Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Prima Casă nouă: după eşec, mai încercăm o dată

28 iul 2010 | Sursa: Capital | Numar afişări: 1125
Programul Prima Casă pentru construcţii a avut rezultate foarte slabe, creditele fiind acordate aproape exclusiv pentru locuinţe vechi. Băncile lansează însă oferte noi vara aceasta.

După ce, timp de peste un an, a reuşit să stimuleze prin pro­gramul Prima Casă doar tranzacţii cu apartamente vechi, dar şi pe acestea ­destul de modest, Guvernul îşi pune, deocam­dată, speranţa în singura bancă comercială de stat pentru a creşte şi numărul împrumuturilor acordate pentru construcţii noi.

CEC Bank a lansat luna aceasta creditul pentru construire prin programul Prima Casă, în lei sau în euro, destinat persoanelor care vor să construiască locuinţe în regim individual sau prin asociaţii fără personalitate juridică, formate din minimum şapte beneficiari.

Până la 1 octombrie 2010, dobânda anuală practicată este de 9,17% pentru lei, respectiv 4,78% pentru euro. Gradul maxim de îndatorare acceptat este de 70%, în funcţie de perioada de creditare şi de veniturile permanente. CEC acceptă cumularea veniturilor beneficiarului cu cele ale membrilor familiei.

Pentru eşecul de până acum al fi­nan­ţării construcţiilor noi prin Prima Casă, primul-ministru Emil Boc a găsit un vinovat: acordarea greoaie a autorizaţiilor de construcţii. Premierul nu a găsit explicaţii şi în preţurile mari ale locuinţelor nou-construite, dar a solicitat băncilor să fie mai active în acordarea de credite pentru ridicarea de locuinţe de la zero, astfel încât şi primăriile să elibereze mai repede autorizaţiile de construcţie.

Potrivit acestuia, 12 bănci au semnat deja convenţii cu Fondul Naţional de Garantare pentru a putea da credit de 70.000 de euro sau 75.000 de euro cu garanţia statului, pentru locuinţe construite de la zero. Printre acestea, BRD, Banca Transilvania, CEC. Boc a estimat că din august se vor acorda mai multe credite pentru construcţia de case de la zero, cu garanţie de stat.

De la începutul programului Prima Casă, 24.614 de solicitanţi au primit garanţii guvernamentale în valoare totală de 1.027 miliarde de euro, pentru achiziţia de locuinţe. Garanţia medie a fost de 41.500 de euro, peste 50,56% din solicitări vizând apartamente cu două camere. De asemenea, cele mai multe apartamente cumpărate în acest sistem au suprafeţe până în 60 mp.

Mai puţine cereri respinse

Băncile consultate de Capital au acordat în primul semestru al acestui an aproximativ jumătate din plafonul aprobat pe anul 2010 pentru programul Prima Casă. Cele mai multe credite au fost acordate de către BCR, mai exact, 5.500 de credite în prima jumătate a anului 2010, acestea însumând 222,5 milioane euro.

Reprezentanţii băncii susţin că, din punct de vedere calitativ, numărul dosarelor respinse a scăzut uşor în prezent faţă de primele luni de la lansarea creditului Prima Casă. Millennium Bank a acordat credite prin acest program în valoare de 20 de milioane de euro, până la jumătatea lunii iulie, aprobând peste 70% din cereri, adică aproximativ 500 de dosare. Millennium a solicitat un plafon de 35 milioane euro pe anul 2010.

Programe similare

În primele şase luni ale anului, Banca Românească a aprobat circa 1.300 de dosare, în valoare totală de 50 milioane de euro. Pentru locuinţe vechi s-au aprobat 80% din credite.

Despre finanţarea în vederea construcţiei de locuinţe noi, reprezentanţii băncii declară că au semnat convenţia cu Fondul de Garantare în luna iulie şi, în cel mai scurt timp, produsul va fi disponibil în sucursalele instituţiei. Până la finele anului, Banca Românească estimează că va mai acorda finanţări în valoare de 40 de milioane de euro.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SC: 270 mp
Voluntari , SC: 73.9 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video