Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Primăria Braşov plăteşte unei firme 1,12 milioane lei pentru demolarea construcţiilor neautorizate

Publicat: 31 mai 2010 | Autor: Cristina Popa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 2042

Primăria Braşov va plăti 1,12 milioane lei firmei International L. Spaf SRL din comuna Prejmer, judeţul Braşov, pentru a demola în acest an construcţiile neautorizate de pe raza oraşului, contractul fiind încheiat în urma unei negocieri fără anunţ de participare, potrivit e-licitatie.ro.

"Acest contract este valabil până la sfârşitul acestui an. Şi în anii trecuţi am efectuat astfel de lucrări, însă cu alte firme.

Compania contractată poate totodată să facă şi demolări în interesul municipalităţii, cum ar fi să dărâme clădiri publice aflate în paragină, pentru a ne pune la dispoziţie terenul", a declarat pentru Agenţia NewsIn purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

De asemenea, acesta a spus că Primăria efectuează controale la nivelul oraşului şi poate dispune fie amendarea dezvoltatorilor, fie demolarea construcţiilor.

"Dacă de exemplu un dezvoltator a schimbat acoperişul de ţiglă cu unul din tablă, acolo unde exista restricţie, atunci acesta va primi amendă. Însă, dacă cineva construieşte un balcon pe trotuar, atunci dăm amendă cu demolare.

Şi, dacă acesta nu şi-l demolează singur, atunci intervine firma selectată şi îl demolează", a explicat Sorin Toarcea.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 54 mp, 2 cam.
Barbu Vacarescu , SC: 165 mp, 4 cam.
Floreasca , SC: 200 mp, 4 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
08 Februarie 2012
Studiile IMOPEDIA.ro au fost preluate de unul dintre cele mai puternice site-uri internaționale din domeniul imobiliar ...
Dragos Dragoteanu
06 Februarie 2012
2012. Un an ca oricare altul? Cui ii mai pasa de real estate-ul romanesc in actuala conjunctura economica ...
Giulio Angheloiu
10 Februarie 2012
Probabil că Rudyard Kipling ar mai fi luat un Premiu Nobel pentru literatură dacă ar fi pus pe hârtie şi conturat ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video