Spaniolii au început să îşi retragă economiile: nu mai puţin de 74 miliarde euro au plecat din băncile spaniole într-o singură lună. Numărul clienţilor care îşi închid conturile de la instituţiile spaniole a crescut simţitor deoarece viitorul Spaniei în Zona euro pare incert, notează Reuters. La polul opus, sistemul bancar elen pare să îşi revină după şocul suferit înaintea alegerilor parlamentare din luna iunie.

26221-893041.jpgNumărul clienţilor care îşi retrag banii de la băncile spaniole s-a intensificat în luna iulie, fie că este vorba de persoanele fizice sau de companii. La nivel naţional, numărul depozitelor a coborât cu cinci procente într-o singură lună, principalul motiv fiind acela că Spania a fost atrasă în centrul crizei datoriilor din Zona euro. Valoarea totală a depozitelor sectorului privat din băncile spaniole a coborât la 1,509 trilioane euro la sfârşitul lunii iulie, de la 1,583 trilioane euro în luna anterioară.

În schimb, un val de optimism a cuprins băncile din Grecia: retragerile de numerar au scăzut semnificativ în luna iulie, după ce alegerile parlamentare din iunie au creat turbulenţe pe piaţa bancară şi au alimentat temerile că Grecia ar putea părăsi uniunea monetară.

Speculaţiile în legătură cu plecarea Greciei din Zona euro ajunseseră la un nivel ridicat în luna mai, astfel că deponenţii greci au fost cuprinşi de panică şi au golit masiv conturile bancare. Însă banca centrală a anunţat că lucrurile au revenit la normal după alegeri, iar datele BCE au confirmat: depozitele sectorului privat în băncile elene au crescut cu două procente în luna iulie, valoarea totală a acestora ajungând la 159,4 miliarde dolari. Tendinţa este îmbucurătoare, însă cifrele sunt cu circa 30% mai mici faţă de vârful atins în decembrie 2009.

În aceeaşi perioadă, a urcat cu un procent şi numărul depozitelor bancare din Irlanda, în timp ce în Portugalia şi în Italia nu s-au înregistrat modificări. Fluctuaţiile lunare nu reprezintă ceva ieşit din comun, dar retragerile masive de bani gheaţă în ţările cu un sistem bancar stabil reprezintă un fapt îngrijorător ce trebuie urmărit cu atenţie, explică reprezentanţii Băncii Centrale Europene.

CITEȘTE ȘI: România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează analiştii Reuters

 

4 September 2012