Mai mult decât imobiliare!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Războiul curentului electric din Pipera a ajuns la Bruxelles

Publicat: 28 ian 2010 | Sursa: Saptamana Financiara | Numar afişări: 740

Peste 800 de familii care locuiesc în apartamente şi case dezvoltate recent de Impact D&C S.A. au ajuns să înregistreze datorii la plata utilităţilor şi facturilor de întreţinere, susţine dezvoltatorul. Unele familii au astfel, conform unui comunicat al Impact, peste 160 de milioane de lei vechi datorii.

sursa:www.panoramio.comDezvoltatorul pune această situaţie pe seama actualei situaţii economice, în care unii dintre proprietari au afaceri care merg prost sau şi-au pierdut locul de muncă. Nu de aceeaşi părere sunt şi proprietarii, sau măcar o parte dintre ei, care susţin că facturile venite de la Impact nu au nici o baza legală.

„Am înaintat un memoriu către Comisia Europeană pentru energie de la Brusselles cu privire la nerespectarea legii energiei nr 13/2007 şi a legilor comunitare privind livrarea /distribuţia de energie electrică", a declarat Adrian Antonescu din cartierul Azur.

Acesta a fost preşedinte al Asociaţiei de proprietari Azur până în urmă cu patru luni, după care funcţia nu i-a mai fost recunoscută ca urmare a unei decizii definitive dar nu irevocabile la Tribunal, decizie pe care urmează să o conteste. Antonescu susţine că a primit un răspuns de la CE prin care se spune că atât Guvernul Romaniei cât şi ANRE au fost sesizate de situaţia energiei de la Impact, în vederea remedierii situaţiei în săptămânile care vin.

„Impact se situează în afara legii şi ăsta este adevăratul motiv pentru care unii refuză să plătească tarifele stabilite arbitrar de dezvoltator", a declarat Adina Coca, preşedinta asociaţiei de proprietari Class, un alt cartier construit de dezvoltator.

"În aceste zile geroase autorităţile reprezentate de Guvern sau Consiliile Locale trebuie să subvenţioneze imediat factura de întreţinere a cetăţenilor, chiar din clasa mijlocie, care nu mai este sigură pe ziua de mâine", spune Dan Ioan Popp, CEO Impact D&C S.A.

Aproape o treime din familii sunt în situaţia de a fi debranşate de la alimentarea cu energie electrică, soldul cumulat al acestora fiind de aproape 10 miliarde de lei vechi, susţine Popp.

„Tocmai de aceea, am întreprins demersuri îndreptate către diminuarea tarifelor, obţinând printre cele mai mici valori de pe piaţă în materie de distribuţie a energiei. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât unii dintre proprietari au restanţe la utilităţi greu de imaginat, de peste 100 - 150 de milioane de lei vechi, şi au decis să încalce legea branşându-se ilegal la reţelele electrice din cartierul rezidenţial în care locuiesc", adaugă CEO Impact.

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Berceni , SU: 52 mp, 2 cam.
Popesti-Leordeni , SU: 67 mp, 2 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
30 Ianuarie 2012
Zona Ilfov a fost răspunsul pentru oricine voia o casă dar avea bani doar pentru un apartament.  Casa la periferie ...
Dragos Dragoteanu
01 Februarie 2012
Ceausescu avea o idee fixa: toti oamenii sunt egali. A cladit comunismul pana s-a daramat pe el. De 22 de ani suntem ...
Giulio Angheloiu
03 Februarie 2012
În acea seară, restaurantul de pe Bulevard era ticsit de lume dornică de a petrece. Cu greu puteai găsi o masă ...
Daniel Dobre
08 Ianuarie 2012
A trecut Craciunul, Sf. Stefan, Revelionul, Sf. Vasile, Boboteaza si astazi si Sf. Ion! Banuiesc ca de luni, ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video