Prima Casă costă în medie 41.800 de euro
În primele luni ale acestui an s-au acordat deja garanţii de peste o sută de milioane de euro. Interesul pentru astfel de tranzacţii este la fel de ridicat ca anul trecut.
Până în acest moment, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) a oferit garanţii de 608,3 milioane de euro pentru programul „Prima Casă", potrivit Stelei Alexandru, consilier pentru relaţia cu presa din partea instituţiei.
Au fost acordate 14.567 de garanţii, media acestora fiind de 41.800 de euro. Din aceste valori 12.030 de garanţii au fost acordate până la sfârşitul anului trecut, având o valoare totală de 504,7 milioane de euro. Restul, respectiv 2.537 de garanţii au fost acordate anul acesta.
Valoarea sumelor garantate în 2010 este de 103,6 milioane de euro. „Am primit 2.615 de dosare şi au fost deja soluţionate 2.537, iar alte 78 de dosare sunt în analiză. Nu am putea spune că interesul pentru acest program scade. Primi zilnic o medie de peste o sută de dosare spre analiză", a declarat Stela Alexandru în cadrul unei dezbateri organizate de IMOPEDIA.ro.
4.800 de tranzacţii în Bucureşti
Potrivit datelor centralizate de către fond, cele mai multe achiziţii prin intermediul acestui program guvernamental au fost realizate în Bucureşti. Astfel, în Capitală au fost acordate garanţii totale de aproxuimativ 200 de milioane de euro pentru 4.800 de achiziţii. Bucureştiul este urmat topul tranzacţiilor încheiate ărin „Prima Casă" de judeţul Cluj, unde au fost contractate 7% din totalul imobilelor achiziţionate la nivel naţional prin programul guvernamental.
Alte judeţe în care programul a prins sunt Timiş, cu 5,46% din totalul garanţiilor oferite de FNGCIMM, Constanţa cu o pondere de 4% şi Iaşi, Braşov şi Sibiu, cu procente cuprinse între 3 şi 4% din total.
Portertul-robot al proprietarului Primei Case
Cei care au apelat la acest program până acum au optat în cele mai multe cazuri pentru apartamente de două camere. Pentru acest tip de imobile au fost garantate 49,4% din totalul tranzacţiilor.
Contrar opiniei generale conform căreia garsonierele au fost foarte căutate, datele Fondului arată că apartamentele de trei camere au fost mult mai cerute. Din totalul garanţiilor emise 23,25% au vizat acest tip de imobile şi doar 15% achiziţia de garsoniere. Suprafaţa medie a imobilelor achiziţionate până acum prin „Prima Casă" este cuprinsă între 41 şi 50 de metri pătraţi.
Pe aceste suprafeţe au fost oferite 27,51% dintre garanţii. 23% din acestea au vizat apartamente cu arii între 51 şi 60 de metri pătraţi.





















@johnro: nici odata nu a s fi strigat absolut nimic la nimeni in momentul cand vedeam ca toata lumea traeste la fel,dar absolut tot [...]
@NONY: JUSTITIE FISCALA. Legea prevede ca la vanzari de peste 35.000 de euro, esti obligat sa te declari platitor de T.V.A. si sa achiti [...]
@gabic: ”Preţ mediu al apartamentelor din Sudul Mumbaiului, conform GPG: Apartament cu o suprafaţă de 75 mp – 900 euro/mp” 1. [...]
@gica: Preturi in Bucuresti - la periferie- 2013/ 2014- confort 1/ eventual dupa 1977: garsoniera = 30.000 E ap 2 camere= 40.000 [...]
@secundus: Preturile vor scadea cu 5-10 % / an in urmatorii 3 ani, dupa care vor stagna cativa ani si apoi vor creste cu 5-10 %/an, in [...]










Pe de alta parte plafonul maxim de garantare nu ar trebui sa depaseasca 40000 Euro pentru a se putea debloca piata.
Metrul patrat construit nu ar trebui sa depaseasca valoarea venitului mediu NET pe cap de locuitor (400 Euro aproximativ) la blocurile construite inainte de 2000, si un salariu mediu si jumatate (600 Euro) la blocurile noi. Astfel si-ar putea permite un segment mai mare din populatie sa-si achizitioneze o locuinta, fara sa devina sclavul bancii toata viata.
De asemenea, nu se face diferenta intre locuintele din capitala si cele din provincie. Preturile difera, la metrul patrat, si, in acelasi timp, veniturile sunt mult mai mari in Bucuresti, decat in restul tarii. Indiferent de statisticile eronate ale INS, eu imi rezerv dreptul de a avea propria opinie bazata pe realitatea din jurul meu si anume, ca venitul mediu net din provincie nu depaseste 300 Euro.