Centrul comercial din Buzău a fost preluat de grupul Eurosting, producător de produse de prevenire și stingere a incendiilor. Obținerea finanțării pentru această tranzacție a fost asigurată de Crosspoint Investment Banking & Real Estate. Cu o suprafață de 14.000 mp, centrul comercial Galleria Buzău urmează să treacă printr-un proces de eficientizare comercială, în perioada următoare.

36663-galleria_buzau.jpgCentrul comercial Galleria Buzău a fost cumpărat de grupul românesc Eurosting. Acesta va fi preluat cu toate contractele de închiriere, însă va trece prin mai multe transformări, spun reprezentanții companiei românești. Lider pe piața românească în domeniul producției și comercializării produselor de prevenire și stingere a incendiilor, grupul Eurosting are o cifră de afaceri de circa 8 milioane euro anual.

„Vom prelua toate contractele de închiriere existente în acest moment, iar activitatea Centrului Comercial Galleria Buzău va suferi un proces de eficientizare comercială în perioada imediat următoare, inclusiv de repoziționare pe piatî și rebranding, astfel încat să devina o atracție de retail semnificativă în zonă”, precizează Mihai Suteu, directorul de comunicare al grupului Eurosting.

  • Dezvoltat de Globe Trade Center (GTC), centrul comercial Galleria Buzău a fost inaugurat în anul 2008
  • Suprafața sa închiriabilă este de 14.000 mp, iar printre chiriași se numără Adidas, Flanco, Leonardo, Casa Rusu, TinaR

Repoziționarea centrului comercial pe piața din Buzău și reconfigurarea mixului de chiriași sunt operațiuni de care se va ocupa divizia de imobiliare a companiei Crosspoint. De asemenea, compania a asistat întreaga tranzacție, acordând asistență privind procesul de finanțare și consiliere privind structurarea financiară a tranzacției.

„Aceasta este prima tranzacție majoră în retail, din 2015. Avem semnale optimiste pentru zona de fuziuni și achiziții în continuare, din diverse domenii de activitate și credem că anul acesta vom asista la câteva tranzacții semnificative în piață”, conchide Codrin Matei, managing partner Crosspoint Investment Banking & Real Estate.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

27 March 2015