Mai mult decât imobiliare!
 

PRIMA CASĂ: FNGC cere ajutorul afaceriştilor din imobiliare

Publicat: 20 oct 2009 | Autor: Maria Seder Neda, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2103
Sursa: reflectiieconomice.zilisteanu.ro
Ieri a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, în frunte cu preşedintele Aurel Şaramet şi oameni de afaceri din domeniul imobiliar şi bancar. Agenţiile imobiliare au fost reprezentate, printre alţii, de Radu Zilişteanu, Ruxandra Cleciu, Carmen Mihăiţă,  Cristian Clenciu, Cristian Antonescu şi Vlademir Nerişanu.

„Ca noutăţi, faţă de cele cunoscute public până acum, fondul a rezervat 20% din sumele destinate programului "Prima casă" numai unităţilor locative noi aflate în diverse stadii de execuţie", declară Radu Zilişteanu pe blogul său.

Potrivit aceleiaşi surse, până la această dată, FNGCIMM a dat garanţii de 247 milioane de euro şi a încasat un comision de 200.000 euro. Ca să nu mai fie pe pierdere, Fondul ar trebui să aibă un rulaj de cel puţin 600 milioane de euro.


Delicious Digg Twitter Facebook
Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Daca ti-a placut acest articol,
  introdu mai jos adresa ta de email pentru a primi automat ultimele articole aparute

Numele tau:*  
Email-ul tau:*  
Sau alege formatul RSS
pentru a primi instant noutatile
Comentarii (5)
#5. Jean | 16.02.2010 | 10:13
0 (0/0)   
Programul Prima casa este pentru cei 5 mil de romania votanti PDL.
Restul n-au decat sa astepte, o normalitate care nu va mai sosi in Ro.
Cand se vor fi terminat politele electorale de platit, vom vedea preturi de piata libera, pana atunci: SA TRAITI BINE!

ps: dupa ce se califica la prima casa (norocosi, judecand dupa venit), vor fi in imposibilitatea de a alege cu mintea limpede. E greu pentru multi cu mentalitatea consumatorului (care si-a luat TV cu buletinul, ca nu e in stare sa puna doi lei deoparte), sa aleaga intre a plati o rata de 300 E/luna sau o chirie de 150 E/luna. E gresit sa compari mere cu prune! Mai e f putin timp pana in martie-aprilie pentru a vedea dramele unor "proprietari".
#4. laserul | 22.10.2009 | 15:56
1 (2/3)   
NU MAI ACCEPTATI ABUZURILE.

ROMANIA NU ESTE O TARA PREA BOGATA.

1000 EURO/MP PENTRU APARTAMENTELE DIN ROMANIA ESTE FOARTE MULT.
#3. Pomanagii | 21.10.2009 | 19:23
2 (0/2)   
cum 20% pentru locuinte noi? e ilegal. unde e scris in lege asa ceva? atunci sa le puna impozit pe profit majorat.
#2. BULA IMOBILIARU | 21.10.2009 | 14:57
7 (2/9)   
SA PLATEASCA EI ASA PRETURI ABERANTE.500 EURO MP...SI ATUNCI SE VOR FACE BANI MAI PUTINI,CINSTITI SI MUNCITI IN IMOBILIARE.
#1. HUO | 21.10.2009 | 00:09
8 (1/9)   
o mizerie electorala facuta in sprijinul speculei imobiliare de catre niste securisti mafioti. stati sa vedeti ce or sa plateasca amaritii dupa ce trec electoralele si or sa se alinieze dobinzile automat la cele bancare.
tot ce e garantat de catre statul roman inseamna o mare tzeapa: fni garantat cec sau luati aminte la spusele lui isarescu din decembrie 2008 "mizati pe leu" sau toate jafurile garantate de catre aceste guvernari securist-mafiote din 90 si pina acum
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
Imobile prima casa
Apartamente de max 70.000 EURO
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Tineretului , SU: 75 mp, 3 cam.
Grivitei , SU: 65 mp, 3 cam.
Vitan , SC: 61.46 mp, 2 cam.
PROGRAMUL "PRIMA CASA", DEBLOCAT? ...
Get Adobe Flash Player to be able to see this content
10463-60410397-2.jpg
Programul "Prima casa", deblocat? Asteptati, ne transmit bancherii!
10432-new.jpg
Dezvoltatorii vor si nu vor Prima Casa 2
10279-64651.jpg
Blocaj în programul Prima Casă
9970-agentii.jpg
Agentii imobiliari spera ca programul Prima casa sa dezghete piata
9964-tvr.jpg
Prima Casă 2 dinamizează piaţa terenurilor
9772-mai_greu_de_luat.jpg
Mai greu de luat
9434-60400644-2.jpg
Creste la 80.000 de euro plafonul la Prima Casa, crestem si noi preturile"
9173-60398655-2.jpg
Guvernul a deblocat "Prima Casa"
6924-60356947-2.jpg
Boc, nemultumit de ritmul de rezolvare al dosarelor pentru Prima Casa
6777-60350127-2.jpg
Au dat avans, dar tremura la gandul ca-si vor pierde banii
Sondaj Media
Credeţi că programul "Prima Casă" va relansa piaţa imobiliară?
Da, este binevenită o asemenea acţiune, şi piaţa uşor se va relansa
Este un început bun, însă tot de bănci depinde dacă va funcţiona sau nu
Nu, este doar o iniţiativă venită de la un Guvern aflat în plin an electoral
Este doar o manevră menită a creşte din nou preţurile
Blog IMOPEDIA
Maria Seder Neda
02 Septembrie 2010
În prima săptămână de toamnă am fost bombardaţi cu informaţii, previziuni (multe sumbre) şi lansări de ...
Victor Grigore
22 Octombrie 2009
Piata este in continuare la un nivel foarte scazut, cu mici vibratii (poate) de necesitate la suprafata inghetata de ...
RUN
19 August 2010
Clisee, ticuri verbale, etichete si hiperbole. Le folosim peste tot: acasa, la birou, in articole scrise,  cand ...

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Maria SEDER NEDA
Victor GRIGORE
Blog RUN

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presă
Evenimente imobiliare
Ştiri imobiliare