Analiştii imobiliari privesc cu optimism anul ce vine şi se aşteaptă ca investiţiile pe piaţa imobiliară să fie reluate în a doua jumătate a lui 2010.

sursa: www.transporter.roŞi tot ei avertizează că reluarea activităţii pe piaţa imobiliară nu înseamnă revenirea la preţurile frenetice cu care am fost obişnuiţi înainte de instalarea crizei imobiliare, ci la creşterea numărului de tranzacţii.

„Speranţele pieţei imobiliare de a-şi reveni sunt legate de evoluţia generală a economiei româneşti.

Tonul pe pieţele imobiliare este dat de piaţa americană şi britanică care au început să dea semne de revenire, şi în termen de preţuri, dar şi de număr de tranzacţii, aşa încât ne putem aştepta ca în a doua jumătate a anului 2010, o dată cu reluarea activităţii economice, şi piaţa imobiliară să înceapă să-şi revină", ne-a declarat analistul imobiliar Radu Zilişteanu.

"Normal ar fi să continue să scadă preţurile pentru că în acest moment, deşi există cerere se fac puţine vânzări şi mai mult ca sigur tot la un nivel scăzut se vor menţine vânzările şi în 2010. În acest context cine vrea să vândă trebuie să-şi adapteze preţul la posibilităţile cumpărătorilor" este de părere Carmen Mihaiţă, Managing Partner VELES.

"Cred că piaţa imobiliară va cunoaşte în anul ce vine o uşoară scădere faţă de anul acesta. Cred că preţurile vor cunoaşte o scădere de 10-15%" adaugă Daniel Minca, manager Total Inter Trading.

Piaţa imobiliară din ţările aflate în Europa Centrală şi de Est rămân în continuare mai atractive faţă de cele din Vest, deficitul de proprietăţi fiind mult mai ridicat. Cu alte cuvinte, mai avem de construit şi de vândut, spun analiştii imobiliari.

"Anul 2010 cred că va fi un an de oprire a căderii şi de apropiere de rezultatele bune înregistrate în perioada 2005-2008. Se opreşte căderea şi începem să creştem. Asta înseamnă că vor începe să existe bani pe piaţă, începe lumea să-şi cumpere locuinţe.

 Vor apărea investitorii care vor veni cu fonduri pentru a termina lucrările pe care le aşteptăm şi care sunt necesare" estimează Gheorghe Polizu, preşedintele onorific al Patronatului Naţional în Construcţii.

"Cred că lucrurile pe piaţa terenurilor vor stagna până la sfârşitul lunii martie, apoi în funcţie de zonă preţurile se vor plafona, altele vor începe să crească uşor. Vor creşte terenurile cu preţ foarte mic (10-20 euro/mp) din vestul Bucureştiului şi nu vor creşte cele din nord.

Deci, din martie-aprilie lucrurile vor începe să se mişte, moderat, creşterile nu vor mai fi ca până acum.  O explozie nu o să mai fie pe piaţa terenurilor, să se tripleze preţurile într-una" susţine Bogdan Dobritoiu, General manager, agentia imobiliara  General Service 2000.

Dacă despre momentul revenirii activităţii pe piaţa imobiliară, analiştii imobiliari sunt cu toţii de acord că va fi în a doua jumătate a anului viitor, despre segmentul care se va dezmorţi primul părerile sunt împărţite.

„Este greu să anticipăm primul sector din piaţă care îşi va reveni. Ne aşteptăm însă ca revenirea să intervină mai întâi acolo unde căderea a avut loc mai devreme.

Primele semne de înviorare a pieţei imobiliare sunt asociate cu reluarea finanţării şi îmbunătăţirea situaţiei economice. Segmente precum terenurile şi investiţiile depind în foarte mare măsură de condiţiile de finanţare.

 Tranzacţiile pe segmentul rezidenţial sunt influenţate atât de condiţiile de finanţare, cât şi de veniturile populaţiei dependente de situaţia economică", a declart pentru revista Planul Casei Mele, Oana Iliescu Joint Managing Director DTZ Echinox. 

"Cel mai repede îşi va reveni sectorul legat de infrastructură şi apoi cel rezidenţial", apreciază Gheorghe Polizu, preşedintele onorific al Patronatului Naţional în Construcţii.   

Ce segment se va dezmorţi primul?

Segmentul birourilor clasa B şi C pentru că au loc multe relocări (se migrează de la spaţii mari cu chirii mari spre spaţii la fel de mari, dar cu chirii mici sau spre spaţii mai mici).

Îşi vor reveni închirierile rezidenţiale de valoare mică din acelaşi motiv (restructurarea bugetelor alocate de companii pentru angajaţi, dar şi a bugetelor personale). 

De asemenea îşi va reveni repede piaţa imobilelor noi, mai ales a apartamentelor/caselor cu suprafeţe mici şi implicit preţ per total mic din perimetrul urban, dar mai ales periurban unde preţul pe metrul pătrat construit este pe placul "cumpărătorilor de criză" ne-a mai declarat Carment Mihăiţă, Managing Partner Veles.

"Cred că vânzările de garsoniere şi apartamente de două camere, blocuri construite înainte de 1990 îşi vor reveni cel mai repede" estimează Daniel Minca, manager Total Inter Trading.





19 November 2009