Mai mult decât imobiliare!
 
Tehnici profesionale de lucru în imobiliare (vezi mai mult)
29
MAI
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Ţara unde piaţa imobiliară nu a fost afectată de criză

12 sep 2011 | Sursa: Money.ro | Numar afişări: 2623

Proprietăţile din Franţa se ţin bine pe timp de criză. Adică rămân scumpe în ciuda temerilor legate de o posibilă revenire a recesiunii şi de criza datoriilor publice. Restul pieţelor imobiliare europene au plătit, în schimb, un tribut greu tulburărilor din economie.

sursa: money.roProprietăţile francezilor păstrează, spunam, preţurile mari de dinainte de criză. Dar oare cât va mai ţine acest trend, se întreabă specialiştii.

Criza a îngenunchiat multe pieţe imobiliare din întreaga lume. Nu însă şi piaţa imobiliară din Franţa. Din 2008, preţurile caselor au stagnat ori au crescut chiar, fie că este vorba de vânzări sau de închirieri. Parisul şi cele mai mari oraşe din Franţa au fost luate cu asalt de cererea puternică a investitorilor imobiliari.

"Vedem ţări care intră pe piaţă ca clienţi. De exemplu, Brazilia, unde anumiţi oameni au făcut averi masive şi au ales să investească în Paris. Este cu siguranţă şi India, care are mari averi. Mai sunt şi americanii, Orientul Mijlociu şi anumiţi clienţi francezi care pot fi extrem de interesaţi de aceste proprietăţi", a declarat Ines Fontaneau, agent imobiliar.

Această proprietate este un exemplu pentru ceea ce poţi cumpăra cu bani mulţi. Foarte mulţi. Costă 15 milioane de euro şi se află în inima Parisului. Are aproape 600 mp spaţiu de locuit, două baruri, o sală interioară de proiecţie şi încă un apartament cu un dormitor într-o clădire din apropiere, special pentru oaspeţi.

"Este adevărat, avem şi multe cazuri de dragoste la prima vedere în grupul acesta de non-rezidenţi. Ceea ce înseamnă că oamenii cumpără o propietate foarte repede pentru că se îndrăgostesc de ea. Şi aş spune că fac asta chiar dacă preţul este foarte mare", afirmă Fontaneau.

Locuinţele mari sunt destul de rare în Paris. Dar pe lângă proporţii, casele moderne cu finisaje de lux îşi trag rădăcinile din clasicismul parisian.

Cred că oamenii vor să cumpere proprietăţi, încă vor să cumpere aur şi produse care se numesc "de investiţii", obiecte de valoare. Din păcate nu vor putea să facă asta pentru mult timp. Şi putem vedea, astăzi, cum preţurile din centru nu sunt deloc sincronizate cu valoarea pieţei bunurilor", crede managerul Ludovic Eyt-Dessus.

"Cererea nu este în raport cu calitatea clădirilor. Locuiesc într-o zonă unde nu este foarte frumos, dar este în trend. Funcţionează pentru că dă bine să locuieşti acolo. Deci, automat, preţurile cresc. Este ca pe bursă. În acest moment toată lumea vinde, aşa că preţurile ar trebui să scadă, dar iată, toată lumea cumpără", conchide un locuitor al Parisului.

Valoarea locuinţelor din Paris a crescut în această vară cu 8,7 % faţă de anul trecut. Având în vedere, însă, paralizia economiei, specialiştii cred că această perioadă de glorie a segmentului imobiliar se apropie de sfârşit.


Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Fii primul care comenteaza
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Popesti-Leordeni , SU: 160 mp
Unirii , SU: 100 mp, 4 cam.
Blog IMOPEDIA
RUN
16 Mai 2012
Gala Agentului Imobiliar a fost, din nou, un moment de marcă al pieței imobiliare românești. Ca în fiecare an, ...
Dragos Dragoteanu
21 Mai 2012
Ca multi dintre voi, ma uit la fotbal de zeci de ani. Acum voi vorbi despre un model de succes. In politica si in ...
Giulio Angheloiu
22 Mai 2012
Cum putem ieşi cât de cât din mizerie? Cum putem scăpa de sărăcie? În principiu, nu există decât patru drumuri ...
Daniel Dobre
22 Mai 2012
FOCUS s-a nascut intr-o seara friguroasa de iarna, la o cafenea in Cismigiu.  A fost o propunere la care Ileana Preda ...
Adrian Crivii
22 Octombrie 2011
We are now facing one of the most critical moments of the financial crisis and the major decisions that are taken on a ...
Gabriel Alexandru
14 Octombrie 2011
A venit timpul sa discutam si despre drepturile Vanzatorului, dupa ce am tratat separat drepturile Cumparatorului aici ...
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video