Românii au început să se grăbească să se împrumute, mai ales în valută, de la anunţul BNR referitor la restricţionarea împrumuturilor. Dacă în ultimele luni, băncile au tras de clienţi pentru a le acorda un credit, acum numărul celor interesaţi a crescut cu până la 60%, spun bancherii. Acest comportament se simte în cele mai multe bănci şi este încurajat şi de ofertele cât de poate de atrăgătoare, prezente în orice instituţie financiară, bancară sau nebancară.

21162-171514-prima1.jpgChiar dacă noile norme anunţate de BNR se referă, în principal, la restricţionarea creditelor în valută, chiar şi clienţii de Prima Casă au intrat în panică. Ei merg la bancă pentru a lua creditul cât mai repede şi pentru a se acoperi din punct de vedere financiar, indiferent de schimbările care urmează.

„Într-adevăr, am simţit o oarecare grabă în contractarea creditelor din momentul în care am aflat că este posibil ca creditele să se restricţioneze. Pe toate creditele se simte acest lucru, clienţii sunt foarte agitaţi că au auzit că nu se vor mai obţine credite de nevoi personale decât pe o perioadă foarte mică şi atunci numărul dosarelor a crescut considerabil. Dacă înainte era un client, acum sunt cinci sau şase clienţi interesaţi.", spun reprezentanţii BRD.

BRD vânează clienţii prin promoţii, oferte şi gratuităţi

În toată agitaţia pentru creditare, BRD încearcă să potenţeze momentul şi să prindă cât mai mulţi clienţi prin promoţii, oferte şi gratuităţi: campanii cu analiza de dosar gratuită, evaluare gratuită, dobânzi reduse la minimum, zero comision de acordare şi alte campanii şi promoţii. De exemplu, prin creditul Prima Casă, clienţii pot obţine o sumă maximă de până la 71.250 euro, iar veniturile luate în calcul pentru acordarea acestei sume includ chiar şi pensia sau tichetele de masă oferită de angajator. De asemenea, se iau în calcul şi veniturile a trei co-împrumutaţi, pentru a creşte cât mai mult suma oferită.

De asemenea, programul similar Prima Casă oferit de bancă, are condiţii greu de găsit pe piaţă în acest moment:

• Avans minim 10%
• Dobândă Euribor la trei luni + 2,75%
• Comision analiză dosar zero
• Asigurare de viaţă oferită gratuit
• Termen de maximum 30 ani
• Rată lunară: 465 euro
• Suma totală plătită de către client: 101.769 euro, pentru un credit de 60.000 euro

OTP are o listă întreagă de costuri zero

Acelaşi comportament, atât al clientului, cât şi al băncii, se simte şi la OTP. Banca oferă, de asemenea, condiţii extreme de creditare pentru cei care îşi doresc să participe la programul Prima Casă sau creditul alternativ oferit de bancă:

• Nu este nevoie să fii căsătorit
• Creditele se acordă în trei zile
• Una dintre cele mai mici dobânzi de pe piaţă: EURIBOR la trei luni + 4% pentru creditele în euro
• Fără comisioane de acordare, administrare lunară şi rambursare anticipată
• Analiză gratuită a dosarului
• Zero comision de deschidere cont
• Până la trei codebitori pentru creşterea sumei acordate

„Important este să fii cât mai flexibil, numai această atitudine atrage un număr mare de credite contractate în această perioadă. Astfel, vânzările au crescut cu 60% în ultimele luni. Dacă la începutul anului, abia dacă vindeam două credite pe lună, acum vindem cinci-şase.", arată reprezentanţii OTP.

IFN-urile joacă dur pe piaţa creditelor

De asemenea, şi instituţiile financiare nebancare adoptă această deschidere faţă de nevoile clientului. Ca de obicei, acestea au cele mai agresive oferte, dar şi cu cele mai mari costuri. De exemplu, Verida Credite poate acorda credite în numai două zile, rata este fixă pe toată perioada de creditare, iar cei care îşi achită ratele la timp, primesc o reducere la rata următoare.

„Clienţii nu sunt doar speriaţi de condiţiile băncii sau a IFN-ului, ci speriaţi în general, pentru că nu au certitudine. Nu au certitudinea zilei de mâine. Produsul nostru, însă, le oferă încredere. Suntem singurii de pe piaţă care oferă dobândă fixă la orice credit, încercăm astfel să le oferim siguranţă, măcar din punctul ăsta de vedere. Măcar putem să le oferim siguranţa că rata rămâne aceeaşi pe 30 de ani.", spun oficialii companiei.

De asemenea, politica companiei este că nu se ascunde niciun cost. Nu există alt comision în afară de dobândă şi principal, nu se modifică nimic pe toata durata creditării. O idee bună, doar că mulţi clienţi ar putea fi descurajaţi de dobânda de 7,42%, chiar dacă este fixă şi de faptul că o persoană cu un venit de 2.000 lei/lună poate obţine un credit de doar 36.800 euro pe o perioadă de 30 de ani.

CITEȘTE ȘI Băncile îşi aleg clienţii preferaţi dintr-o singură privire. Află care sunt criteriile pe care trebuie să le întruneşti!


26 September 2011