Lupta împotriva corupției este lăudabilă, dar este ca o sabie cu două tăișuri – șifonează imaginea României în exterior și paralizează momentan activitatea locală, remarcă oamenii de afaceri străini. Cu toate acestea, investitorii care vor să-și plaseze banii într-o piață imobiliară au în vedere considerente economice, nu atât situația politică.

37724-signage.jpgExistă voci care spun că actualele evenimente de pe scena politică din România au o influență negativă asupra intențiilor de investiție ale companiilor străine. Pe de altă parte, specialiștii de peste hotare au o părere diferită: în timp ce noi tindem să dăm o amploare exagerată scandalurilor recente, ele nu sunt altceva decât mărunțișuri pentru restul lumii. Dacă nu este vorba de evenimente majore, politicul nu stă în calea activității din imobiliare.

„La nivel local, oamenii au impresia că evenimentele politice au un impact asupra deciziilor de a investi pe o piață imobiliară. De fapt, atunci când locuiești în Londra, Paris sau Berlin, nu ești la curent cu întâmplările de pe scena politică din România. Investitorii vor să știe dacă țara este stabilă din punct de vedere politic, dar nu sunt interesați care partid este la putere, dacă este de stânga sau de dreapta, dacă se schimbă un ministru sau altul. Nu așa privesc investitorii, înainte de a plasa capital aici, în ciuda impresiei pe care o au cei care locuiesc aici. Sigur, politica are un rol pentru zona de real estate, dar nu atât de important pe cât se crede”, explică Andrew Peirson, Managing Director SEE & Romania, în cadrul JLL.

„Situația politică nu influențează prea mult investițiile venite din afară – dacă chiar sunt interesați să plaseze bani în România, oamenii de afaceri analizează economia. Spre exemplu, un dezvoltatori imobiliar interesat de un anume proiect analizează ce profit poate avea, care este situația economică și cum îi influențează aceasta profitul”, întărește Randy Tharp, Managing Director Romania în cadrul companiei de arhitectură și construcții Epstein.

Lupta împotriva corupției este lăudabilă, dar este ca o sabie cu două tăișuri

Singura influență pe care o poate avea situația politică asupra activității investitorilor străini este legată de obținerea documentelor necesare pentru desfășurarea business-ului. Alte argumente politice nu sunt importante, spun oamenii de afaceri străini. Companiile din afară nu se uită atât la evenimente politice de rutină, cât la imaginea și reputația pe care o are țara în exterior – corupție și alte lucruri de genul acesta. Dar acțiuni care ne pot bucura pe noi, cei care trăim aici, pot fi interpretate diferit de cei de peste hotare.

„Cu toții suntem la curent cu recentul val de arestări. Cei care locuiesc aici privesc aceste mișcări ca pe ceva exclusiv pozitiv, consideră că se curăță țara (ceea ce desigur că se și întâmplă). Problema este că astfel de evenimente sunt demne de comunicat în presa din întreaga lume, iar în prezent, toată lumea din exterior consideră că nivelul de corupție din România era exagerat de ridicat. Ori lucrurile nu stau chiar așa. Titlurile din presa din afară sunt departe de a fi flatante, fiind vorba de arestarea și întemnițarea unor nume importante de pe scena politică. Potențialii investitori nu știu mai nimic despre situația de aici, dar citesc titlurile și poate chiar începutul unei știri, probabil că nu pe toată, și rămân cu o concluzie simplă: oamenii de la guvernare merg la închisoare. Ei nu știu că lucrurile s-au schimbat foarte mult, în ultimii ani, nu au de unde să afle întreaga imagine de ansamblu”, punctează Andrew Peirson, Managing Director SEE & Romania, în cadrul JLL.

Totodată, eforturile făcute de autorități pentru a stopa corupția au o anumită influență asupra activității din mediul de afaceri, însă nu este una pozitivă, din păcate. În prezent, cel puțin companiile străine se confruntă cu o paralizie de moment a lucrurilor – nu își pot desfășura proiectele de anvergură, din cauza faptului că toți funcționarii privesc cu teamă peste umăr și nu îndrăznesc să își asume responsabilitatea pentru nicio semnătură, fie ea și curată.

„Resimțim pe propria piele și auzim și de la alți oameni de afaceri faptul că, în prezent, autoritățile nu mai fac nimic, de teama de a nu intra în vizorul procurorilor. Recentele mișcări ale DNA-ului au transmis frică, din cauza căreia nu pot continua afacerile. Suntem implicați într-un proiect cu fonduri europene, de circa 50 milioane euro, care este blocat momentan din cauza unei autorizații care întârzie să fie eliberată. Iar dacă nu o vom primi în următoarea lună, probabil că nu vom mai beneficia de banii respectivi. Deci România va pierde 50 milioane euro – bani gratis, veniți de la Uniunea Europeană. România este în top 5 în UE din punct de vedere al factorilor economici, cifrele sunt minunate, dar guvernul nu a mai făcut nimic, nu a mai cheltuit bani, de anul trecut. Iar cei care încearcă să își desfășoare activitatea în mod normal, nu o pot face. Această luptă împotriva corupției este ca o sabie cu două tăișuri – măsurile luate recent sunt lăudabile, însă au înspăimântat pe toată lumea”, conchide Randy Tharp, Managing Director Romania în cadrul companiei de arhitectură și construcții Epstein.

Procesul decizional al marilor investitori, comparabil cu un joc de Monopoly

În primul trimestru al acestui an, România a înregistrat o creștere economică de 4,3%, iar specialiștii Oxford Economics estimează că această tendință va continua de-a lungul întregului an. Dar în ciuda unei situații economice favorabile, țara noastră nu se află chiar pe primul loc între opțiunile străinilor. Cum își fac calculele marii investitori, înainte de a aduce zeci sau poate chiar sute de milioane de euro într-o țară?

 „Cea mai importantă este ecuația simplă cerere-ofertă. Într-o piață nouă, cel mai important este potențialul de dezvoltare. Nu potențialul de creștere, în funcție de promisiunile politice sau de măsurile implementate de autorități (deși sigur că și acelea ajută). Dar sunt suficient de multe clădiri? Dacă nu, am putea construi noi? Iar dacă nu putem construi, putem cumpăra? În esență, este destul de simplu, procesul poate fi comparat, în glumă, cu jocul Monopoly. Ecuația cererii versus ofertă cred că reprezintă cam 80%, în procesul de decizie. Abia apoi intervin altfel de argumente, precum politica”, punctează reprezentantul companiei de servicii imobiliare Jones Lang LaSalle (JLL).

Activitatea din sectorul real estate nu oglindește nici pe departe activitatea din politică, existând numeroase exemple de state în care situația politică nu este tocmai roză, dar piața imobiliară funcționează opus. Valoarea unei clădiri nu se modifică în funcție de evenimentele politice, iar prețul acesteia nu depinde de partidul aflat la guvernare, ci de măsurile pe care le implementează acesta pentru a sprijini activitatea oamenilor de afaceri.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

16 July 2015