Numărul victimelor accidentelor aviatice a crescut de patru ori în 2014, comparativ cu anul precedent. Deși nivelul de siguranță este mult mai ridicat într-un avion față de alte mijloace de transport, accidentele spectaculoase petrecute în ultimul an au înspăimântat călătorii de pe toate continentele. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai sigure companii aeriene din lume, potrivit unui raport din 2015 întocmit de centrul german de evaluare JACDEC (au fost analizate performanțele celor mai mari 60 companii aeriene din lume, luându-se în calcul informații precum numărul de incidente, pierderile suferite în ultimii ani sau dimensiunea traficului).

36197-10_etihad_airways.jpg10. Etihad Airways

  • Țară: Emiratele Arabe Unite
  • Cod: EY, ETD

Fondată prin decret regal în urmă cu doar 12 ani, Etihad Airways este compania națională de zbor a Emiratelor Arabe Unite, având sediul în Abu Dhabi. A patra mare companie aeriană din Orientul Mijlociu și a doua din EAU, Etihad realizează săptămânal circa 1.000 zboruri, în 120 de destinații din întreaga lume. Ritmul de extindere al companiei este unul dintre cele mai rapide din lume: în prima jumătate a anului 2014, a transportat 6,7 milioane pasageri, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, numărul de kilometri a urcat cu 20%, iar profitul cu aproape 30%.

36196-9_jetblue_airlines.jpg9. JetBlue Airlines

  • Țară: Statele Unite ale Americii
  • Cod: B6, JBU

JetBlue Airlines este o companie low-cost, cu sediul central în New York. JetBlue a fost fondată în 1998, de antreprenorul David Neeleman, cel care a pus bazele și altor două companii de zbor (Morris Air și Azul Brazilian Airlines). Cu o flotă impresionantă de 204 avioane, JetBlue transportă pasageri cu precădere în Statele Unite ale Americii, dar și în Caraibe, America de Sud și America Latină, având în total 88 de destinații.

36195-8_hainan_airlines.jpg8. Hainan Airlines

  • Țară: China
  • Cod: HU, CHH   

Cu o experiență de doar 21 ani în transportul de pasageri, Hainan Airlines este cea mai mare companie aeriană privată din China și una dintre cele opt companii din lume care au primit calificativul de cinci stele din partea Skytrax (dintre companiile prezente în acest clasament, doar Cathay Pacific a mai primit o avaluare similară). Hainan Airline deține o flotă de 133 avioane și transportă pasageri în circa 90 de destinații din Asia, Europa, America și Africa.

36194-7_qantas.jpg7. QANTAS

  • Țară: Australia
  • Cod: QF, QFA

Fondată în 1920, cea mai mare companie aeriană din Australia a fost înregistrată inițial sub numele de „Queensland and Northern Territory Aerial Services (QANTAS)”. Compania are circa 30.000 angajați, iar 93% dintre aceștia lucrează în Australia. În prezent, flota sa este formată din peste 130 avioane, ce zboară în 42 de destinații. Ultimul accident soldat cu victime în care a fost implicat un avion al QANTAS s-a petrecut în  anul 1951.

36193-6_air_new_zealand.jpg6. Air New Zealand

  • Țară: Noua Zeelandă
  • Cod: NZ, ANZ

Compania națională de zbor a Noii Zeelande a fost fondată în 1940, iar în prezent transportă pasageri în 15 țări din Asia, Europa, America de Nord și Oceania, realizând zboruri către circa 60 de destinații. Cu o flotă de 105 avioane, Air New Zealand este deținută în proporțiede 53% de guvernul Noii Zeelande, având peste 11.000 angajați în întreaga lume. Potrivit unui raport din 2013, compania transportă anual circa 12.000 milioane persoane.

36192-5_klm.jpg5. KLM

  • Țară: Olanda
  • Cod: KL, KLM

Fondată în 1919, la cererea Reginei Wilhelmina, KLM este cea mai veche companie aeriană din lume care operează în continuare sub numele inițial. Inițialele numelui provin de la Koninklijke Luchtvaart Maatschappij, tradus prin „linia aeriană regală olandeză”. Cu circa 33.000 angajați în întreaga lume, KLM transportă pasageri și marfă în peste 130 destinații. În afară de dezastrul din Tenerife, din 1977, (în care două avioane s-au ciocnit la decolare, ducând la decesul a aproape 600 persoane), avioanele KLM nu au fost implicate în accidente cu victime.

36191-4_air_canada.jpg4. Air Canada

  • Țară: Canada
  • Cod: AC, ACA

Denumită inițial Trans-Canada Air Lines (CTA), cea mai mare companie aeriană din Canada și-a început activitatea în anul 1937, cu un zbor de 50 minute (avionul transporta doi pasageri și corespondență). În prezent, compania cu sediul central în Montreal are 20.000 angajați în întreaga lume și, împreună cu linia Express, transportă anual aproximativ 35 milioane pasageri, în circa 180 de destinații, de pe cinci continente.

36190-3_eva_air.jpg3. EVA Air

  • Țară: Taiwan
  • Cod: BR, EVA

EVA Air este prima linie aeriană privată din Taiwan, fondată în 1989 de către omul de afaceri Chang Yung-Fa, deținător al Grupului Evergreen. Acesta a atras atenția comunității internaționale cu o investiție inițială de 3,6 miliarde dolari, bani cu care a achiziționat 26 avioane. În prezent, flota este formată din 61 avioane. Unul dintre cele mai mari motive de mândrie ale companiei este că, în toți anii de existență, niciun avion nu a înregistrat defecțiuni majore sau accidente.

36189-2_emirates.jpg2. Emirates

  • Țară: Emiratele Arabe Unite
  • Cod: EK, UAE

Cea mai mare companie aeriană din Orientul Mijlociu și-a început activitatea în anul 1985. Câștigătoare a numeroase premii internaționale, compania deținută în totalitate de guvernul din Dubai și-a construit reputația datorită calității serviciilor. În prezent, Emirates deține o flotă de circa 230 avioane, transportând pasageri în mai bine de 140 de destinații din 80 țări. În anul financiar 2013/2014, Emirates a transportat 44,5 milioane pasageri și 2,25 milioane de tone de marfă.

36188-1_cathay_pacific.jpg1. Cathay Pacific Airways

  • Țară: China, Hong-Kong
  • Cod: CX, CPA

Compania a fost fondată în Shanghai, în anul 1946, de către americanul Roy C. Farrell și australianul Sydney H. de Kantzow. Inițial, erau transportați pasageri doar către Manila, Bangkok, Singapore și Shanghai, însă compania s-a extins rapid. La 68 de ani de la înființare, Cathay Pacific a fost desemnată de Skytrax drept „Cea mai Bună Companie Aeriană din Lume”, pentru a patra oară, mai mult decât oricare altă companie din lume. În prezent, Cathay Pacific are aproape 33.000 angajați în întreaga lume și deține o flotă de 146 avioane.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

23 January 2015