Statul va suporta pierderile cauzate de retragerea unui asociat care apelează la „Prima Casă“ 2
Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) încă mai lucrează la definitivarea regulilor de funcţionare a asociaţiilor de minim şapte persoane fizice ce se pot constitui cu scopul accesării unui credit prin „Prima Casă" 2.
În forma actuală, statul îşi asumă riscul de a plăti băncii garanţiile constituite, în cazul în care unul dintre asociaţi se retrage.
„Sunt unele probleme cum ar fi: ce se întâmplă dacă unul dintre asociaţi se retrage? Săptămâna viitoare vom soluţiona aceste probleme din punct de vedere tehnic, urmând ca apoi să fie introduse în lege. Există discuţii ca, dacă un cetăţean se retrage, noi să plătim garanţia, asumându-ne un risc", a declarat Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM.
Acesta a mai spus că nu exclude posibilitatea ca unele asocieri viitoare să includă şi reprezentanţi, persoane fizice, ai unor dezvoltatori imobiliari, care urmează să vândă locuinţele construite membrilor asociaţiei.
Dosar analizat în 3 zile
Şaramet a menţionat că în noua formă a programului, Fondul de Garantare va avea posibilitatea de a soluţiona în trei zile dosarele primite, dacă ritmul este de 200 de solicitări pe zi.





















@catrina: In Sicilia este superb.....Oamenii sunt deosebiti si. dupa un timp te integreaza in familia lor.Le multumesc
@Dan: Ana, nu spun ca "astia de la Bucuresti" nu sunt de vina. Doar daca esti de buna credinta si nu stiai, vezi ca exista pe [...]
@petre: Ce o tot da cu Ceausescu .In 20 de ani trebuia sa se vada lumina de la capatul tunelului dar se pare ca nu se vrea acest [...]
@Mihaela: tare comentariul tau, alex, cu "sa traiti bine" si "prosperitate"!.... Ralucaaa....mai atenta cand scrii [...]
@petre: Daca se gindeste numai la sticla ce crezi ca mai realizeaza.Nu vedeti ca ii trebuie un minisru marioneta








