Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Ratele la bancă, un coşmar pentru doi tineri din Bucureşti

31 mai 2010 | Autor: Cristina Popa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 5559
"Mă apucă disperarea când mă gândesc că am putea să ajungem pe drumuri ,  că banca ne va lua casa într-o zi", sunt cuvintele unei tinere de 32 de ani care se luptă împreună cu soţul să-şi poată plăti lună de lună ratele la bancă. După ce soţul a fost dat afară de la serviciu, iar salariul ei a scăzut, datoriile la bancă au devenit un coşmar care pare să nu se mai termine.

În toamna lui 2008, Ioana şi Costel, doi tineri din Bucureşti, şi-au îndeplinit cea mai mare dorinţă a lor, au reuşit să-şi cumpere propria locuinţă, după ce ani la rândul au stat cu chirie.

"Am stat în chirie din 2005 până în 2008, nu a fost deloc uşor, am schimbat patru apartamente. Proprietarul primului apartament ne-a spus că vrea să-l vândă la vreo jumătate de an după ce ne-am mutat.

Ne-am găsit apoi o garsonieră în Dristor, am stat acolo cam un an, am plecat în Titan la două camere, dar nu ne-a plăcut deloc, în bloc erau mereu probleme cu apa aşa că am revenit în Dristor" îşi aminteşte Ioana.

"După trei ani de stat în chirie ne săturasem să ne tot mutăm, voiam să avem şi noi casa noastră. Nu aveam banii de avans, dar am făcut un credit de nevoi personale cu ipotecă, am pus ipotecă pe casa socrilor şi am luat vreo 15.000 euro" adaugă Costel.

Apoi şi-au cumpărat un apartament cu două camere în Dristor, pe care au dat 58.000 Euro. Au făcut un alt credit ipotecar.

"Cele două rate pentru cele două credite adunate fac cam 400 Euro. Când am început creditele plăteam cam 1450 lei pe lună, acum avem vreo 1660 lei că a crescut euro" explică Ioana.

Renovarea apartamentului a durat aproape un an de zile. Şi pentru că îşi doreau foarte mult să se mute în noua lor locuinţă au cumpărat în rate mobila de bucătărie şi aparatura electrocasnică necesară. Pentru acestea au o rată lunară de aproape 250 lei.

"Ştiu că pare că ne-am aruncat cu capul înainte, dar la vremea aceea câştigam împreună vreo 3600 lei, iar toate ratele noastre făceau cam 2000 lei. În februarie, anul acesta Costel a rămas fără serviciu, era agent de vânzări la o firmă de accesorii de telefoane. Au fost nişte probleme la el la muncă şi...asta a fost! Şi-a căutat de lucru, dar nu găseşte nimic ca lumea" ne-a declarat Ioana.

"Am căutat două luni şi jumătate ceva să muncesc, dar nu îmi convenea salariul. Până la urmă am mers la un magazin cu de toate şi mă ocup de aprovizionare. Salariul e mic... Cât? E mic...nici nu contează cât...." spune Costel.

Probleme au apărut şi la Ioana la serviciu. Vânzările nu merg bine la editura unde lucrează ea, aşa că i-a scăzut salariul cu 15%. În prezent cei doi soţi câştigă 2700 lei. Prea puţin să poată plăti lună de lună ratele la timp şi să le mai rămână bani şi de trăit.

"Avem de dat şi datorii la nişte cunoştinţe, cât timp Costel nu a lucrat, a trebuit să facem cumva să ne plătim ratele. Acum plătim doar la bancă, ratele pentru mobilă, frigider, maşina de spălat şi celelalte nu le-am mai plătit de două luni. Ne-au sunat să le plătim, le-am spus că nu ne mai permitem şi au zis să ne ducem la ei să discutăm.

Şi aţi fost?

Nu...De ce? Păi....o să ne ducem" susţine Ioana.

"Părinţii mei nu ştiu că avem probleme cu banii. S-ar teme că poate nu le mai plătim rata pentru ipoteca pusă pe casa lor. Şi aşa ne-a luat mult să-i convingem să fie de acord să punem ipotecă pe casa lor.

Aţi fost la bancă să vedeţi dacă nu se găsesc soluţii pentru a plăti mai puţin o perioadă?

Deocamdată nu am fost, am putut să plătim, dar când nu o să mai putem mergem. Am auzit că se face un calcul cumva şi îţi scade rata. Reeşalonare...Da, aşa am auzit" mai spune Costel.

Cei doi soţi speră ca măcar ratele la bancă să le poata achita la timp, gândul că ar putea rămâne fără casă îi îngrozeşte. Mereu fac calcule, sunt atenţi la fiecare leu cheltuit.

"Cumnatul meu este în Italia. Lucrează acolo, ne-a promis că îl ia şi pe Costel la muncă. La mijlocul lui iunie pleacă acolo să vadă ce poate face. Şi-a luat concediu şi va sta două săptămâni. Poate reuşeşte, este singura noastră speranţă..." spune Ioana.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (17)
#17. ioan vlaicus | 25.11.2010 | 15:25
0 (0/0)   
Ati avut neplaceri in relatia cu bancile sau cu functionarii acestora?

Spune la toata lumea.

Posteaza pe banca-rea.blogspot.com/
#16. ruben | 03.06.2010 | 10:52
2 (0/2)   
@ellar: unica solutie este creditul? Asta vor sa va faca bancile sa credeti. Poate ca uneori creditul poate fi o solutie viabila, dar nu in orice conditii. Conditiile in care cei mai multi au luat credite pe care nu le pot plati au fost: preturi supraevaluate la case si credite foarte scumpe. Un om care munceste pt. banii sai ar trebui sa fie si cumpatat si sa nu puna botul la toate smecheriile. Oamenii acestia au fost fraieriti de 2 ori: de banci si de cei care le-au vandut apartamentele. Cititi despre crahul financiar din joia neagra si o sa vedeti ca ceea ce se intampla la noi cu imobiliarele si cu creditele neperformate s-a intamplat in 1929 in SUA. Aceasi smecherie cu alti fraieri.
#15. x | 03.06.2010 | 10:13
3 (0/3)   
Spunea cineva ca prostia se plateste ... nimic mai adevarat, si nimeni nu este ocolit, doar masura platii difera de la caz la caz ... nu o sa ma apuc acum sa dau cu pietre, insa trebuie sa realizati ca in conditiile actuale NU VA PERMITETI sa aveti o casa ... iar atunci cand nu iti permiti un lucru trebuie sa faci sacrificii ...

Bun, nu v-ati permis sa va luati o casa, ati facut-o, timpul nu mai poate fi dat inapoi ... terminati cu vaicarelile si nu asteptati sa va plateasca cineva ratele, oricat de lacrimogena ar fi povestea voastra ... tb doar sa ai viziune .. exista solutii sa treceti si prin momentele astea.

Mutati-va cu parintii si inchiriati apartamentul, cel putin 200E vin din chirie, si ramaneti cu o datorie de 200 E (800 RON pe care inteleg ca n-ar fi imposibil sa ii platiti chiar cu salariile actuale), si acceptati job-urile pe care le gasiti .. toti vrem salarii de mii de euro, dar tb sa intelegem ca exista si unele limitari, si uneori tb sa acceptam macar temporar ceea ce ni se ofera in lipsa de altceva ... asteptand un salariu de o mie de euro pe care poate l-ai putea avea peste un an, pierzi casa din ziua de azi .. chiar daca e greu cu parintii, inghesuiala, lipsa intimitate, etc, totusi iesiti din criza in care ati intrat, nu ramaneti nici fara casa parintilor, nici fara casa voastra, si nici nu e nevoie sa plecati din tara .. nu va inchipuiti ca in afara curge lapte si miere..

Morala: Nu pica para malaiata in gura lui natafleata oricat de lacrimogena ar fi povestea, mai ales ca nu e vorba de o necesitate, ci de un confort (nu este posibil sa aibe toti oamenii propria lor casa, e trist, dar adevarat). Daca nu te ajuti tu, nu te va ajuta nimeni, si de multe ori tb sa faci si sacrificii pentru a reusi sa ai acel plus de confort, trebuie doar sa vrei.

Spor la treaba si putere de munca !!

P.S. Chiar regret faptul ca foarte multi oameni s-au grabit in dorinta nestavilita de a avea o casa, si s-au indatorat pe viata, in acelasi timp imbogatind pe viata alti oameni mare parte dintre ei necontribuind cu nimic la realizarea acelor case ... alti oameni isi iau o casa dupa 20-30 de ani de munca, in 2008 in Ro dupa primii 2-3 ani de munca multi au considerat ca merita mai mult decat sa stea in chirie si sa mearga cu RATB-ul si s-au grabit .. nu este o rusine sa mergi cu RATB-ul, nu este o rusine sa stai cu chirie, nu inseamna ca cineva care are o casa este mai presus decat tine (mentalitatea romaneasca sa am mai mult decat vecinul)... inseamna doar ca esti rational, si te incadrezi in posibilitatile tale !!!
#14. EllaR | 02.06.2010 | 16:08
1 (1/2)   
Vlad,..o.k. IN GANDIRE,sinteza super ptr imob
#13. EllaR | 02.06.2010 | 00:54
-5 (6/1)   
Mintea este un lux...daca acceptam ca/ti prmiti dumneata...sa spui "vorbe" unor oameni care ,real au acceptat unica solutie..un credit pt apt. Si la infinit sa muncesti,muncesti...etc sa suporti o chirie...CAT!? Va rog, nu faceti aprecieri in necunostinta de CAUZA...aveti o paleta larga.....stiri,ziare,barfe,,...ceva usor la noi..CEI cu problema SIGUR vor rezolva..fara interpretarile,sfaturile si ...persiflarea unor.."neaveniti pe subiect"..Putin respect pentru cei din jurul nostru care au probleme ..NU STRICA..
#12. Pif | 01.06.2010 | 19:43
2 (2/4)   
Pentru astfel de cazuri ar trebui pastrate locuintele ANL. Insa escroaca de Udrea prefera sa le dea moca la membrii de partid.
#11. stefan | 01.06.2010 | 19:10
4 (0/4)   
cat esti dator la banca acum si cat ai lua pe apartament?
ca daca ramane ceva din asta e bine dar avansul pa!
pentru avansul asta munciti sa platiti.
plecati amandoi afara si munciti nu numai unul ca nu rezolvati nimic nici sentimental nici material intr-un an va luati casa la marginea bucurestiului intr-o comuna iar in 2 apartament bafta!
#10. ruben | 01.06.2010 | 19:06
7 (1/8)   
CUM POTI SA TE INDATOREZI IN ASEMENEA HAL NU INTELEG! CONSUMISMUL FACE DIN OAMENI NISTE ROBOTI CARE NU MAI GANDESC SI CARE INCEARCA SA TRAIASCA MAI MULT DECAT ISI PERMIT. Inainte oamenii is cumparau case, masini sau diverse bunuri din economii. Strangeau bani 10-15 ani sau mai putin ca sa isi cumpere o masina sau o casa. Acum bancile te prostesc cum vor, mana-n mana cu guvernantii si cu marile corporatii asa incat sa fii sclavul lor pe viata. Daca strangi 5000 euro/an +dobanzi, in 5-6 ani ti-ai luat o garsoniera cu banii jos. SI nu esti dator vandut. SUNT FOARTE MULTI OAMENI CARE S-AU INDATORAT NESABUIT atat cat li s-a permis de catre banci, fara sa ia in calcul si alte aspecte inopinate: criza economica, crahul imobiliar, probleme de sanatate s.a.m.d. Oamenii de azi traiesc doar in prezent si nu se gandesc deloc la viitor sau vad viitorul foarte roz. Dorinta omului de a se vedea cat mai repede stapan pe casa, masina, mobila s.a.m.d. a dus la astfel de situatii. alfel spus nesabuinta. Cei doi puteau sta cu chirie intr-o garsoniera 1-2, timp in care strangeau avansul pt. o locuinta, piata imobiliara se regla si nu erau nevoita sa gireze cu locuinta parintilor. Exista si cazuri cu perosane care au imprumutat 100.000 euro, care castigau 2000/luna, iar acum sunt fara loc de munca. PROSTIA SE PLATESTE!
#9. gelu | 01.06.2010 | 18:33
3 (0/3)   
Pretul de 58.000 Euro era mic in 2008, daca apartamentul de 2 camere este confort 1.
Unii au luat cu 90.000 Euro ceva similar.
Daca este conf 2, e cam mult.
Si o chirie este aproape de rata pe care o platesc ei ! Dar de chirie poti scapa oricand.
#8. mihai | 01.06.2010 | 18:24
4 (0/4)   
Toata lumea A VRUT CASE!!!!!! Ca intotdeauna nu e prost cine cere , e prost cine plateste! Oamenii nu au strans 5000 Euro bani CASH niciodata! Pentru ca cine a strans banii astia nu i-a dat din mana asa usor. Toata lumea lua credite de la banci! a tinut 4 ani. Acum toata tara e in faliment!
#7. Eugen | 01.06.2010 | 16:32
0 (2/2)   
Imi pare rau sa constat inca o data ca la comentarii si zeflemea suntem primii! Am ales sa postez un mesaj TOCMAI pentru ca sunt deranjat de blog-arii care se distreaza pe seama altor oameni si nu vin cu solutii. Nu trebuie sa plece nimeni din tara, in Spania sau Italia nu umbla cainii cu covrigi in coada... Sunt solutii si in Romania... doar sa vrei sa le vezi, sa le aplici. Am trecut printr-o perioada similara cu cea prin care trec tinerii Ioana si Costel si am depasit-o apeland la cateva "variante ajutatoare". Pentru ca stiu cum e sa ajungi in acea situatie, sunt deschis sa ajut cu sfaturi si consultanta familia in cauza, din experienta mea si a altor oameni, si rog pe Crisina Popa(sursa) sa ma puna in legatura cu Ioana si Costel folosind e-mail-ul meu: eugen_preda@yahoo.com. Succes tuturor!
#6. unu | 01.06.2010 | 15:49
2 (0/2)   
da o poveste lacrimogena, ca multe altele. ne meritam soarta ce pot sa zic. suntem o piata de desfacere pt toate firmele de afara , nu mai producem nimic , iar tot ce luam dam la banci. viitor luminos tara are. o sa platiti rate pana nu o sa mai puteti si voi si copii vostri pt ca nu ati avut minte si v-ati indatorat pana nu ati mai putut luand credite cu buletinul.
#5. gabi | 01.06.2010 | 11:09
4 (0/4)   
le doresc sanatate si putere de munca. sper insa ca multi cetateni sa inteleaga ce-i asteapta daca cumpara fara cap. cei care cumpara acum in euro si-si fac planul ca dobinda de referinta va ramina la fel vor avea in ani o mare surpriza. eu insa sper ca multi vor realiza cam cit trebuie si cit se pot imprumuta.
#4. surfina | 01.06.2010 | 10:57
3 (0/3)   
Daca Spania a ajuns utima speranta a Romanilor este mai mult decat GRAV!
E vai capul nostru.
Romania este aproape de faliment.Lipseste scanteia care sa aprinda totul!
#3. lolek bolek | 31.05.2010 | 21:32
3 (1/4)   
Sa fie sanatosi, stim cu totii ca "preturile cresc".Numai ca nu stiu cun se face ca unuii vor fi
*ututi si cu banii luati.
Pe viata.
#2. ministrul de finante | 31.05.2010 | 18:20
7 (1/8)   
cap aveti, mintea e un lux....
#1. vlad | 31.05.2010 | 17:19
6 (2/8)   
orice societate are tot timpul castigatori si pierzatori; in cazul romaniei contemporane la extreme sunt castigatori cei care au vandut imobiliare in 2008 si respectiv looser-i cei care au cumparat pe credit imobiliare tot atunci; vai de capul celor din urma - eu in locul lor nu m-as mai chinui sa platesc ratele; n-are rost; e putin probabil sa reusesti sa treci prin urmatorii cativa ani platind ratele.
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Titan , SC: 74 mp, 3 cam.
Soseaua Nordului , SC: 230 mp, 4 cam.
Rahova , SC: 60 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video