La nivelul întregii Uniuni Europene, rata şomajului a ajuns la 10,9%, la sfârşitul anului 2013. Peste 26,5 milioane persoane din cele 28 state membre îşi caută un loc de muncă, iar numărul este în creştere cu peste un procent faţă de finalul anului 2012. România se situează pe locul 20, cu o rată a şomajului de 7,3%, însă în alte zone, cifrele arată mai sumbru. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul ţărilor cu cea mai ridicată rată a şomajului din Uniunea Europeană, conform datelor furnizate de Eurostat.

32704-10_vilnius_lituania.jpg10. Lituania

  • Rata şomajului: 11,3%
  • Populaţie: 2,9 milioane locuitori
  • Capitala: Vilnius

Lituania este una dintre ţările europene care a reuşit cel mai bine să combată criza financiară, după un declin simţitor în 2009, când PIB-ul ţării a scăzut cu aproape 15%. Până la sfârşitului lui 2013, Lituania a deţinut preşedinţia Uniunii Europene, având ca prioritate stabilitatea fiscală, creşterea economică şi crearea unor noi locuri de muncă.

32705-9_dublin_irlanda.jpg9. Irlanda

  • Rata şomajului: 12,3%
  • Populaţie: 4,6 milioane locuitori
  • Capitala: Dublin

Irlanda are una dintre cele mai afectate economii europene de criza financiară. Pentru a beneficia de ajutorul acordat de Fondul Monetar Internaţional, Irlanda a trebuit să îndeplinească anumite condiţii, printre care reducerea salariilor bugetarilor cu 10% şi concedierea a aproape 10.000 angajaţi.

32706-8_roma_italia.jpg8. Italia

  • Rata şomajului: 12,7%
  • Populaţie: 59,6 milioane locuitori
  • Capitala: Roma

Una dintre priorităţile Italiei din ultimii ani a fost reducerea cheltuielilor. Autorităţile nu au reuşit să atingă această ţintă, iar deficitul bugetar a continuat să crească. În prezent, Italia deţine cea mai mare datorie publică din UE ca valoare, ce depăşise 1,9 miliarde euro în vara anului trecut.

32707-7_sofia_bulgaria.jpg7. Bulgaria

  • Rata şomajului: 12,9%
  • Populaţie: 7,3 milioane locuitori
  • Capitala: Sofia

Eterna concurentă a României, Bulgaria şi-a orientat economia deosebit de mult către turism şi servicii. Piaţa imobiliară a înflorit, datorită investitorilor străini interesaţi de potenţialul staţiunilor turistice. Dar încetinirea economică globală a afectat şi Bulgaria, ţară ce se luptă să reducă nivelul şomajului.

32708-6_bratislava_slovacia.jpg6. Slovacia

  • Rata şomajului: 14%
  • Populaţie: 5,4 milioane locuitori
  • Capitala: Bratislava

Înainte de înăsprirea condiţiilor economice la nivel global, economia Slovaciei se baza pe sectorul electronic şi cel auto, ce depindeau de investiţiile străine. După anul 2008, capitalul străin s-a diminuat masiv, iar rata şomajului a urcat continuu.

32709-5_lisabona_portugalia.jpg5. Portugalia

  • Rata şomajului: 15,5%
  • Populaţie: 10,4 milioane locuitori
  • Capitala: Lisabona

Spre deosebire de alte state europene, Portugalia a înregistrat performanţe economice modeste în anii anteriori crizei, astfel că nici nu a asistat la un boom imobiliar. Portugalia depindea de capitalul injectat de turiştii şi oamenii de afaceri din vestul Europei, astfel că nu a reuşit să ocolească nici colapsul economic, nici prăbuşirea pieţei imobiliare.

32710-4_nicosia_cipru.jpg4. Cipru

  • Rata şomajului: 17,3%
  • Populaţie: 1,1 milioane locuitori
  • Capitala: Nicosia

Unul din paradisurile fiscale europene, Cipru a traversat doi ani extrem de grei. Lovită de criză, ţara a avut nevoie de ajutor financiar din partea Uniunii Europene, însă a trebuit să îndeplinească anumite condiţii care i-au nemulţumit pe cei care îşi depozitaseră averile aici.

32711-3_croatia_zagreb.jpg3. Croaţia

  • Rata şomajului: 18,6%
  • Populaţie: 4,2 milioane locuitori
  • Capitala: Zagreb

Croaţia este cel mai „tânăr” membru al Uniunii Europene, a cărui aderare a avut loc pe 1 iulie 2013, în ciuda stagnării economiei din ultimii patru ani. Rata şomajului a urcat cu peste cinci procente de la începerea crizei financiare şi până în prezent (în 2008, era de 13,4%).

32712-2_madrid_spania.jpg2. Spania

  • Rata şomajului: 26,7%
  • Populaţie: 46,7 milioane locuitori
  • Capitala: Madrid

Declinul economic al Spaniei a început la finalul anului 2011, după prăbuşirea pieţei imobiliare, în special a sectorului construcţiilor. La momentul respectiv, autorităţile afirmau că rata şomajului atingea cote alarmante, de peste 20%. Lucrurile nu s-au îmbunătăţit nici până acum, cei mai afectaţi fiind tinerii – mai bine de jumătate dintre şomeri au vârste de până în 30 ani.

32713-1_atena_grecia.jpg1. Grecia

  • Rata şomajului: 27,4%
  • Populaţie: 10,8 milioane locuitori
  • Capitala: Atena

Grecia a înfruntat vremuri grele şi a intrat în atenţia întregii lumi din cauza situaţiei financiare. În vara anului trecut, ţara a fost retrogradată de la statutul de „economie dezvoltată” la cel de „economie emergentă”. În prezent, Grecia are cea mai mare datorie publică din Uniunea Europeană şi din lume, din punct de vedere procentual: peste 160% din PIB.

LA POLUL OPUS, VEZI: Top 10 – Oraşele miliardarilor

 

10 January 2014