Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Preţul locuinţelor bulgăreşti este într-o depreciere continuă

26 iul 2011 | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2518

În încercarea de a vinde cât mai rapid, atât dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale, cât şi proprietarii locuinţelor individuale din Bulgaria, scad pretenţiile din ce în ce mai mult. Astfel că preţul mediu al locuinţelor bulgăreşti a coborât sub 500 euro/mp, fiind uşor mai mare doar în staţiunile şi oraşele de interes turistic şi de afaceri.

SozopolIndiferent de oraşul în care îşi au amplasată proprietatea, proprietarii bulgari au ajuns să facă reduceri chiar şi de 80%, comparativ cu acum câţiva ani, când piaţa imobiliară înflorea. şi chiar şi cu aceste scăderi masive de preţ, nici străinii, nici bulgarii nu se îngrămădesc să cumpere.

La nivel naţional, preţul mediu al locuinţelor în perioada aprilie-iunie a ajuns la 465 euro/mp, reprezentând o scădere de peste 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată publicaţia Sofia Echo, conform unei analize a Institutului Naţional de Statistică (INS).

Preţul mediu al locuinţelor bulgăreşti s-a micşorat chiar şi faţă de primele trei luni ale acestui an (cu 1,6%). Conform INS din Bulgaria, în perioada aprilie-iunie, valoarea proprietăţilor s-a depreciat semnificativ în 23 de oraşe. Dacă în capitala Sofia, costul a coborât cu aproximativ 2%, în alte oraşe scăderea a fost de peste cinci procente.

Cele mai mari scăderi de preţ au avut loc în:
• Veliko Turnovo - 5,5%
• Gabrovo - 5,4%
• Vidin şi Plovdin - 4,7% fiecare

Cu toate acestea, în câteva zone s-au înregistrat stabilizări de preţ, ba chiar aprecieri. Spre exemplu, în Varna, locuinţele sunt puţin mai scumpe faţă de acum câteva luni(cu aproape 1%), iar în Rousse şi Blagoevgrad, preţul a crescut cu 1,3%.

La nivel naţional, preţul mediu al unităţilor locative este sub 500 euro/mp, dar sunt şi localităţi în care proprietăţile se vând cu mai mult de atât.

Cele mai scumpe locuinţe sunt în:
• Varna - 772 euro/mp
• Sofia - 750 euro/mp
• Bourgas - 595 euro/mp

Preţul proprietăţilor în staţiunile de iarnă din Bulgaria este în scădere continuă Preţul proprietăţilor în staţiunile de iarnă din Bulgaria este în scădere continuă, potrivit unei analize a experţilor bulgari din ... IMOPEDIA.ro îţi spune de ce merită să investeşti într-o locuinţă de vacanţă din Bulgaria

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (3)
#3. silviu | 27.07.2011 | 09:32
3 (0/3)   
pe litoralul bulgaresc gasesti apartamente de lux langa plaja cu 500 euro pe mp, pe litoralul romanesc acelas apartament costa 1300 euro pe mp diferentele sunt acestea 28.000 euro pt. 2 camere litoral bulgaresc, 80.000 euro 2 camere litoral romanesc, informati-va
#2. unu | 26.07.2011 | 17:38
4 (0/4)   
cele mai scumpe de la ei nu echivaleaza cele mai ieftine cocioabe de pe la noi din ferntari si berceni. buboiul mioritic mai are mult pana sa se sparga. da si cand se va sparge, se curata piata de paraziti imobiliari. vom ajunge mai jos ca in bulgaria.
#1. je | 26.07.2011 | 16:37
6 (0/6)   
Asa s-ar fi intamplat si in Romania daca nu era nenorocirea asta de Prima Casa...
Insa cand s-o termina sa vezi atunci scaderi de preturi...
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Romana , SU: 800 mp
Berceni , SU: 52 mp, 2 cam.
Berceni , SU: 120 mp
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video