Un nou proiect de clădiri de birouri va fi ridicat în Capitală: Orhideea Towers, format din două turnuri cu 12 și 17 etaje, va fi dat în folosință în anul 2017. Amplasat în apropierea stației de metrou Grozăvești, proiectul este dezvoltat de fondul austriac de investiții CA Immo și va absorbi o investiție totală de 75 de milioane de euro.

38397-orhideea_day.jpgOrhideea Towers este cel mai nou proiect de spații de birouri anunțat pe piața din București. Fondul de investiții CA Immo a anunțat că au fost demarate lucrările de construcție a celor două turnuri, investiția totală ridicându-se la 75 milioane euro.

„Proiectul totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 37.000 de metri pătrați și este din compus din două turnuri de birouri, amplasate în forma literei H, precum petalele unei orhidee și conectate între ele printr-o punte cu suprafețe vitrate. Construcția a început în luna octombrie 2015 cu lucrările de fundații speciale, pentru care CA Immo a ales compania Octagon Contracting & Engineering S.A. și se va încheia în anul 2017”, precizează reprezentanții fondului austriac de investiții.

  • Orhideea Towers este  amplasat în zona de centru-vest a Bucureștiului, la intersecția Bulevardului Splaiul Independenței cu Șoseaua Orhideelor, cu acces direct la stația de metrou Grozăvești
  • Cele două turnuri vor avea 13 (P+12), respectiv 17 (P+16) etaje supraterane, cu suprafețe generoase, de până la 2.700 mp/etaj și câte două etaje subterane
  • Proiectul include 406 de locuri de parcare, precum și spații de depozitare pentru biciclete, cu dușuri și vestiare pentru bicicliști

38398-orhideea_night.jpg„Zona de centru-vest a Capitalei are tot potențialul necesar pentru a deveni noul pol de birouri al Bucureștiului, proiectul River Place pe care îl deținem de asemenea în această zonă fiind un real succes, atrâgând chiriași precum British American Shared Services Europe, Misys, Ipsos, CGS, Thales, UPC sau PTC Eastern Europe”, a precizat Marian Roman, Managing Director CA Immo România.

Specializat în deținerea și dezvoltarea de spații de birouri în orașele capitală din Europa Centrală, fondul de investiții CA Immo deține un portofoliu în valoare de 3,5 miliarde de euro. Intrată pe pe piața locală în anul 2003, compania deține în România un portofoliu de cinci clădiri de birouri – Opera Center 1 și 2, River Place, Europe House și Bucharest Business Park, care totalizează o suprafață închiriabilă de aproximativ 106.000 metri pătrați. După finalizare, Orhideea Towers va rămâne în portofoliul de investiții al CA Immo.

„Portofoliul actual pe care îl deținem în București a fost ocupat aproape integral, în ultimii ani. De aceea, pentru a putea da curs solicitărilor de extindere ale chiriașilor actuali, am decis să ne consolidăm poziția prin dezvoltarea unui nou proiect de birouri, care respectă toate criteriile CA Immo în ceea ce privește locația și arhitectura”, a mai spus Marian Roman.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

8 October 2015