Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Rechinii imobiliari aşteaptă chilipirurile

09 ian 2009 | Sursa: Curierul National | Numar afişări: 626

Specialiştii se aşteaptă ca anul acesta să fie plin de achiziţii-surpriză

Principalele ţinte par a fi activele neperformante şi portofoliile proprietarilor deveniţi insolvenţi

Rechinii imobiliari aşteaptă chilipirurileLa capitolul tranzacţii majore, în care vor fi implicaţi clienţi corporate, consultanţii imobiliari se aşteaptă ca anul acesta să fie marcat de achiziţii-surpriză care au ca obiect preluări de active neperformante şi de portofolii întregi, dat fiind contextul economic în care a început noul an, potrivit companiei de consultanţă EuroMetropola.

"De altfel, la toate nivelurile, pe piaţa liberă se anunţă o vânătoare acerbă de oportunităţi: pe toate segmentele, clienţii care deţin cash caută acum oportunităţi, terenuri, apartamente, case, spaţii comerciale, ai căror proprietari au devenit insolvenţi. Pe segmentul de terenuri, cererile concrete pe care le avem acum sunt din partea unor clienţi care intenţionează să dezvolte parcuri industriale şi centre logistice", au declarat în comunicat reprezentanţii EuroMetropola.

Totodată, aceştia afirmă că suprafaţa terenului nu va mai fi o caracteristică ce va determina un investitor să recurgă la achiziţie, elementele de infrastructură fiind cele care vor face diferenţa. "Suprafeţele de teren care corespund solicitării acestora variază între 5.000 şi 15.000 mp, însă caracteristicile sunt foarte riguroase şi sunt legate de starea infrastructurii, existenţa utilităţilor şi a căilor de acces, deci numai anumite zone se califică", afirmă consultanţii companiei.

În ciuda atractivităţii tot mai reduse, terenurile rămân în topul preferinţelor investiţionale
Potrivit studiului EuroMetropola, chiar dacă interesul pentru segmentul cel mai dinamic din ultimii doi ani a scăzut, numărul de investitori rămâne unul destul de mare.
"Chiar dacă în ultima perioadă interesul pentru terenuri a scăzut, în continuare acest segment atrage un număr considerabil de investitori, în special străini conştienţi de faptul că piaţa imobiliară din România mai are multe oportunităţi, însă mai dificil de recunoscut", se mai arată în comunicatul EuroMetropola.

Persoanele dispuse să achiziţioneze terenuri în această perioadă a anului sunt cele care doresc să investească, cu intenţia de a construi imediat, în special proiecte precomandate, cum sunt halele industriale cu anumite particularităţi (un anumit amplasament, un anumit sistem de răcire etc). Interesul există în continuare pentru zonele cu acces foarte bun, cum sunt localităţile din apropierea autostrăzilor şi a altor drumuri de importanţă majoră pentru transportatori.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (1)
#1. Vasile Cretzu | 11.01.2009 | 04:49
0 (0/0)   
Ce mai snoave aici, hehehehehe! Rechinii imobiliari eu cred ca au o mare indigestie care se va solva printr-un scaun moale si indelungat.

"Chiar dacă în ultima perioadă interesul pentru terenuri a scăzut, în continuare acest segment atrage un număr considerabil de investitori, în special străini conştienţi de faptul că piaţa imobiliară din România mai are multe oportunităţi, însă mai dificil de recunoscut"

Asa e, e greu de recunoscut, la laptele si mierea care curge acum in Romania, pai de aia turcii si tatarii, stiti voi povestea.
Doamne, ce ma mai distrez citind blogarashul asta!
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Crangasi , SC: 70 mp, 3 cam.
Popesti-Leordeni , SU: 36 mp, 1 cam.
telefoane mobile
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video