În timp ce anumite zone din SUA trec printr-o profundă criză imobiliară, cu un preţ al proprietăţilor în continuă prăbuşire, alte state se bucură de  o activitate intensă. Mai mult, există oraşe americane care au reuşit să evite complet criza locuinţelor. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul oraşelor americane în care se vând cel mai repede proprietăţile imobiliare.

24514-homepage.jpgPentru a putea stabili un preţ corect, vânzătorul trebuie să cunoască două informaţii vitale: traiectoria preţului unor locuinţe similare şi timpul pe care îl petrece pe piaţă o proprietate, înainte de a fi cumpărată. Dacă o locuinţă îşi găseşte raipid un nou proprietar, înseamnă că cererea este mare, astfel că urcă şi preţul. La polul opus, dacă proprietatea stă pe piaţă o perioadă îndelungată, atunci vânzătorul trebuie să reducă puternic preţul pentru a atrage clienţi. Portalul imobiliar american Zillow.com a analizat aceşti doi factori între martie 2011 şi martie 2012, publicând astfel clasamentul oraşelor americane în care se vând cel mai repede locuinţele.

24515-10_san_diego.jpg10. San Diego, California

Al doilea oraş californian ca mărime şi al optulea din SUA, San Diego se află în apropierea graniţei cu Mexic. Economia oraşului gravitează în jurul industriei grele şi uşoare, apărării, agriculturii şi turismului. San Diego este un adevărat nod de transport, beneficiind de o bine pusă la punct reţea rutieră, feroviară, aviatică şi maritimă.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 105 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 335.600 dolari

24516-9_washington.jpg9. Washington, D.C.

Situat aproape de Virginia şi Maryland, Washington DC (District of Columbia) este atât capitala ţării, cât şi unul dintre cele mai frumoase oraşe din Statele Unite ale Americii. După devalorizarea masivă a proprietăţilor imobiliare americane din ultimii ani, în Washington au început, recent,  să crească preţurile. Cu toate acestea, încă există o multitudine de oferte accesibile, în special la periferia oraşului.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 105 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 302.400 dolari

24517-8_vallejo.jpg8. Vallejo, California

Deşi este un oraş fondat în 1851, Vallejo este un oraş în care media de vârstă este de 36 de ani, astfel că piaţa imobiliară locală este activă. Cu toate acestea, Vallejo a fost puternic afectat de criza financiară – în 2008, a fost cel mai mare oraş californian care a depus actele pentru a intra în faliment.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 104 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 186.700 dolari

24518-7_santa_cruz.jpg7. Santa Cruz, California

Santa Cruz este cunoscut pe plan naţional pentru companiile producătoare de piese IT, dar şi pentru universitatea sa, care derulează un program de cercetare a mediului marin şi altul în astrofizică. Denumit şi „Surf City SUA”, Santa Cruz este o atracţie turistică pentru amatorii sporturilor nautice, aici organizându-se întreceri sportive cu greutate pe plan naţional. 

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 104 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 451.800 dolari

24519-6_austin.jpg6. Austin, Texas

Capitala statului Texas, Austin este denumit la nivel internaţional „Capitala Muzicii Live”. Oraşul este o destinaţie cunoscută printre iubitorii de muzică, turiştii fiind de asemenea încântaţi de numărul mare de clădiri istorice, dar şi de numeroasele muzee şi galerii de artă. Preţul proprietăţilor s-a prăbuşit odată cu începerea crizei, astfel că aici au venit mulţi străini, atraşi de ideea de a-şi cumpăra o locuinţă la un preţ accesibil, într-un oraş fermecător.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 103 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 166.600 dolari

24520-5_santa_rosa.jpg5. Santa Rosa, California

Santa Rosa este cel mai mare oraş din California dedicat culturilor de viţă de vie şi producţiei de vin. Mai mult, orășelul este o atracție turistică pentru pasionații de viticultură. Orăşelul a înflorit după Cel De-al Doilea Război Mondial, dar s-a extins extrem de rapid după anii ’70, cu circa 3.000 de noi locuitori pe an, ceea ce s-a reflectat și în dezvoltarea activității de pe piața imobiliară. 

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 99 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 316.400 dolari

24521-4_honolulu.jpg4. Honolulu, Hawaii

Cel mai mare oraş şi capitala statului insular Hawaii, Honolului este o importantă staţiune turistică. Proprietăţile oferite spre vânzare sau spre închiriere sunt amplasate în apropierea celor mai importante zone de shopping şi de surfing din Hawaii. Această proximitate vine la pachet cu un preţ ridicat, Honolulu fiind cel mai scump oraş dintr-o zonă cunoscută pentru proprietăţile imobiliare costisitoare.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 92 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 484.300 dolari

24522-3_san_francisco.jpg3. San Francisco, California

Economia San Francisco se bazează pe turism, domeniu a cărui valoare este estimată la 7,8 miliarde dolari anual. În plus, încă din anii ’90, economia oraşului a avut de beneficiat de pe urma distanţei mici de Silicon Valley, iar în ultimii ani, mii de profesinişti din industria IT s-au mutat în San Francisco, ceea ce s-a reflectat şi în activitatea imobiliară locală, precum şi în preţul proprietăţilor.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 83 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 463.800 dolari

24523-2_san_jose.jpg2. San Jose, California

Capitala Silicon Valley se bucură de numeroase titluri onorante: este oraşul californian cu cea mai rapidă dezvoltare, cel mai mare oraş din nordul Californiei şi unul dintre cele mai sigure oraşe americane. Zona este foarte populară printre tinerele familii în căutare de un nou cămin, cele 300 zile însorite/an fiind unul dintre cei mai atractivi factori. Oraşul se bucură de o viaţă animată, precum şi de nenumărate zone înverzite.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 81 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 545.500 dolari

24524-1_midland.jpg1. Midland, Texas

La origini, în 1881, Midland nu era decât un punct de legătură între Fort Worth şi El Paso, de-a lungul căii ferate texane. Odată cu dezvoltarea industriei petrolului, Midland a fost transformat în centrul administrativ al Texasului de Vest, iar pe parcursul Celui De-al Doilea Război Mondial a fost cel mai mare centru de formare a bombardierilor. Orăşelul cu 111.000 locuitori a primit recunoaştere la nivel naţional fiind căminul fostei Prime Doamne Laura Bush.

  • Timpul mediu de vânzare a unei proprietăţi: 71 zile
  • Valoarea medie a locuinţelor: 154.400 dolari

 

CITEȘTE ȘI: Top 10 – State cu cele mai mari rezerve de petrol

 

 

27 April 2012