Mai mult decât imobiliare!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Proprietăţile comerciale vor declanşa următoarea criză din SUA

Publicat: 31 mar 2010 | Sursa: Curierul National | Numar afişări: 1275
Aproape 3.000 bănci mijlocii deţin astfel de împrumuri "periculoase", iar acest lucru va determina apariţia unor noi probleme pentru economia americană.

Elizabeth Warren: Vor exista falimente printre dezvoltatori şi printre băncile comunitare

sursa:curierulnational.roPână la finele acestui an, jumătate din împrumuturile cu ipotecă pentru proprietăţile comerciale din Statele Unite nu vor putea fi finanţate, fapt ce va determina apariţia unor noi probleme pentru economia americană, a afirmat Elizabeth Warren, supraveghetor al programului TARP- Troubled Asset Relief Program, într-un interviu, acordat CNBC. Oficialul a mai spus că majoritatea acestor împrumuturi sunt contractate de la băncile mijlocii.
"Instituţiile financiare mijlocii deţin majoritatea împrumuturilor cu ipotecă pentru proprietăţile comerciale", a declarat acesta, adăugând că aproape 3.000 de bănci, adică 40% din sistemul bancar, deţin astfel de împrumuri "periculoase".

Problemele vor fi depăşite abia peste 3 ani

Toate aceste împrumuturi vor avea un efect negativ asupra economiei, care se va confrunta cu probleme serioase.
Elizabeth Warren a mai spus că aceste dificultăţi vor fi depăşite abia peste 3 ani, adăugând că lucrurile nu vor reveni la normal în 2010.

Totodată, aceasta a mai explicat că aceste probleme vor avea multe efecte negative asupra economiei americane întrucât băncile, care deja au fost afectate de criza creditelor neperformante, vor fi încă o dată destabilizate, iar instituţiile de credit mijlocii, care ar trebui să finanţeze afacerile mici, nu să acorde împrumuturi pentru dezvoltarea de proiecte comerciale, aşa cum au făcut, nu vor mai putea credita întreprinderile mici.




Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. radu | 31.03.2010 | 09:53
1 (0/1)   
Aveţi răbdare: vine nota de plată şi pentru băncile din Romania!
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Baneasa , SC: 50.28 mp, 1 cam.
Popesti-Leordeni , SC: 160 mp
Berceni , SC: 115 mp, 3 cam.
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
08 Februarie 2012
Studiile IMOPEDIA.ro au fost preluate de unul dintre cele mai puternice site-uri internaționale din domeniul imobiliar ...
Dragos Dragoteanu
06 Februarie 2012
2012. Un an ca oricare altul? Cui ii mai pasa de real estate-ul romanesc in actuala conjunctura economica ...
Giulio Angheloiu
10 Februarie 2012
Probabil că Rudyard Kipling ar mai fi luat un Premiu Nobel pentru literatură dacă ar fi pus pe hârtie şi conturat ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video