Aproape 376.000 de tranzacții imobiliare au fost înregistrate în întreaga țară, în primele cinci luni ale anului 2016. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015, numărul acestora a urcat cu peste 36.000, arată cel mai recent raport al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cele mai multe contracte s-au înregistrat în București și împrejurimile sale (circa 15% din total).

40598-contracte.jpgÎn perioada ianuarie-mai 2016, s-au efectuat 375.897 de tranzacții imobiliare la nivel național, anunță reprezentanții ANCPI, cu peste 36.000 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Nu mai puțin de 15% dintre acestea au fost încheiate în București și împrejurimile sale, iar cel mai mic număr a fost înregistrat în județul Bistrița-Năsăud.

„Cele mai multe tranzacții imobiliare, în perioada ianuarie-mai 2016, au fost înregistrate în București -  36.794, Ilfov – 20.868 și Timiș – 18.319. Județele în care au fost înregistrate cele mai puține imobile tranzacționate în aceeași perioadă sunt: Mehedinți – 3.570, Gorj – 3.432 și Bistrița-Năsăud – 3119”, se arată în raportul ANCPI.

În luna mai 2016 au fost tranzacționate 79.228 de imobile în toată țara, în scădere cu aproximativ 5.500 față de luna precedentă. Însă comparativ cu aceeași lună a anului trecut, numărul a crescut cu peste 7.000, cele mai multe fiind înregistrate în Capitală și Ilfov (12.640) și județul Timiș (3.715).

În primele cinci luni ale anului, numărul ipotecilor și al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel național a fost de 77.072, în creștere cu aproape 10.000 față de aceeași perioadă a anului anterior. Totodată, numărul operațiunilor de cadastru și carte funciară efectuate la nivel național este de aproximativ 2,65 milioane, în scădere cu 7.146 comparativ cu perioada similară a anului 2015.

„În perioada ianuarie-mai 2016, cele mai multe operațiuni de cadastru și publicitate imobiliară au fost înregistrate în București, Timiș și Ilfov, iar cele mai puține operațiuni au fost înregistrate în județele Gorj, Sălaj și Mehedinți”, se conchide în raportul ANCPI.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

18 July 2016