Cel mai lung pod de sticlă din lume a fost dat în folosință în China: cu o lungime de 300 metri, acesta leagă două stânci din Parcul Național Shiniuzhai, din provincia Hunan. Primii vizitatori spun că experiența de a traversa podul de la un cap la celălalt este, în același timp, înspăimântătoare și încântătoare.

38322-homepage.jpgParcul Național Geologic Shiniuzhai are o nouă atracție turistică: cel mai lung pod de sticlă din lume. Lung de 300 metri, podul se află la o înălțime de 180 metri de sol. Reprezentanții parcului spun că turiștii nu au de ce să le fie teamă: sticla din care a fost făcut podul are o grosime de 24 mm, fiind de 25 ori mai rezistentă decât una obișnuită. Cu toate acestea, vizitatorii sunt obligați să poarte protectoare de încălțăminte, pentru a proteja suprafața de zgârieturi.    

Spectaculosul pod a fost construit pentru a-l înlocui pe cel vechi, din lemn, considerat a fi „înfricoșător”. Constructorii podului spun că, în ciuda designului minimalist, acesta este proiectat să reziste înghețului, cutremurelor, vântului sau unei greutăți însemnate (chiar de 800 persoane în același timp).

Podul care a atras atenția întregii lumi este denumit neoficial „Haohan Qiao” (trad: Podul Omului Curajos) și face legătura între cele două vârfuri ale Muntelui Buddha de Piatră, peisaj despre care se spune că a inspirat decorul din filmul „Avatar”, regizat de James Cameron.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

 

3 October 2015