Pe fondul unei situaţii economice delicate în Grecia, preţurile imobilelor şi ale terenurilor au scăzut dramatic, indiferent că este vorba segmentul de lux sau cel de buget scăzut. Sunt situaţii în care s-au înregistrat şi scăderi de 70% dar, per ansamblu, preţurile au coborât cu aproximativ 50% faţă de anul 2007.

17798-img_1116.jpgUn studiu al Asociaţiei Agenţilor Imobiliari din Grecia relevă faptul că cei care decid să achiziţioneze locuinţe sunt, în general, cetăţeni străini, mai ales germani şi englezi. Aceştia profită de costurile reduse şi de faptul că vor avea un loc în care îşi pot petrece vacanţele fără a mai achita contravaloarea cazării. De asemenea, mulţi dintre cumpărători intenţionează să închirieze proprietăţile.

Statul a înlesnit procedurile de cumpărare pentru străinii care dispun de bani. Astfel, legea privind achiziţia de locuinţe din Grecia nu face nicio diferenţă între un cetăţean grec şi un cetăţean al Uniunii Europene. Taxele de cumpărare se ridică la aproximativ 9% din valoarea declarată.
 
 


SANTORINI

Una dintre destinaţiile greceşti scumpe, Santorini oferă unităţi de cazare diversificate - de la studiouri şi apartamente, până la hoteluri de lux.

Zonă preferată de vedete internaţionale, Santorini nu este accesibil oricui. Pretenţiile proprietarilor au crescut de când anul trecut până şi faimosul cuplu Pitt-Jolie a achiziţionat un imobil în valoare de 5,5 milioane de euro.

Preţurile vilelor de aici pornesc de la 200.000 euro şi ajung la preţuri uriaşe. Spre exemplu, cea mai scumpă vilă în momentul de faţă (conform santoriniselection.com) costă 2.625.000 euro. Cu o suprafaţă de 350 mp, având trei dormitoare, casa de lux are piscină, terasă şi o panoramă unică.

Pentru cei care nu au mai mult de 100.000 euro există la vânzare aşa zisele case bătrâneşti care au suprafeţe de circa 50 mp şi necesită renovări masive.

CRETA

Insula Creta este un punct de reper important. Există trei zone de interes: Chania, Heraklion şi Rethymno. Pe coasta nordică se găsesc cele mai frecventate plaje, în timp ce coasta sudică este stâncoasă şi mai puţin dezvoltată. Prin comparaţie cu partea de vest, estul este mult mai aglomerat şi mai dezvoltat pentru turism. Sud-estul Cretei este zona cu cele mai bune plaje, dublate de impresionantele privelişti montane.

• Chania - apartament cu un dormitor în centru se închiriază cu un preţ mediu de 350 euro/lună, iar la periferie preţul scade cu circa 50 euro/lună. Un apartament central cu trei dormitoare are preţul mediu de închiriere de 715 euro/lună

• Heraklion - apartament central cu un dormitor se închiriază cu preţul mediu de 375 euro/lună, la periferie scăzând preţul până spre 250 euro/lună. Tot spre marginea oraşului, un apartament cu trei dormitoare are preţul mediu de închiriere de 500 euro/lună, spre centru crescând până la 660 euro/lună.

• Rethymno - preţurile sunt mai mici. Astfel că un apartament central cu un singur dormitor se închiriază cu un preţ mediu de 150-200 euro/lună, iar unul cu trei dormitoare costă, în medie, 300 euro/lună.

Preţurile caselor pornesc de la 100.000 euro, iar vilele de lux de la 150.000 euro. Cei care doresc să achiziţioneze un imobil în Creta, nu trebuie să îşi facă prea multe probleme în ceea ce priveşte închirierea ulterioară. Anual, între două şi patru milioane de turişti vizitează Creta.

SALONIC

Este al doilea oraş ca mărime al Greciei şi unul dintre cele mai bogate în tradiţie, având în spate o istorie de 3000 de ani. Astăzi metropolă modernă şi atractivă, Salonic este descris de către cei care l-au vizitat în trei cuvinte: distracţie, istorie şi delicii culinare.

• Chiria medie pentru un apartament cu un dormitor, în centrul oraşului, este de 350 euro/lună; acelaşi apartament, spre periferie, costă 300 euro/lună.

• Un apartament central cu trei dormitoare are un preţ mediu de 600 euro/lună, în timp ce preţul mediu coboară la 500 euro/lună, în zonele mărginaşe.

În cazul achiziţiilor, preţul mediu/mp este de 2.250 euro pentru imobilele centrale şi 1.740 euro pentru cele mărginaşe.

RHODOS

Cunoscută şi ca Insula Soarelui, Rhodos este cea mai mare dintre insulele Dodecaneze. Preţurile proprietăţilor imobiliare sunt extrem de tentante astăzi. Putem găsi vile luxoase, aproape de mare la jumătate de milion de euro, ceea ce acum câţiva ani părea un vis.

În cazul locuinţelor de la bloc, preţurile medii sunt în jurul a 1.000 euro/mp dacă vorbim de garsoniere şi scad cu cât suprafaţa se măreşte. Astfel că un apartament de patru camere, de 100 mp, situat la câteva minute de centrul vechi, ajunge să coste 70.000 euro.

Casele tradiţionale, doar cu parter, au preţuri ce pornesc de la 40.000 euro, iar vilele noi, luxoase, ajung să coste mai bine de 400.000 euro.

Află şi cât te-ar costa o vacanţă de 1 Mai în Grecia.

23 April 2011