Portugalia speră să atragă bani de peste hotare pentru a scăpa de problemele economice grave. Guvernul de la Lisabona a anunţat că pregăteşte un program de stimulare a investiţiilor venite din partea cetăţenilor străini, fără a renunţa însă la măsurile dure de austeritate convenite cu oficialii europeni.

27609-portugalia.jpgPortugalia va acorda drept de şedere pe termen lung cetăţenilor străini dispuşi să îşi aducă banii în această ţară, în speranța că astfel va reuși să crească numărul investitorilor veniți de peste granițe. În România şi în restul ţărilor membre UE, pentru a obţine dreptul de şedere pe termen lung, trebuie să fi avut o şedere fără întrerupere pe teritoriul statului respectiv timp de cinci ani. Însă, conform publicaţiei Algarve Resident, Portugalia va acorda acest drept oricărui non-rezident ce îndeplineşte unul din următoarele criterii:

  • achiziţionează o proprietate în valoare de cel puţin 500.000 euro
  • creează minimum 30 locuri de muncă
  • transferă în ţară peste un milion euro

Legea va intra în vigoare de la începutul lunii noiembrie şi face parte dintr-un plan mai amplu de revigorare a economiei portugheze.

„Aceste schimbări vor impulsiona activitatea de pe piaţa imobiliară, în special vânzarea locuinţelor amplasate în staţiuni turistice, dar şi tranzacţionarea apartamentelor din oraşele mari, trecute de primul proprietar, atractive pentru investitori”, a declarat pentru cotidianul portughez Andrew Coutts, managing director în cadrul ILM Asset Management.

În ciuda iniţiativelor lăudabile de a redresa economia prin stimularea pieţei imobiliare şi a segmentului afacerilor, guvernul va menţine măsurile dure de austeritate, iar impactul acestora se va resimţi, la nivel naţional, pe la mijlocul anului 2013.

Programul de austeritate include majorarea impozitului pe venit, dar şi a taxelor pe proprietate sau pe tranzacţii financiare, iar ministrul Finanţelor, Vitor Gaspar, a declarat că acestea vor intra în vigoare de anul viitor. Impozitul pe venit va urca la 11,8%, cu două procente mai mult decât în prezent, iar aceste măsuri fac parte din planul de salvare în urma căruia Portugalia ar trebui să îşi atingă obiectivele fiscale, conform ministrului Finanţelor.

CITEȘTE ȘI Roubini: Grecia va renunţa la moneda euro, în mai puţin de un an. Va urma Portugalia

 

23 October 2012