MAI
Prima casă 4 se amână: Guvernul nu se grăbeşte, iar bancherii nu au nicio problemă cu acest lucru
Promisiunile potrivit cărora a patra ediţie a programului Prima Casă va începe imediat după Paşte sunt deja demne de luat în derâdere. Totuşi, singurii îşi dorească cu adevărat programul, sunt oamenii care au nevoie de credit. Nici măcar băncile nu se grăbesc să îşi depună intenţia formală de a participa la proiect.
Etapa a patra a programului Prima Casă nu poate începe atât timp cât protocolul de colaborare cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Apoi trebuie semnat şi un protocol cu băncile, dar nu există nici un fel de indiciu privind momentul la care Protocolul ar putea fi publicat, au declarat pentru imopedia.ro surse din cadrul FNG.
"Modificările legislative ale programului guvernamental "Prima casă" 4 au fost adoptate şi, după publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului comun al MFP şi MECMA, Protocolul de Colaborare va putea fi semnat de către Fond cu băncile participante. Plafonul alocat iniţial pentru 2011 a fost epuizat", au explicat şi pentru ZF reprezentanţii Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM.
Chiar şi după ce toate aceste lucruri vor fi rezolvate, mai rămâne un impediment: bancherii trebuie să obţină şi avizul BNR pentru modificarea normelor interne de creditare. Asta pentru că practicarea unui avans de numai 5%, aşa cum cere Guvernul, împreună cu asumarea a 50% din riscul aferent creditului, nu este pe lista procedurilor standard ale băncilor. Se cere deci o abatere de la prevederile uzuale. Dar chiar dacă nu mai dau credite, băncilor pare să le fie comodă această situaţie.
Până la acest moment, doar Banca Transilvania şi CEC Bank au transmis formal către Fond intenţia de a participa la "Prima casă" 4. Pe lista neoficială s-au înscris însă şi BCR şi BRD, băncile cu cele mai mari volume de credite vândute în ediţiile precedente ale programului, precum şi Alpha Bank, Bancpost şi Millennium Bank.
BNR trebuie să vină cu noile norme de creditare, dar şi acestea întârzie
Pentru a da credite cu avans de 5%, băncile au nevoie de acordul BNR. În ediţiile anterioare BNR agrease un avans de 5%, dar doar pentru că riscul era suportat integral de stat, sănătatea financiară a băncii nefiind afectată, chiar dacă clientul intra în încetare de plăţi.
BCR, banca cu cel mai mare volum de credite acordate în cadrul programului, peste 550 milioane euro, nu a trimis încă normele noi spre aprobare la BNR. Francezii de la BRD, care au acordat credite de 350 milioane uro, sunt deja în discuţii cu Banca Naţională pentru aprobarea modificărilor la normele de creditare.
"Aşa cum am participat la prima etapă şi în celelalte programe Prima casă, suntem interesaţi şi de această nouă etapă a programului. Mai sunt unele detalii tehnice care trebuie analizate, inclusiv cu BNR, discuţiile fiind deja demarate. Suntem optimişti în ceea ce priveşte participarea la următoarea fază a programului", spune Roxana Cosmescu, directorul executiv al polului comercial al reţelei BRD.
Şi Millennium Bank se află într-o situaţie similară, deşi banca a obţinut recent şi avizul BNR pentru a merge cu un avans de 10% la creditele standard.
"Millennium Bank aşteap¬tă definitivarea şi semnarea protocolului cu FNGCIMM referitor la Prima casă 4, precum şi opinia BNR cu privire la avansul minim de 5%", spun reprezentanţii băncii.
Astfel, clienţii care aşteaptă a patra ediţie a programului au rămas cu speranţa că totul se va rezolva înainte ca lor să le expire garanţiile pe care unii dintre ei le-au plătit pentru apartamente, sau înainte ca piaţa să crească şi deci preţurile să o ia în sus.
Ce alternative oferă băncile la programul "Prima Casă"
Prima Casă 4 schimbă regula jocului. De acum înainte riscurile de neplată vor fi împărţite în mod egal între bănci şi Fondul ...
IMOPEDIA.ro îţi spune ce alternativă oferă băncile pentru creditele Prima Casă.





















@Devis: Este de notat efortul depus de ziarul Adevarul pentru scaderea imaginii si a valorii de piata al proiectului care nu a ajuns inca [...]
@ANA: AS DORI SA STIU CAND IMI POT DEPUNE CV SI UNDE PT CORA DIN SOSEAUA ALEXANDRIA
@Yahoo: hai sa fim seriosi nu un amarat de loc de parcare face sau nu o locuinta de lux.In primul rand conteaza locatia,si dupa calitatea [...]
@andrei: Pe site-ul NASU TV se pot viziona emisiunile despre dosarele penale si despre problemele majore din GREENFIELD.Tepele sunt la [...]
@Dana: Sorine in Bucuresti nu exista zone de lux. Vorba lu Raluca, daca n-ai unde parca si tre sa te tiganesti cu prostimea, nu mai e [...]












Ati intrebat macar daca se poate din punct de vedere legal sa nu pierdeti banii?
De ce ati semnat de buna voie si nesiliti de nimeni ca va pierdeti banii?
De ce n-ati semnat ca pierdeti 10% din ei?
Mureati daca nu cumparati atunci...promisiuni, vorbe si pe toti banii care-i aveati !
Daca pana acum garantia statului era de 100%, acum bancile isi asuma o finatare de 50% din banii lor.
Pe de alta parte vor mari avansul chiar daca statul a mentinerea acestuia la 5%, deoaece vor sa le intre totusi niste bani prntru rulaj pe temen scurt.
Atunci sa vezi scaderi de preturi!
Personal nu sustin acest program deoarece piata nu e lasata libera. Atata timp cat ea a urcat fara interventia statului sa se corecteze fara interventia statului si sa apara inclusiv executarile silite.
Atuci piata imoiliara va avea preturi CORECTE!
Nu strica sa exersezi putin limba romana. Sau poate esti spaniol la origine, caz in care te felicit pentru cat de bine stii romana...
Iar incep cu diferente:
- nu zice nimeni sa nu iei credit. Sustinem doar ca un credit mai mic e preferabil unuia mai mare!
- afara isi iau cu credit. Diferente:
a) la o indatorare echivalenta de sa zicem 40% ala de afara ramane cu 1200 Euro in buzunar la salariu de 2000 Euro, romanul cu 1200 lei la salariu de 2000 lei... Intelegi ideea?
b) zilele trecute am vorbit cu un norvegian. Si el are ipoteca. Stii cat e DAE? 3.5%...Intelegi ideea?
Daca nu aveti venituri sa strangeti de avans exista 2 posibilitati.
a) aveti un salariu normal, cum de altfel are majoritatea populatiei. De aici rezulta ca preturile sunt multe peste puterea de cumparare. Deci trebuie sa scada!!
b) aveti un salariu mic. In cazul acesta o casa nu este accesibila. Concluzia: nu cumparati pana cand venitul nu este suficient pentru un trai decent!!!
Eu vreau sa imi cumpar un apartament. Castig binisor. Inca din prima zi a programului de acu 2 ani sau cat o fi ma puteam califica lejer la credit. Aveam bani si de avans, si de acte, si de renovare. Si cu toate astea am asteptat si voi mai astepta. De ce? Banii stransi s-au inmultit. Am mai facut 3 vacante afara si probabil va urma a 4 a (in ultimii 2 ani). Nu am emotii cu serviciul. Nu ma intereseaza prea tare ce se intampla cu Euro/alta valuta...
Dar na, fiecare cu calculele lui. 30 ani sunt aproape jumatate de viata...
Pai de ce sa iti garantez eu creditul tau?
Nu vreau sa o iei in nume personal.
Dar nu inteleg de ce nu strigi la poarta bancilor sa iti dea cu avans 5%????
De ce sa garanteze statul? Poate eu vreu ca statul sa granteze altfel de investitii!!!
Poate spitale, autostrazi, gradinite (Private) si poate acestea aduc niste locuri de munca nu specula.
Nu am auzit sa strige nimeni ca doreste sa aiba un fond puternic de garantare a ivestitiilor in societati comercilae cu predilectie PRODUCTIE de bunuri.
Pe de alta parte de ce sa ajut un dezvoltator imobiliar sau de ce sa sustin un produs vechi (apartament vechi) si nu sa sustin investitii in constructia unora noi, la costui reale nu speculative (ca in urma cu 3 ani).
Este o tampenie economica insa noi Romanii suntem niste analfabeti in ceea ce inseamna economie si bani!
Stiu ca multi ma vor injura dar acesta e adevarul.
Da pretul locuintelor comuniste va cadea si doar lucrurie de calitate se vor mai tranzactiona.
Pentru ce sa garanteze statul un credit oferit pentru un apartament comunist de 2 camere la 60000 euro.
Pe de alta parte ce se va intampla cu finantarile apartamentelor vechi supraevaluate.
Apartamentele intra in proprietatea statului, bancile isi recupereaza creditul deoarece e garantat de stat, iar romanii platesc paguba prin impozite ci indatorarea staului din exterior.
O tamenie pe care Boc si Isarescu a pus-o a cale sa mai prosteasca niste fraieri!
Ce idioti!
Iar pentru cei care nu au strins nici un ban in viata lor dar vor casa, sa stranga inainte de achizitie 30% din casa si apoi sa se indatoreze pe 30 ani!
Noi vrem case (romanii) pe banii statului! dar nu avem 2 lei in buzunar!