu sunt eligibili, deşi sunt interesaţi de programul sprijinit de stat. Salariile aici sunt mici, în general" admite administratorul agenţiei Imobil Klass.

„Singurul lucru pe care l-a făcut programul Prima Casă este că a stopat scăderea preţului la apartamente. Dacă la terenuri, scăderea de preţ a fost de 60-70%, comparativ cu perioada de vârf, la apartamente scăderea a fost de aproximativ 40%. Principalul „vinovat" este programul guvernamental" concluzionează reprezentantul Real Pro.
 
Apartamentele noi sunt mai căutate decât cele vechi

Clienţii preferă construcţiile noi, în detrimentul celor vechi, susţin specialiştii din domeniu. Dar în Râmnicu Vâlcea nu prea s-au construit ansambluri noi în zone bune, deoarece nu sunt terenuri libere. Astfel că se pune problema sub forma - zonă bună, construcţie mai veche sau cartier mai slab cotat, bloc mai nou.

„Au fost trei proiecte rezidenţiale începute anul trecut în Râmnicu Vâlcea, sunt în derulare, aproape de finisare. În 2008 erau mult mai multe proiecte, care nici acum nu au demarat" declară Marius Stătescu.

Conform agenţilor imobiliari vâlceni, majoritatea apartamentelor vândute se încadrează într-un buget de maximum 40.000-45.000 euro, iar în ceea ce priveşte casele, se caută cele de până în 70.000 euro.

„Există câţiva dezvoltatori, care şi-au vândut apartamentele cu un preţ de 500-550 euro/mp finisat. Proprietarii locuinţelor vechi cer un preţ de 850-1.000 euro/mp, dar se tranzacţionează cu 670-750 euro/mp" exemplifică Dan Şerb.

Deşi zona cântăreşte foarte greu în alegerea unei locuinţe, în ultimul timp cel mai important argument este preţul. Asta şi din cauza faptului că este un oraş relativ mic, astfel că se poate ajunge repede în centru din orice cartier. Cu toate acestea, între cea mai bună zonă şi cel mai slab cotat cartier, diferenţe de preţ poate ajunge la 25%.

Loturile mici de teren din afara oraşului au un preţ accesibil

Preţurile terenurilor au ajuns la nivelul anului 2004, dar sunt în creştere Pentru piaţa terenurilor, anul 2010 a adus primele semne de ieşire din criză. După o perioadă în care nu mai mişca nimic pe acest segment, iar ... Preţul terenului a scăzut mult, comparativ cu anii de glorie din imobiliare. Cei care şi-au dorit dintotdeauna să locuiască la curte profită de acest moment pentru a începe construcţia unei case. Iar cei mai mulţi se orientează către periferia oraşului, la câţiva kilometri distanţă.

„Toate zonele de lângă oraş sunt bune, toate sunt căutate, oamenii aleg în funcţie de afinităţi. De exemplu, în Vlădeşti (la 5 km de Rm. Vâlcea), preţul este între 6 şi 30 euro/mp. În 2007, cel mai mic preţ era de 20 euro/mp şi mergea chiar până la 80 euro/mp.  În Goranu s-au vândut, înainte de criză, loturi de teren cu 80-90 euro/mp, iar acum a scăzut undeva între 40 şi 60 euro/mp" declară reprezentantul Imobil Klass.

În oraş încă mai sunt terenuri libere, dar cu suprafeţe mici, până în 500 mp, care nu prezintă interes, deoarece potenţialii clienţi ar dori suprafeţe mari. Preţul a scăzut, comparativ cu 2007: dacă atunci costa 800-900/mp, acum preţul este pe la 400-450 euro/mp.

Cei mai mulţi chiriaşi sunt cei care vin la şcoală sau la serviciu

Piaţa chiriilor este foarte activă, fiind impulsionată în această perioadă şi de începerea şcolii. Un alt segment al chiriaşilor este reprezentat de angajaţii companiilor din alte judeţe, pentru care este mai convenabil să închirieze pe o perioadă de câteva luni, decât să meargă la hotel.

  • Garsonieră - între 100 euro/lună şi 150 euro/lună
  • Apartament cu două camere - între 120 euro/lună şi 170 euro/lună
  • Apartament cu trei camere - între 170 euro/lună şi 250 euro/lună

Citeşte şi despre piaţa imobiliară din

  • Sectorul imobiliar din Piteşti începe să-şi revină cu paşi mici, dar siguri Agenţii imobiliari din Piteşti se plâng la unison: piaţa imobiliară merge slab. Deşi a scăzut mult preţul de vânzare al proprietăţilor de ... Piteşti
  • Piaţa imobiliară din Sibiu nu resimte la fel de acut criza Agenţiile imobiliare din Sibiu s-au rărit considerabil, dar cei rămaşi în branşă nu se plâng de lipsă de activitate. Apartamentele şi ... Sibiu
  • 2011, un an mult mai greu decât 2010 pentru piaţa imobiliară din Craiova Anul acesta a adus mai puţine tranzacţii pe piaţa imobiliară din Craiova decât a reuşit 2010. Cu toate acestea, au mai rămas voci optimiste ... Craiova


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (3)
#3. angel | 02.09.2011 | 15:31
5 (0/5)   
Romanul a cumparat pe credit, pe care acum destul de multi nu il mai pot returna, de aici s-a ajuns foarte rapid la pretul asa de mare cerut de proprietarii sau dezvoltatorii romani, pret care in mod normal nu are cum sa fie sustinut, este pur si simplu prea mare, iar cine a facut gafa de a lua credit pe 30 de ani are sa regrete mai devreme sau mai tarziu ,pt ca sansele ca el sa poata fi dus la bun sfarsit sunt spun eu foarte mici, din simplu motiv ca nu poti sa iti calculezi sau nici macar sa aproximezi ce venituri si ce cheltuieli o sa ai dealungul timpului, pe deoparte iar pe de alta parte ceea ce azi ti se pare o idee buna maine poate sa iti para o idee chiar f proasta iar creditul ramane, ai semnat, trebuie sa platesti daca nu vrei sa piezi si banii deja investiti...
#2. dragos | 02.09.2011 | 13:27
7 (0/7)   
chiar credeti ca mai intereseaza pe cineva sa locuiasca in romania???peste cativa ani se vor da pe gratis locuinte!
#1. chris | 02.09.2011 | 02:04
6 (0/6)   
Chiar penibile preturile la case in Romania raportat la salariile oamenilor !!!...am spus penibile ca sa nu zic..nesimtite !!!!...in Romania sunt preturile mai mari ca-n....America sau Europa , care e chiar utopic !!!
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
B1TV - PRIMA CASA 4
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
19089-2.jpg
B1TV - Prima Casa 4
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
Sondaj Media
Crezi că vor mai scădea preţurile apartamentelor în Bucureşti?
Da, doar preţurile apartamentelor vechi
Da, doar preţurile celor noi
Doar în 2011 vor mai scădea, din 2012 vor începe să crească iar
Nu, au ajuns la un punct din care nu mai au cum să scadă
Nu, de anul acesta deja au început să crească
Nu mă interesează, am bani să îmi cumpăr ce vreau
OFERTE RECOMANDATE
Timpuri Noi , SC: 400 mp
Baneasa , SC: 360 mp
Baba Novac , SU: 56 mp, 2 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cădere liberă. Cele mai înalte blocuri de apartamente din România, „probleme grave la structura de rezistenţă”
@Devis: Este de notat efortul depus de ziarul Adevarul pentru scaderea imaginii si a valorii de piata al proiectului care nu a ajuns inca [...]
Construcţia unui nou magazin Cora în Bucureşti începe în septembrie. Află unde se va deschide!
@ANA: AS DORI SA STIU CAND IMI POT DEPUNE CV SI UNDE PT CORA DIN SOSEAUA ALEXANDRIA
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Yahoo: hai sa fim seriosi nu un amarat de loc de parcare face sau nu o locuinta de lux.In primul rand conteaza locatia,si dupa calitatea [...]
Ideile trăsnite din imobiliare nu au limite: Impact promovează vânzarea de case la kilogram
@andrei: Pe site-ul NASU TV se pot viziona emisiunile despre dosarele penale si despre problemele majore din GREENFIELD.Tepele sunt la [...]
Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
@Dana: Sorine in Bucuresti nu exista zone de lux. Vorba lu Raluca, daca n-ai unde parca si tre sa te tiganesti cu prostimea, nu mai e [...]
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video